Stăm în lumina amiezii.
Vorbele noastre curg domoale
și limpezi, ne-văluie
ca un abur, ne strâng laolaltă.
De departe vine
cel care, răpus de durere,
a cerșit la porțile-nchise.
L-așteaptă belșugul de pâine și carne
și vinul lunecând în pocale.
L-așteaptă umeri puternici
pe care să-și plece capul
și lacrimi care să-i spele obrazul.
În lumina amiezii
îl vedem cum se-ndreaptă
spre cel cu fruntea-ncrețită
de mânia prea mult ținută-n rărunchi.
Îl prinde cu mâinile-amândouă
și-l străpunge cu ochii
din care țâșnesc săgeți
de cruntă iubire.
