Fericire. Pentru că Robert Musil

Am fost un privilegiat să studiez, imediat după terminarea facultății, cîțiva ani la Colegiul ”A Treia Europă”. Despre Europa Centrală, mai ales despre literatura din această regiune, despre Kakania, despre Imperiu, despre istoria acestui perimetru fabulos (și în sens pozitiv, și în sens negativ) pentru modernitate (și, aș spune, chiar și pentru ceea ce este astăzi în Europa), despre decădere, despre Viena, despre geografiile literare central-europene.

Cu Robert Musil mă întîlnisem mai înainte de acea perioadă – fastuoasă, pentru mine – spre care am făcut trimitere la începutul acestui text. Dar acolo, la ”A Treia Europă”, la multele discuții aplicate, numele său și proza sa mi-au devenit mult mai familiare. Într-atît de familiare încît să știu deja de atunci și să cred și astăzi cu aceeași forță că ”Omul fără însușiri” – uriașul lui roman – va rămâne una dintre, cum se spune, ”cărțile vieții mele”.

Nu, nu va fi un text lung. Dimpotrivă.

Ce vreau să spun mai ales este că avem, de doar cîteva zile, în librării deja, o nouă ediție a ”Omului fără însușiri.

Eu cred că e cea mai frumoasă, dintre toate apărute pînă acum în românește. Elegantă, impunătoare, splendidă.

Aș spune direct așa: că este o ediție regală, imperială.

O carte a cărei (re)apariție mă face fericit.

O carte care poate face (mulți) oameni fericiți.

Pentru că ”Omul fără însușiri” este una dintre marile cărți de literatură ale omenirii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *