RIZOMATIC – VIRTUAL – PERIFERIC, II

Câmpuri vagi și gerul gerontologic

(Radu Andriescu, Gerul dintre ei, Casa de Editură Max Blecher, 2016)

Lorsque vous lui aurez fait un corps sans organes, 
alors vous l’aurez délivré de tous ses automatismes
et rendu à sa véritable liberté. 

Antonin Arnaud, Pour en finir avec le jugement de dieu

 

Preambul. Vara trecută am primit împrumut de la Dan Ursache (Burs) mai toate cărțile pe care le avea din cele publicate de Radu Andriescu, începând cu volumul colectiv de debut, Solstiții, Editura Junimea, 1985 și până la ultimele apărute la Casa de Editură Max Blecher : Când nu e aer (2016) și Gerul dintre ei (2017). Pe unele le și citisem deja în prealabil : Radu Andriescu și câțiva prieteni (2000) și Punțile Stalinskaya (2004), ambele apărute la editura timișoreană Brumar. Mi se părea că toate aveau (dar s-a dovedit că nu-i tocmai așa) și ceva din grafica lui Burs (unele chiar și texte de-ale lui). Ultimele două din cele primite (apărute, cum ziceam, la Max Blecher) m-au interesat cu precădere, ambele păreau că sunt în mare parte experimentale, iar ultimul din cele primite avea pe copertă un motiv familiar mie : imaginea unei bărci de hârtie, închipuită de Burs ca fiind confecționată dintr-o coală, desenată în prealabil de el cu acele mici dreptunghiuri în alb și negru, – un fel de vocabular plastic total original -, din care își confecționase peisaje, elemente de recuzită și de decor pentru foarte multe din lucrările sale.  Bărcuța însăși o văzusem pictată, – având pe un bețișor de catarg înfipt la mijloc, o bucățică îngustă de cârpă roșie -, pe unul din desenele lui Burs din ciclul Hic sunt dracones, aflat încă pe planșeta sa de lucru, alături de o călimară de tuș lângă desenul ca o hartă,  pe care se mai găsea și bustul-jucărie al unui cățel (care mi se păruse a-l reprezenta pe îndrăgitul membru al familiei lui, Luna, minunata cățelușă Labrador, neagră)…

Am început lectura tocmai cu acest volum în care am regăsit dispuse încă trei părți din același desen, descris supra doar din memorie, aflând mai apoi că închipuiau, pentru autorul poemelor, un fel de perdele, paravane sau filtre (?), care marchează compoziția în patru părți a cărții. Prima perdea desparte un „aici” de un spațiu aflat într-un „metavers”, iar al treilea fragment de desen desparte acel „metavers” de un aici-acum; cea de a doua „perdea” delimitează tematic poemele despre cuplul unor bătrâni aflați temporar în „metavers”. Cum nu-mi amintisem să fi citit nimic despre termenul de metavers, m-am apucat de o lungă documentare, încununată de procurarea și parcurgerea atentă a unui volum de 592 pagini : Neal Stephenson, Snow Crash, tradus din limba engleză și note de Ana-Veronica Mircea,  Editura Leda, Grupul Editorial Corint, București, 2010 (originalul american apăruse în 1992). Cele mai multe informații din carte (adevărat, nu chiar toate) le aflasem deja de pe internet până la sosirea cărții comandate. Dar cu cartea lui Neal Stephenson cred că am greșit : îmi plăcuse Gerul dintre ei mai mult înainte decât după citirea cărții celui care a născocit termenul Second Life. O fi Snow Crash un nume fatal ? E tot o născocire a lui Neal Stephenson. Titlul s-ar traduce „avalanșa” (desigur, de zăpadă). Așa numise autorul expresiei un virus electronic care transforma toate fișierele unui computer în fulgi deși, pe Desktop. Francezii au tradus titlul după porecla personajului principal : Le Samouraï virtuel, „avatarul” unui hacker japonez handicapat, care mânuiește avatarul central al romanului. Ca și cum ai spune că Gerul dintre ei ar fi fost scris de Escu, care nu e decât unul din cele două personaje-avatar create de Andriescu.

Coperta acestui volet îmi pare a fi unul din cele mai frumoase exemple de deteritorializare respectiv reteritorializare a unei imagini „împrumutate”, după cum aflat,  de Andriescu de la Daniel Ursache., La Burs, imaginea unui obiect, minuțios pliat și pus în lumină,  „glisează” pe harta plană (rizomatică) a amplului desen Hic sunt dracones, ingenioasă „punere în scenă” a unui obiect 3D, alcătuit doar prin plierea, pe niște „linii de fugă” paralele,  a unei coli pictate, din varianta aceluiași material grafic, al aceluiași desen, articulând sensul paradoxal al glisării artei pe artă, conform unei „hărți” ce poate ascunde „pericole”… Spre deosebire de celelalte volete în care, și acolo, imaginea de pe coperta I se prelungește, peste cotor, pe coperta a IV-a, aici, deasupra „pupei”, e un text, desfășurat ca un steag (sau pânză de vânt), în formă de hexametru (formă savant produsă prin iluzia optică a dispunerii unei prisme dreptunghiulare cu laturi invizibile), astfel încât numele poetului de pe coperta I devine cel al unui „armator”, iar expresia din titlu, numele de fapt al „navei” (așa cum sigla editurii poate închipui niște stânci, ce-și au soclul de litere sub „apă”, dar de fapt „gheață”, întrucât barca nu mai glisează pe propria ei imagine plată, devenită hartă, ci pe spațiul alb, ca de gheață al copertei…) Și aici, ca și la Burs, e vorba de o navă de semne (sau navă semiotică), dar semnele nu-i pot ascunde… fragilitatea. „Hărțile” pe care pot fi mișcate aceste „bărcuțe” (semiotice la ambii autori) vizează „spații” diferite, la Burs, niște „terenuri vagi” (calchiez termenul franțuzesc, mai generos, după părerea mea, decât expresia corespunzătoare din română : „teren viran”), la Andriescu – niște „câmpuri”, un termen la fel de rizomatic, dar și mai abstract, vizând parcursuri enciclopedice.  Deși diferite, în ambele cazuri, expresiile dezvăluie și ascund totodată bogate compoziții rizomatic-plastice, poetice.

 

 

Motourile cu care se deschide cartea, – bine puse în valoare de mai toate interviurile, scrise sau video, date de autor -, se referă la trei nume cu aceeași inițială Y (Yeats: Asta nu-i țară pentru bătrâni ; Yoda : Greu de văzut. În permanentă mișcare e viitorul ; Yau : La plajă am văzut cum soarele transformă cuvintele) textele sunt dispuse în ordinea crescătoare a lungimii lor și în cea descrescătoare a numărului de litere al autorilor citați. Cititorii recunosc faptul că unul din autorii citatelor este un personaj StarTrek, savantul dascăl al cavalerilor Jedi, Yoda. Enunțurile vizează tripla tematică a cărții, (1) bătrânețea, (2) marea diversitate a punctelor de vedere asupra aceluiași lucru și (3) metamorfozele plajelor-câmpuri.

Second Life. Nu mi-am imaginat că mă va apuca și pe mine un mare frig după ce voi reciti Gerul dintre ei, nu înainte de a mă fi identificat cu privire la legitățile modelului convențional adoptat de scriitor, fără să fi bănuit inițial că el nici nu le-a adoptat și că, sub acest nume (al convenției Second Life), ne propune un gen de imaginar pentru care nu eram deloc pregătit. Încerc să prezint situația cât de clar sunt în stare, conștient fiind că multe aspecte mi-au rămas și bănuiesc că-mi vor rămâne și pe mai departe necunoscute sau dificil de acceptat. Din poemul-„introducere” La margine, aflat înaintea primei „perdele” a cărții (fragment din desenul lui Daniel Ursache intitulat Hic sunt dracones), citesc  : Cumpără / în metavers o cabană la munte. Se presupune că cititorul știe dinainte ce înseamnă metavers. Nu era și cazul meu. Am mai amintit faptul că mi-am procurat cartea lui Neal Stephenson tocmai pentru a mă documenta, după ce voi fi parcurs mai toate informațiile  de pe internet. Bănuiesc că dețin în prezent folderul cel mai burdușit dintre multe altele cu documente privitoare la acest subiect. Nu voi putea nici măcar să le rezum aici. Cred că e destul să spun doar ce anume din cele aflate „m-a luat cu frig”. Second Life este numele unei lumi virtuale, care permite unui internaut să devină personaj, printr-un avatar, cumpărat în prealabil, dintr-un stoc limitat, de la firma care deține respectivul „joc”. Spre deosebire de alte jocuri cunoscute, Second Life permite cumpărarea sau închirierea unui anumit „spațiu locuibil” (la modul doar cibernetic) din respectiva lume virtuală. Această „viață secundă”, cum s-ar traduce expresia englezească, permite  unui „utilizator” de computer să „trăiască prin procură”, dar „viața” lui este aceea a unui „corp fără organe”, cum spune poezia lui Antonin Artaud, expresie preluată și dezvoltată de Deleuze și Guattari în teoria lor despre rizomi, dar aplicabilă, cum cred, noțiunii generale de personaj.

Numele personajelor Escu și Esca din Gerul dintre ei provin în mod evident de la sufixul românesc cu sens de patronimic : a/al lui, păstrate și pentru avatarurile lor sunt deja termeni de generalizare (nu de individualizare) chiar prin onomastică.

Prin avatarul său, internautul „trăiește” de fapt o „altă viață”, așa cum și-ar dori-o, fără nicio consecință fizică, organică. De pildă, n-ar putea resimți frigul („gerul”), iar animalele care ar „viețui” în această lume virtuală ar fi creații pur electronice ale lumii respective, și ele corpuri fără organe. Cine și-ar recrea informatic bolile, stările de uzură fizică și psihică, „ștergerea balelor” etc. etc. ? Această ficțiune era necesară poetului pentru a experimenta proiectarea subiectului uman în electroni, leptoni, muoni, bosomi… Ca într-o ficțiune Matrix. Și mi-a venit în minte un pasaj dintr-un articol scris de un coleg al lui Radu Andriescu din ClubOpt  despre „manifestul monguz” din antologia grupării, care ar urmări :

 

 Altceva decât ridicarea la puterea IT a Ouvroir-ului de pe Sena. Cineva, un critic, nu mai țin minte cine anume, a înțeles-o ca pe o adaptare la modelul „matrix”. Am zâmbit și i-am dat și lui dreptate, dar dincoace de expresia cibernetică, deocamdată de domeniul SF (sau nu?), încercam să acreditez o cât se poate de concretă plasare a poetului într-o situație fenomenologică, la intersecția și interferența câtorva câmpuri.

(O. Nimigean, Poezia și corelativul ei obiectiv, rapița, în Nu-ți garantează nimeni nimic, Casa de Editură Max Blecher, 2014, 346)

 

Poate pentru că nu mă simt făcând parte dintre „gurmeții poeziei” (cf. interviul dat de R.A. Andei Rotaru), ficțiunea Second Life mă lasă „rece” (o senzație poate și la mine geriatrică?).

Dar mă interesează mult apropierea textului literar de niște principii ale lumilor virtuale: caracterul de corpuri fără organe [abreviat: CfO] al tuturor personajelor al și operelor de tip „monunent”, de pildă. CfO nu sunt proprietăți ale textelor „arborescente”, ci dor ale textelor rizomatice.

Acolo unde există polisemie și amplă sinonimie, visul înrădăcinării poeziei și artei în „teorii tari”, fizică, matematică (ca la Oulipo, amintit supra) e, probabil, unul inconsistent, caduc.

Dincolo de teorii, am admirat în acest volet al „trilogiei” lui Radu Andriescu, dexteritatea poetului de a jongla cu semnificațiile unor termeni, cum este chiar cel de câmp (amintit supra și de Ovidiu Nimigean) . Chiar și rezultatele, probabil negative ale fugii într-o lume secundă vin să confirme în aceste texte aprecierile lui Deleuze și Guattari referitoare la fugă,  una mereu legată de o hartă. Ca un fost „alergător”, cum mă mai consider (în pofida actualei stări de personaj geriatric), am constatat de multe ori adevărul unor formule paradoxale (precum cele prezentate de Bogdan Ghiu în eseul său „De ce iubim mașinile” din finalul cărții traduse de el, Gilles Deleuze, Félix Guattari, Kafka, pentru o literatură minoră, Ed. Arte, 2007, – § III. Linie de fugă -ligne de fuite, p.167 urm.), de pildă, „a fugi”, cu sensul de „ a face să fugă” cele ce ne încătușează. Cu atât mai neliniștitoare erau pentru mine  în Gerul dintre ei imaginile unor fugi „cu cătușe cu tot”. Nu fugi de ger luându-l cu tine.  Dar de bătrânețe n-ai cum să fugi.

Las-o pe ea să fugă !…

 

*

Eu voi adăsta cu drag asupra unor poeme ce vorbesc de la sine :

Diapazon (p. 42-43)

 

În 1781, Luigi Galvani            a făcut să sară

o broască moartă, aplicând mușchilor

curent electric.

  • Linda Zimmermann

 

Când a reușit să ningă palid peste geam

și-a zis că trebuie să galvanizeze cumva

inerția lui. Acoperit cu o peliculă uniformă,

zincată, de indiferență, gravita în jurul tăcerii

într-o spirală fără ieșire.

 

Cu două croșete ușor ruginite

a început să țeasă în jurul lui

o pânză de amintiri,

cu multe ochiuri lipsă.

 

Diminețile clandestine

din grădina botanică

ascunse de trunchiul de pin dublu,

în formă de diapazon.

 

Portocale filiforme,

de săpun lichid,

seara,

în cadă,

când toată strada s-a cufundat în întuneric.

Cărțile pe care i le-a împrumutat

paternalist.

 

Plimbările bucșite de nesiguranță,

pe lângă penitenciar.

Orele pierdute.

 

Țesătura de amintiri a cuprins-o.

Galvanizată în van,

s-a ghemuit.

 

Un titlu metaforic pentru declanșarea melodiei empatice a textului.

 

Sau :

 

Kamelhaar  (p. 21)

 

de grands remous écumeux

où dansent les épaves

-Boris Vian

 

Esca numără mereu cuvintele.

Iubește cărțile scurte și clare.

Privește cele trei cărți de pe măsuță.

Au sute de pagini. Sunt scurte și clare.

 

Ca profesoară, nu-i plăcea să vorbească mult.

Scurt și clar. Ca profă de română era complicat.

Cincizeci de minute clare,

cu multe tăceri.

 

A avut în toată cariera doar doi olimpici.

N-au trecut pe faza de județ. Scriau scurt și clar.

Când l-a cunoscut, Escu vorbea foarte mult,

Încâlcit, fără cap și coadă.

 

O spumă de vorbe

de care s-a îndrăgostit.

Și acum îl privește cu drag,

cum moțăie de cealaltă parte a măsuței.

Îl învelește cu o pătură de vorbe tăcute,

Iar apoi, cu una din păr de cămilă.

 

Cred că Radu Andriescu are dreptate să caute soluții pentru găsire unor forme generatoare și regeneratoare de producere și/sau reproducere a unui imaginar globalizant, acceptat universal, modalitate sigură, alături de altele, de stăvilire a perpetuării imaginarelor locale sau particulare ca motivații pentru indiferență, ură, agresiune, violență generalizată, pentru descătușări prin încătușarea celorlalți, adeseori chiar a „aproapelui” nostru. Acesta e și patosul adeziunii profesorului de literatură și filosofie, a poetului la scepticii de care vorbea în introducerea la primul volet. Dar cred că imaginarul poate fi unificat mai ales prin practica acceptării modalităților diverse de imaginare a omenescului universal concret.

Poemele de mai sus contrazic gerul ce se poate lăsa oricând în proximitatea noastră, chiar între noi.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *