Mărturisesc cu încîntare privilegiul de a fi legat de Thierry Wolton de o deja verificată afecțiune (inclusiv în sens fotbalistic, pentru că în vara acestui an, la Sighet, am văzut împreună finala Cupei Mondiale de Fotbal – și, de asemenea, împreună cu Ana Blandiana, Stephane Courtois și cu Denie Delletant; mai mult chiar, am fost, în minoritate în clubul în care am văzut meciul Franța-Croația, suporterii echipei care avea să devină campioană mondială). Știam de cartea sa, de marea sa ”Istorie mondială a comunismului”, știam mai multe povești despre ea, știam detalii despre ”laboratorul” în care a fost creată și abia așteptam să apară în românește. Știam, desigur, așa cum de altfel știa cam tot mediul editorial românesc, că la tîrgul de carte de toamnă în 2018, vom avea primul volum al acestei istorii.
A lucrat la această carte mai bine de 10 ani. În 2017 a fost gata ultimul volum; precedentele două (căci avem de-a face cu o trilogie, una realmente fabuloasă!) îi apăruseră, ambele, în 2015. Toate trei, în ediția primă, la prestigioasa editură franceză Grasset. ”O istorie mondială a comunismului” – este titlul cărții acestuia, o trilogie cum spuneam. În noiembrie 2017, de altfel, Wolton a primit Premiul „Jan Michalski“ pentru O istorie mondială a comunismului.
A fost jurnalist la Libération (1975-1979) şi Le Point (1982-1987) și, în timp, a devenit unul dintre acei ziarişti care s-au adăugat istoricilor şi eseiştilor francezi preocupaţi de problema comunismului şi a metodelor sale de subversiune. Astăzi este, în Occident, unul dintre numele cele mai respectate în acest domeniu (istoria comunismului) – unul care este, vai, puternic contestant, și de cohorte de ”idioți utili”. Thierry Wolton a publicat lucrări de referinţă privind influenţa sovietică în Occident, el fiind autorul a peste 20 de lucrări consacrate relaţiilor internaţionale, istoriei ţărilor comuniste şi politicii franceze. În prezentarea pe care i-o face Fundația Academia Civică – o instituție din România de care Thierry Wolton este foarte apropiat și cu care a colaborat în repetate rînduri -, se menționează despre acest foarte spectaculos istoric, publicist și eseist francez că ”la începutul anilor ’90 a avut acces la documente din arhivele PCUS de la Moscova. Pe baza acestei documentări a publicat în 1993 cartea Le Grand Recrutement (Marea recrutare). În 1999 îi apare volumul Rouge-brun. Le mal du siècle (Roşu-brun, răul secolului), o analiză comparată a celor două totalitarisme ale secolului XX, volum publicat în 2001 în limba română de Fundaţia Academia Civică, în versiunea Micaelei Slăvescu, editor Romulus Rusan, cu o prefaţă de Stéphane Courtois. În 2005 a publicat cartea Quatrième guerre mondiale, iar trei ani mai târziu Le KGB au pouvoir, le système Poutine (versiunea română KGB-ul la putere, sistemul Putin, Humanitas, 2008). În 2010 a încredinţat spre publicare Fundaţiei Academia Civică – editor Romulus Rusan – volumul De Gaulle şi Moscova (traducere: Denisa Oprea), un studiu despre încercările preşedintelui istoric al Franţei de a realiza o lume fără hegemonii. Alte lucrări : Le KGB en France, 1986 (versiunea română KGB-ul în Franţa, Humanitas, 1992), Les Visiteures de l’ombre, 1990, La France sous influence, 1997, L’Histoire interdite, 1990.”
Așadar, la mijloc de noiembrie 2018, Wolton a venit încă o dată în România. Domnia sa a fost, cum spuneam, vedeta internațională a celei de-a 25 ediții a Tîrgului de carte Gaudeamus. A venit în țara noastră la invitația editurii Humanitas – aici unde a început laborioasa muncă de traducere și de publicare a monumentalei sale opere dedicate ”Istoriei mondiale a comunismului”. Spun bine ”a început” fiindcă proiectul de traducere vizează, desigur, aducerea în limba română a tuturor celor trei volume. Deocamdată, așadar, avem volumul ”Călăii”. Ediția în limba română a acestui prim volum merge spre 900 de pagini – și, în mod cert, și celelalte două volume vor fi de dimensiuni comparabile, ala încît la finele acestui demers și ediția românească se va rotunji la un triptic de peste 3.000 de pagini, așa cum e și ediția primă, cea franceză.. Dacă lucrurile vor sta în interiorul calendarului actual cu privire la traducerea integrală a acestei colosale opere, atunci, și în toamna lui 2019, și în toamna lui 2020 – cînd sunt programate lansările publice ale celorlalte două volume – îl vom avea alături de noi pe Thierry Wolton, direct în raport cu trilogia sa. De venit, va veni sigur mai devreme în România, în primele săptămâni ale lui 2019, cel puțin la Timișoara, pentru o conferință, și foarte probabil la Iași și la Cluj-Napoca.
”Comunismul este conștiința vinovată mondială. Nici o altă ideologie, într-un interval de timp comparabil, nu a cucerit atât de multe țări, atât de multe minți și nu a distrus atâtea vieți omenești. Și tocmai omul se află în inima cărții mele. Nu inventez nimic în această istorie a comunismului, nu există dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt eu cel dintâi care le descoperă. Meritul meu, singurul pe care îl am în raport cu această narațiune, este acela de a fi adus laolaltă sute de elemente disparate, pentru a vedea lucrurile în ansamblu. Am vrut să-l iau pe cititor de mână și să-l însoțesc de-a lungul istoriei dramatice a comunismului. Sper că am reușit; în această carte există carne și viață.”, spune autorul acestei cărți, într-unu dintre argumentele sale de pornire cu privire la specificul cercetării sale în privința ”Istoriei mondiale a comunismului.
Primul volum (care, a propos, beneficiază și de o prefață punctuală a autorului la ediția în limba română) este, și tot așa sunt și celelalte două, dedicate ”victimelor”. Este o dedicație cu tîlc; în noiembrie 2018, cînd a fost în București, am înregistrat cîteva ore cu Thierry Wolton și despre această dedicație mi-a spus următoarele: ” este esențial să fie așa. Victimele sunt, uman vorbind, cele mai importante. În timpul comunismului, nu există, de fapt, cîștigători; sigur, există Stalin, Lenin, Mao care pot fi considerați ”cîștigători”, dar ei nu sunt așa, sunt niște criminali. Pentru mine, a fost mereu o evidență că victimele au fost cele mai importante și că lor trebuie să le fie dedicate aceste cărți. Dedicația aceasta, care e, într-adevăr, pe fiecare dintre cele trei volume, e făcută tocmai pentru a întări această idee: că victimele sunt cele mai importante”.
”Călăii. Încercare de investigație istorică” privilegiază, în raport cu celelalte două volume ale acestei monumentale trilogii, metoda istoric-cronologică. Așa încât, după ce bifează acest obligatoriu parcurs ”pe săgeata timpului”(de la Revoluția din octombrie 1917 pînă la decembrie 1979, Afganistan!) pe care alege să îl parcurgă mai ales din perspectiva marilor călăi ai comunismului, realizează, în volumul 2 și în volumul al treilea, o abordare de tip tematic/comparativist. În același dialog privilegiat din noiembrie invocat mai sus, dl Wolton punctează unghiul specific al celor trei volume: ”pentru a rezuma, e vorba de trei volume în care vorbesc din următoarele perspective: primul volum e despre istoria văzută de sus în jos, despre putere și despre istoria conducărilor; al doilea volum e despre istoria văzută de jos în sus, din unghiul de vedere al celor care au fost striviți de istoria conducătorilor comuniști; al treilea volum este istoria văzută din lateral, din punctul de vedere al țărilor care nu au cunoscut comunismul ca regim politic, dar care au avut tangență cu el, într-un fel sau altul, spre exemplu, prin partide comuniste sau prin intelectuali de stînga care au fost complici.”.
E firească, desigur, întrebarea – cine au fost călăii comunismului? Iată, sintetic, în cuvintele lui Thierry Wolton: ” Sunt toți cei care făceau parte din nomenclatura comunistă. Fie conducătorii, fie membri de partid, fie poliția politică. Cum i-am ordonat? Dacă ar fi să fac un fel de top, un fel de ”hit parade” al călăilor din istorie, aș începe cu Lenin – pentru mine, el ocupă poziția numărul unu și mi se pare că este cel mai rău dintre toți. Spun aceasta mai ales pentru că restul călăilor comuniști nu au făcut altceva decît să cînte pe muzica pe care a compus-o Lenin. Pentru mine, așadar, Lenin e călăul cel mai crunt din comunism și după el nu vine Stalin, așa cum s-ar putea crede, ci Mao. Și după Mao Tze Dung, Stalin și kmerii roșii.”. Cu toții, a propos, ”călăi ai comunismului” care au avut parte, fără excepție, de o posteritatea mai bună, iar în cazul multor, cu mult mai bună decît cea pe care o meritau. De ce? Din acest motiv: ”cred că după căderea comunismului, voința generală a fost aceea de a se uita și de a se trece peste ceea ce a fost cu adevărat comunismul și, totodată, și peste epurări, lustrații și toate acestea care ar fi putut scoate la iveală numele acestor călăi”.
Rapid (și împreună cu invitația de a privi cu mare mare atenție această carte!): suntem martorii privilegiați și, sper, suntem și vom fi cît mai mulți citititori ai uneia dintre cele mai vaste, mai valoroase, mai profunde, mai clare (dpdv moral) cărți care a fost vreodată scrise despre comunism. Aș avansa, fără să gîndesc că risc cine știe ce, o formulă cu privire la volumul lui Thierry Wolton: aceasta nu este o carte despre comunism, este Cartea despre comunism. O uluitoare și de neocolit operă de istorie și despre (in)umanitate!
notă: acest text a fost publicat în premieră în revista RAMURI
