Somnul fâlfâie greoi peste lucruri vâslind în lumina ce umple cu seve tăcerea amiezii. Departe se-aud motoare tușind să pornească. În apele negre plutesc chipuri și fapte mai vechi decât frunzele risipite în aerul greu al amiezii. Cinci mii de chipuri întoarse spre Cel ce revarsă cuvintele-n flăcări […]
Zdrobit pe dinăuntru ca un măr fraged, sufletul se-ascunde de Tine. E lacom, dar se teme. Plin de negi, de bube dulci și riduri caută leac, i-e frică să se atingă de poala hainei Tale nu cutează să Te strige, e zgârcit și vas de alabastru nu cumpără. Stă chircit […]
Orbiți de lumina amiezii plutim prin aerul orașului ce poartă încă urmele iernii. Totul e alb incandescent și moale. Mă ustură pleoapele, dar nu mă mișc, mă cufund în fierbințeala asta cu ochii larg deschiși.
Stăm în lumina amiezii. Vorbele noastre curg domoale și limpezi, ne-văluie ca un abur, ne strâng laolaltă. De departe vine cel care, răpus de durere, a cerșit la porțile-nchise. L-așteaptă belșugul de pâine și carne și vinul lunecând în pocale. L-așteaptă umeri puternici pe care să-și plece capul și […]
Pe ecran, chipul, peste el plutesc inimioare roșii. Clipesc și se sting una câte una ca niște baloane de săpun. Doar cuvintele se lipesc unele de altele ziduri de cuvinte, cuvinte statui, cuvinte de granit și de marmură albă. Iar inimioarele roșii se topesc una câte una, ca și când […]
Trec printre oamenii strânși laolaltă în seara mâniei. Le simt căldura vibrând. Pulsează în noi aceeași inimă mereu răscolită de grețoasa lor răsuflare. Aerul expirat al fărădelegii lor ne sufocă și doar strigatul îl poate străpunge lăsând să se vadă iar cerul cuprins de beția de stele. Acolo-n […]
