Interviu cu Dr. Brigid Haines, profesor de literatură germană la Universitatea Swansea, Marea Britanie. Interviu luat de Dr. Camelia Crăciun
C.C.: Avețio carieră științifică remarcabilă în domeniul cercetării istoriei literaturii șicinematografieigermane, cu un interes deosebit pentru literatura feminină din Europa de Est, în contextul mai larg al literaturii contemporane de limbă germană. Cum v-ați prezenta cititorilor români de la LaPunkt? Cine este Brigid Haines?
B.H.: În primul rând, sunt profesor de literatură germană la Universitatea Swansea. Swansea a fost mult timp un centru de excelență pentru studiile germane, dar este și un loc extraodinar în care poți lucra și trăi confortabil. Campusul universitar este chiar lângă mare, în apropierea munților și a Peninsulei Gower, o zonă de o remarcabilă frumusețe naturală, astfel că îmi petrec cât mai mult timp în aer liber și, deși nu sunt galeză, îmi place modul galez de viață pentru cordialitatea și deschiderea sa. Predau cursuri despre istoria filmului și a literaturii germane și sunt implicată în prezent în coordonarea unor proiecte de cercetare ale colegilor din cadrul Departamentului de Limbi Moderne, ceea ce îmi aduce multe satisfacții. De trei ani sunt directoarea asociației Women in German Studies, organizație care încearcă să pună în legătură germanistele din Marea Britanie și Irlanda și să le sprijine în toate aspectele vieții lor profesionale. Recent, am sărbătorit a 30-a aniversare a asociației printr-o excelentă conferință la Universitatea Aston.
C.C.: Principalul dumneavoastră domeniu de cercetare este reprezentat de Studiile Germane. De ce ați ales să vă concentrați asupra contribuției est-europene din cadrul literaturii recente de limbă germană? Cum ați devenit interesată de Europa de Est?
B.H.: Mereu am fost interesată de cultura germană din regiuni aflate la distanță de centrele de putere, fie că este vorba de Viena sau de Berlin. Teza mea de doctorat s-a ocupat de opera scriitorului Adalbert Stifter, născut în regiunea Boemiei, la Oberplan, acum Horní Planá în Cehia. Am analizat modul în care dialogul din romanele sale subminează optimismul aparent și realismul poetic al prozei pentru a dezvălui îndoielile și incertitudinile autorului; el era, cu alte cuvinte, un modernist timpuriu. M-am ocupat de situația din Republica Democrată Germană și de scriitorii din Europa de Est atât înainte, cât și după căderea comunismului, mai ales de autori precum Helga Königsdorf, Christa Wolf, Libuše Moníková, Vladimir Vertlib și Saša Stanišić. Chiar am sugerat termenul „val est-european” în literatura germană contemporană în scopul de a iniția o discuție privind modul în care scriitorii din fostul bloc estic, care au emigrat în Germania și care scriu în limba germane, reprezintă o provocare și reformează „canonul“ literaturii germane așa cum au facut-o și scriitorii turco-germani ceva mai devreme. Sunt încântată că și alți cercetători au răspuns afirmativ și că inițiază studii pornind din acest punct.
C.C.: V-ați dedicat o parte importantă din activitatea de cercetare studierii operei Hertei Muller. Care considerați că este poziția cercetării românești și germane față de opera sa?
B.H.: Interesul meu față de activitatea Hertei Müller datează de la începutul anilor 1990, când am invitat-o la Swansea ca writer-in-residence. Asta se întâmpla la doar câțiva ani după ce părăsise România și am fost impresionați să aflăm direct de la autoare cât de dureroase îi erau amintirile. Atunci când a câștigat Premiul Nobel, în 2009, am invitat-o din nou să accepte o bursă onorifică. Nu ne-am imaginat că va veni pentru că era deja, la acel moment, o celebritate internațională și refuzase câteva invitații de a participa la evenimente prestigioase din Marea Britanie. Dar a acceptat pentru că păstrase amintiri frumoase din Swansea din vremea de dinainte de a fi celebră și am fost încântați să o întâmpinăm din nou. Apoi, în 2017, am organizat o conferință internațională dedicată operei ei la Londra (o parte dintre lucrările prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate în 2020 într-un numar special al revistei German Life and Letters) și, cu această ocazie, a oferit o lectură publică la British Library alături de traducătorul englez, Philip Boehm. În continuare îi urmăresc cariera cu mare interes. În privința celei de-a doua întrebări – inițial, opera Hertei Müller s-a bucurat de o mai mare recunoaștere în Marea Britanie și în SUA decât în România sau Germania. Acest lucru s-a schimbat după decernarea Premiului Nobel, când a avut loc o explozie de interes în întreaga lume, determinată de faptul că opera ei a fost tradusă în multe limbi și în special, desigur, în limba română. Cred că opera ei provoacă ambele tradiții literare și se poziționează incomod între ele. Scriind în limba germană despre experiența românească a dictaturii și exprimând o permanentă critică privind sfera politică din România de astăzi în aparițiile sale publice și în discursuri, ea generează controverse în România. Și, deși este autoare germană, persistența cu care scrie despre teme românești a făcut ca unii critici germani să reacționeze. De exemplu, romanul Atemschaukel, care prezintă deportările populației germane din România în Ucraina după cel de-al Doilea Război Mondial, a avut inițial o receptare ambiguă în Germania, deși acum este considerat unanim ca fiind o capodoperă. Dar, de fapt, Herta Müller este un scriitor universal, recunoscut pe bună dreptate de comitetul Nobel pentru depășirea frontierelor naționale în descrierea totalitarismului și a dictaturii, precum și a efectelor acestora asupra oamenilor obișnuiți, dar și pentru limbajul artistic extraordinar de frumos și de inventiv.
C.C.: Legătura dumneavoastră cu România a fost determinată de interesul pe care îl aveați pentru activitatea Hertei Müller. Cum este prezentată România în scrierile ei? Ce rol au avut rădăcinile românești în traiectoria sa?
B.H.: România și limba română sunt esențiale în opera Hertei Müller. Multe din romanele sale descriu ternul și teama ca mod de viață în România lui Ceaușescu din anii 1980 și se bazează pe propria sa experiență de persoană urmărită și persecutată politic. Volumele sale de eseuri vorbesc despre aceste lucruri în termeni duri, iar numeroasele sale volume de colaje prezintă acest lucru și în formă vizuală. Există însă și o profundă afecțiune pentru limba română în special, nu pentru „Staatssprache”, limbajul încărcat ideologic al îndoctrinării și al anchetatorilor, ci pentru limbajul natural al poporului, cu încântătoarele sale metafore, cântece și cu simțul istoriei și al rădăcinilor. Este fascinată de prăpastia dintre limbi și de ideea că limba pe care o vorbești este esențială pentru formarea identității. Dacă vorbești două limbi sau dacă ai una în minte în vreme ce vorbești o alta, acest lucru destabilizează lumea în moduri productive. Ca exemplu, ea menționează adesea fazanul, care în germană reprezintă o pasăre mândră și arogantă, în vreme ce în română semnifică un personaj ratat pentru că nu poate zbura și este ușor de împușcat. Subliniind în acest fel inerentul caracter metaforic al limbii, Herta Müller îi determină pe cititori să se implice în procesul continuu de deslușire a lumii.
C.C.: La ce lucrați în prezent? Ne puteți împărtăși câteva lucruri?
B.H.: În ultima vreme am devenit interesată de reprezentările bolii, agoniei și morții în literatură și în film. Într-un articol recent compar remarcabilul film al lui Andreas Dresen, Halt auf freier Strecke(2011), cu Amoural lui Michael Haneke (2012). Dresen, care s-a format ca regizor în ultimele zile ale RDG și ale cărui filme încă mai păstrează ceva din genul filmului documentar, scoate în evidență o zonă puțin abordată din cultura occidentală contemporană: realitatea mortalității – din care nu ne putem sustrage, deși majoritatea preferăm să evitam să ne gândim la asta. Filmul său, despre un bărbat diagnosticat cu o tumoare cerebrală, demonstrează că moartea poate fi înfruntată și că este chiar posibil să vorbim despre o moarte demnă. În prezent, cercetez câteva texte despre viața bolnavilor de Parkinson din Germania scrise de ei înșiși, unul dintre ei fiind – și aici este continuitatea cu preocuparea mea anterioară – romancierul Richard Wagner, membru al grupului literar Aktionsgruppe Banat,care a fugit din România în 1987 împreună cu soția sa de la acea vreme, Herta Müller. Herr Parkinsonal lui Wagner este o relatare curajoasă, furioasă și foarte personală a debutului bolii debilitante pentru care nu există încă niciun tratament. Am vorbit despre acest subiect în cadrul conferinței Societății Germaniștilor din România de la Timișoara din octombrie 2016, 60 Jahre Temeswarer Germanistik, într-un panelorganizat de Institut für deutsche Geschichte und Kultur Südeuropas din cadrul Universității din München.
* Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Camelia CRĂCIUN este lector la secția de Studii Iudaice, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, unde predă cursuri de istoria evreilor din România, precum și de cultură și literatură idiș. A editat volumele Lumea evreiască în literatura română (Editura Universității “Al. I. Cuza”, Iași, 2014), De la “Dybuk” la “Lozul cel mare”. Antologie de teatru idiș (Hasefer, 2016), precum și seria de carte Biblioteca de Literatură Idiș a Editurii Hasefer (patru titluri, începând din 2016). A colaborat la The YIVO Encyclopedia of Jews in Eastern Europe (2008) și este autoarea volumelor Traduceri în limba română din literatura clasică idiș (e-book, Editura Muzeului Literaturii Române, 2015), 140 de ani de teatru idiș în România (Institutul Cultural Român, 2016).
