Neclintire

bătrânele satului au adormit pe câmp

sprijinite-n lemn de nuc

respirația lor lutoasă se-nnoadă la capete

ca baticul negru sub bărbie

au mâncat în post ciuperci otrăvite

cu linguri de argint

și n-au murit

în spatele căpiței de fân

copiii înalță pe la apus un zmeu

care râde ridat din aripi

și se strânge-n albastru

monoton

ciorile ciugulesc în jur semințe

își fac în liniște cuib pe la apus

în palma bătătorită a bătrânelor

care-nchid ochii și tac

respirația traversează cerul turtit

atinge umărul rotund al heruvimului de cristal

e iarăși iarnă

ilustrata s-a  decolorat

și pare un fluture mut

neclintirea din baston

împinge căruța-n prăpastie

butoiul cu vin roșu

își petrece-n cercuri mirosul

cu încetinitorul

și puful de păpădie

vestește-n amintire moartea

în părul lor

demult

înstelat

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *