Duminică (fiul risipitor)

Stăm în lumina amiezii.

Vorbele noastre curg domoale

și limpezi, ne-văluie

ca un abur, ne strâng laolaltă.

 

De departe vine

cel care, răpus de durere,

a cerșit la porțile-nchise.

L-așteaptă belșugul de pâine și carne

și vinul lunecând în pocale.

L-așteaptă umeri puternici

pe care să-și plece capul

și lacrimi care să-i spele obrazul.

 

În lumina amiezii

îl vedem cum se-ndreaptă

spre cel cu fruntea-ncrețită

de mânia prea mult ținută-n rărunchi.

Îl prinde cu mâinile-amândouă

și-l străpunge cu ochii

din care țâșnesc săgeți

de cruntă iubire.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *