prostiei, ale parșivității stipendiate, ale jurnalismului, ale nostalgiei comuniste după prietenia între popoare, sau ale celor patru într-o armonioasă quadratură ??? e întrebarea născută recent, fără malițiozitate ci efectiv (aproape) neutru, ascultând emisiunea cotidiană a unui post de radio cu acoperire na- și internațională grație internetului; în dorința de a-i face pe ascultători să se creadă zilnic atoateștiutori, realizatorul a pus o întrebare stupefiantă pentru un om cât de cât serios și cu simțul realității (și al istoriei recente, după cum vom vedea): care credem noi românii că este adevăratul prieten al poporului nostru? (adică țara și implicit poporul prieten). În principiu, dificil de răspuns pe loc mai ales că străbunii noștri ne-au avertizat pe cale folclorică asupra dușmăniilor care ne-au amenințat dintotdeauna Maica Țară, după cum urmează: „Maică mulți te-au dușmănit/ Că ești neam blagoslovit”.
Evident, în naivitatea lor justificată, mulți cred că prietene ne sunt țările în care au găsit ei de lucru (pentru că au nevoie de ei), trebuind să-și părăsească Țara, gest la care contribuie din plin mai ales în cazul celor cu studii superioare, propaganda mediatică, nu o dată sfruntată.
În fapt, răspunsul cel mai corect la întrebarea „cine credeți că ne este cel mai bun prieten?”, ar fi fost „cine are interesul”. Ca atare, trecând la lucruri serioase, să specificăm în primul rând că nimănui nu-i pasă ce crede cetățeanul, elector sau nu, despre relațiile dintre țări și asta pentru că ele, relațiile adică, sunt politice; reiterez pentru a nu știu câta oară adevărul maiorescian: „în politică nu există prieteni, doar amici politici”.
Din nou etimologia e cea care ne luminează; slavul prieten are într-adevăr și o încărcătură sentimentală; poți fi prieten la cataramă cu cineva, dar nu amic la același accesoriu. Iar asta pentru că neologismul ne conduce la realitatea obiectivă; amicus clarifică relațiile fără sentimentalisme, ceea ce nu înseamnă că romanii nu cunoșteau prietenia, dar o supuneau tăriei de caracter și interesului general declarat, iar nu efuziunilor animale, adică ale lui anima.
Exista chiar titlul de amicus populi Romani, prieten al poporului roman, conferit de Senat, devenit la un moment dat în cazul unui aliat de circumstanță amicissimus populo Romano, adică superlativul prea prieten poporului roman. Dar asta nu însemna în nici un caz înfrățirea între popoare, hora unirii cu atât mai puțin, ci o relație rentabilă pentru cel puternic, Imperiu adică, dar și cu urmări benefice pentru cel mic dacă își respecta angajamentele asumate. Interesul personal nu era exclus. Dimpotrivă, cum spune Cicero într-un proces celebru pe care evident l-a câștigat, avem nevoie de acel amicissimus hominum nostrorum, cel prea prieten al oamenilor noștri (fiecare știe cine sunt aceia…). Sunt și situații în care avem nevoie de amicus veritatis, prietenul adevărului, mai ales dacă adevărul e al nostru.
Cât valorează prietenia, amiciția în plan social, ne-o relevă și expresia amicus regi, adică prieten regelui (cu dativul și nu întâmplător), căci nu poți fi cu adevărat prieten al regelui, ar fi prea sincer și prea aproape. Iată de ce, rămânând în perimetrul interogației inițiale, dar lăsând la o parte inepția conținutului, îl voi cita pe Horatius cu frumoasa și subtila sintagmă amica luto sus, adică scroafa prietenă noroiului.

Ușor de observat că întrebarea radiodifuzată conține în fapt și o efuziune cu nostalgii comuniste: adică prietenia între popoare, într-o primă fază, urmată apoi de înfrățirea între popoare. În perioada prerevoluționară, poporul nostru avea o multitudine de prieteni, ceea ce înseamnă că și atunci ar fi fost greu de răspuns care era adevăratul, mai ales că unii erau necunoscuți; ca exemplu plin de însuflețire (mai puțin de minte) citez dorința „Trăiască prietenia dintre popoarele român și centrafrican”, urmată de scandarea „Ceaușescu – Bokassa”. În aceeași direcție se situa și prietenia româno – srylankeză dar și multe altele la fel de exotice. Privită azi cu obiectivitate, ceva mai dificilă pare să fi fost (cert ar fi) înfrățirea între popoare; dacă poporul frate chinez pune probleme genetice, adică frăția, oricum nerelevante azi pentru gigantul mondial, nu aceeași indiferență poate fi afișată în privința frăției româno – maghiare; istoria neputând fi fraternă, sintagma „poporul frate maghiar” a început să dispară din discursul amical oficial deja în ultimii ani ai frăției comuniste consfințind – o ca vitregă.
Menționez și „poporul frate iugoslav”, o aberație în primul rând pentru că poporul era sârb cu diverse ramificații și nu tocmai prieten întotdeauna, fie și dacă ne amintim că trupele de ocupație sârbești au părăsit Timișoara în 1919, anul devenit al Marii Uniri pentru bănățeni și nu 1918. Mă refer la abjecția mișcării politice, nu la faptul că eu cetățean român de Banat nu am nimic cu sârbii, ungurii, germanii, evreii (dimpotrivă) „și alte naționalități” și nu minorități cum disjunctiv li se spune în marea democrație europeană. Aberația „poporul frate sovietic” e similară celei precedente dar cu efecte mai curând veterotestamentare, cainabelice adică.
Și, ca să nu o mai lungesc inutil, precum Poetul „mă întorc de unde am plecat”, adică la întrebarea despre adevăratul prieten al poporului român; nu știu care e pentru că nu cred să existe o asemenea entitate dar, pentru complexitate, propun în viitorul apropiat o emisiune de tipul „care credeți că este fratele adevărat al poporului român???”
Se profilează o frăție româno – israeliană cu o naștere forcepsată dar incontestabilă: suntem și unii și alții copiii Dumnezeului veterotestamentar deci, volens nolens suntem frați, prietenia fiind cumva depășită.
Deocamdată citez din deja menționatul cu altă ocazie TRATAT DESPRE MINCIUNI al distinsului Conrad Zahn (începutul secolului XVII), despre prietenie (amicitia) și minciună în general, deci posibil și între popoare:
„Prietenul minte cu ușurință în favoarea prietenului.
Prietenii mint când se prefac.
Prietenii mint când încetează să se gândească la noi.
Prietenii mint în cea mai mare măsură când suntem în situații nenorocite.”
Existând riscul cioranian al ajungerii pe culmile disperării, poate că ar fi preferabil ca mediatic să fim prostiți mai puțin, chiar dacă e faza a doua și obligatorie probabil a revolutului „ați mințit poporu cu televizoru”. Desigur depinde de preferințe…
Dan Negrescu
n. 5 iulie 1953, Timişoara.
Prozator, eseist, traducător. Studii: Liceul nr.6 Timişoara, Facultatea de Filologie, Secţia română-latină, Universitatea din Timişoara (1976). Profesii şi locuri de muncă: profesor, Liceul Agro-Industrial Timişoara (1976-1985); profesor, liceul Industrial nr.7 Timişoara şi la Liceul Maghiar din Timişoara (1985-1990); inspector şcolar pentru limbile română şi latină, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş (ianuarie-septembrie 1990); profesor universitar doctor, şeful Catedrei de limbi clasice la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara (începând din 1996). Colaborează la: „Orizont, „Altarul Banatului, „Ariergarda", „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", „Analele Universităţii din Timişoara", „Studii de literatură română şi comparată", „Signum" (Dresda), „Lumea liberă" (New York) etc.
PUBLICAȚII:
Volume:
Cărţi de autor
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, PAIDEIA, Bucureşti, 1996, ISBN 973-9131-45-0.
Literatură latină. Autori creştini, PAIDEIA, Bucureşti, 1996 ISBN 973-9131-476.
De la Troia la Tusculum, PAIDEIA, Bucureşti, 1998, ISBN 973-9393-039.
Tatăl, fiul şi spiritul uman, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-72-7.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin - român, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, ISBN 973-588-359-7.
Apostolica et Patristica, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2002, ISBN 973-8433-00-2.
Patristica perennia. Părinţi de limbă latină, Editura Universităţii de Vest Timişoara, 2004, ISBN 973-8433-50-9.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin-român, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Universul juridic, Bucureşti, 2012, ISBN 978-973-127-750-9. 202 (101) p.
Patristica perennia aucta, Părinţi de limbă latină şi scrierile lor, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2012, ISBN 978-973-125-365-7. 293 p.
Terminologie latină. Ieri. Azi., Editura Universității de Vest din Timișoara, 2015, ISBN 978-073-125-461-6. 214 p.
Dan Negrescu, Dana Percec, Periplu prin malefic. Un eseu lucrat pe surse, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 217 p., ISBN 978-973-125-531-6.
Dan Negrescu, Dana Percec, Excerpte veninoase și onirice. Eseu despre doi frați, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 252 p.
Dan Negrescu, LECȚIE ROMANĂ, prefață Cristian Pătrășconiu, postfață Dana Percec, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 254 p. ISBN 978-973-125-601-6.
Dan Negrescu, VIA ROMANA, praeverbum Dana Percec, postverbum Cristian Pătrășconiu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2019, 256 p. ISBN 978-973-125-678-8.
Dan Negrescu, LEGISTUL CUVINTELOR, praeverbum Dana Percec (Lecția cercului sau de la formă la cuvântul rostit), pp. 9-16, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020, 186 p., ISBN 978-973-125-811-9.
Dan Negrescu, Dana Percec, Quinta medievală, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, vol.I 371 p., ISBN 978-973-125-832-4. Vol. II, 258 p., ISBN 978-973-125-833-1.
Dan Negrescu, Patristica perennia aucta. Părinți de limbă latină și scrierile lor, ediția a II-a, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, 268. P. ISBN 978-973-125-868-3.
Traduceri
Pico della Mirandola, Raţionamente sau 900 de teze. Despre demnitatea omului, traducere şi note de Dan Negrescu, studiu introd. de Gheorghe Vlăduţescu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, ISBN 973-44-0014-2.
Spinoza, Tratat despre îndreptarea intelectului, traducere şi note de Dan Negrescu, prefaţă de Viorel Colţescu, Editura De Vest, Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0125-X.
Augustin, Soliloquia şi Sermones, studiu introductiv, traducere şi note de Dan Negrescu, Editura de Vest Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0161-6.
Pierre Abelard, Etica, traducere şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1994, ISBN 973-9131-05-0.
Sfântul Ambrozie, Imnuri, traducere şi introducere de lect. dr. Dan Negrescu, în Sfântul Ambrozie. Scrieri, partea a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1994, ISBN 973-912-28-3.
Descartes, Expunere despre metodă, traducere din limba latină şi note lexicale de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-37-9.
Heloise şi Abelard, Autoportrete epistolare, introducere, traducere din limba latină şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-35-2.
Toma d’Aquino, Despre Fiinţă şi Esenţă, traducere, note şi biografie de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-36-0.
Sfântul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, introduceri, traduceri şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1997, ISBN 973-9131-74-3.
Sfântul Ieronim, Dialog împotriva luciferienilor, introd., trad. şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-45-x.
Sfântul Ieronim, Pilduitoare vieţi de eremiţi, Studiu introductiv, introduceri şi traduceri de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2006.
Sfântul Ieronim, Apologie şi rânduială, studii introductive, traduceri şi note de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2008.
Carmina Burana, traducere din latină Dan Negrescu, Paideia, 2009.
Fericitul Ieronim, Epistole, volumul I, Părinţi şi scriitori bisericeşti, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, Traduceri de Dan Nicolae Negrescu,..., p. 43-50, 93-95, 156-205, 205-208, 208-210, 214-216, 260-263, 275-277, 282-285. (75p.), ISBN 978-606-8495-46-0.
Heloise și Abelard, Dincolo de epistole, introducere, traducere din limba latină și note de Dan Negrescu, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2016, ISBN 978-973-125-511-8.
Clement Alexandrinul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore Teologul Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Scrieri cu tematică pedagogică, Basilica, București, 2016, trad. Dan Negrescu pp. 420-470., ISBN 978-606-29-0136-3.
Fericitul Ieronim, Epistole, Volumul al II-lea, Părinți și scriitori bisericești, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2018, traduceri de Dan Negrescu…, p. 146-157, 163-165, 187-192, 207-210, 258-269. (32 p.) ISBN 978-606-29-0289-6.
Publicaţii didactice
Texte latine din antichitatea creştină. Antologie de texte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1994.
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Literatură latină. Autori creştini. Curs, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Invariante clasice în literatura română, Curs pentru masterat, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 2008.
Beletristică
Epistolar imperial, Editura Paideia, Bucureşti, 1998.
O mitologie timişoreană - MEHALA, Editura Marineasa, Timişoara, 1998.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Editura Marineasa, Timişoara 1999.
Do ut des. Breviar despre cerşit, Editura Marineasa, Timişoara 2000.
Însemnările Sfântului Renatus, Editura Marineasa, Timişoara, 2001.
Trilogie imperială, Editura Marineasa, Timişoara, 2002 (premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, 2003).
Raport despre starea na(ra)ţiunii, Editura Marineasa, Timişoara, 2003.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Ediţia a II-a cu trei poveşti noi, Marineasa, 2005 (apărut 2006)
Romanul lui Constantin, Marineasa, 2005 (apărut 2006).
TABLOU cu siguranţă, Marineasa, 2007.
TABLOU CU siguranţă şi înţelesuri, Marineasa, 2009.
Mehala din ceruri. O mitologie pentru cunoscători, Marineasa, 2010.
TABLOU (dintr-o expoziţie) CU SIGURANŢĂ şi înţelesuri, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2013. 350 p.
ESEU despre pledoariile patristice ale răului, Eurostampa, Timișoara, 2015. ISBN 978-606-569-959-0. 78 p. 125-474-6.
Trilogie imperială, Precuvânt de Dana Percec, ediția a II-a revizuită, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2016. ISBN 978-973-125-501-9.
MEHALA. O poveste, cu o prefață de Otilia Hedeșan, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 254 p., ISBN 978-973-125-533-0.
Prezent în antologii
Timişoara între paradigmă şi parabolă, ediţie de Eleonora Pascu, Editura Excelsior, 2001, p. 124-125 (Castanii paşei).
Pagini despre Banat, coordonatori Diana Dincă, Mihai Ciucur, Editura Marineasa, 2011, p. 253-258. (Toamna paşei din Mehala).
Centurion sau sutaș (?), în volumul 100. Gânduri și ipostaze. Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, p. 125-131.
Prezenţe în antologii: Timişoara între paradigmă şi parabolă,Timişoara, Editura Excelsior, 2001. Premii literare: Premiul pentru proză al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2003).
Se profilează o frăție româno – israeliană cu o naștere forcepsată dar incontestabilă: suntem și unii și alții copiii Dumnezeului veterotestamentar deci, volens nolens suntem frați, prietenia fiind cumva depășită.
Riscand, de dragul argumentarii unei decizii inca nenascute integral (!), poate fi oare o prietenie „genetica” sau o nastere/ re-nastere mistica, in privinta profilatei fratietati ad acta?