Elena s-a născut la 3 mai 1896 la Atena, ca prințesă a Greciei și Danemarcei, și a fost fiica regelui Constantin I al Greciei și a reginei Sofia a Prusiei. Deși a avut o copilărie pe care în biografie o descrie ca fiind de basm, a avut neșansa de a trăi într-un moment istoric în care marile dinastii regale se prăbușeau sub presiunea nazismului sau a comunismului. Mai târziu, dată fiind conjunctura politică, a fost martoră la abdicarea forțată a tatălui, a soțului, a fratelui și a fiului ei. La vârsta de 25 de ani Elena s-a căsătorit cu principele moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea. Căsătoria a avut loc în Atena în martie 1921, iar după două luni prințesa Greciei și-a însoțit alesul în România și s-au stabilit la București. Curând, a apărut pe lume fiul lor, Mihai. Deși fermecătoare la momentul căsătoriei, descrisă ca fiind o femeie înaltă, distinsă, cu un zâmbet dulce și gropițe în obraji, o „adevărată doamnă” de o mare finețe, cu o siluetă aidoma unei statui antice grecești, tânăra prințesă nu reușește să îi rețină prea mult atenția lui Carol, care s-a dovedit a nu fi visatul soț iubitor. La scurt timp, nefericirea Sittei începe să fie evidentă, cu atât mai mult cu cât în viața personală a lui Carol își face simțită prezența o altă femeie, Elena Lupescu. În pofida dialogului și cu toată înțelegerea de care a dat dovadă, principesa este îndurerată de o căsătorie în care drama s-a jucat încă din primii ani. În plus, dincolo de conflictele de la Curtea Regală, care din păcate devin publice, Carol părăsește țara alături de noua sa pasiune în 1925 și renunță chiar la tronul României. Scandalul provocat a tulburat profund scena politică internă, iar în urma deciziei de decădere a prințului moștenitor din drepturile succesorale, Mihai a fost desemnat prinț moștenitor.
Elena nu a jucat nicio carte politică a puterii. A rămas mai degrabă o izolată, o retrasă într-un con de umbră și dominată de personalitatea reginei Maria și a preferat să se înconjoare de propria familie grecească. Nu se impune niciodată ca factor decisiv, ba mai mult, nu poate schimba cursul unor evenimente care la un moment dat par că o copleșesc. Nici cu personalitățile culturale nu avem mărturii că ar fi interacționat altfel decât tangențial, la serate muzicale și dineuri. Deși nu era o fire melomană în esența ei, mergea la concerte și o vedem adesea la Ateneu sau ascultând-o, împreună cu soacra ei, pe Cella Delavrancea. Comparativ cu celelalte două regine care au precedat-o, Elena nu a fost o literată și nici sursele nu vorbesc despre un interes aparte al ei față de întreaga efervescență creatoare a timpului. Cele câteva schimburi de scrisori dintre doamna sa de onoare, Colette Plagino, și Martha Bibescu relevă o relație mai degrabă înclinată către comisioane pariziene care țin de modă și mai puțin de producțiile literare ale scriitoarei sau de noile apariții publicistice ale momentului. Și, tot prin comparație cu alte prezențe contemporane, este evident că Elena a fost supusă analizei foarte rar ca personaj de sine-stătător, în complexitatea ei de femeie și principesă a anilor 1920-1930. Ea apare doar în strictă corelație cu statutul de soție, mamă, fiică sau noră. Nu este o spirituală a saloanelor bucureștene, și nici nu avea cum, întrucât cei câțiva ani de fericire petrecuți alături de Carol nu i-au permis să strălucească. Organiza însă ceaiuri și reuniuni unde ea însăși – împreună cu sora mai mică, Irene – era o dansatoare desăvârșită, pentru că, dincolo de dramele personale, ne aflăm în plină atmosferă glamour a anilor interbelici și acordurile de charleston pătrunseseră chiar și în palatele bucureștene. Anii tinereții ei sunt anii 1920-1930, ea nu mai este o prințesă din La Belle Époque, ci mai degrabă o femeie sedusă – ca mai toate contemporanele ei – de ținutele cu imprimeuri florale marca Lanvin, de rochiile negre introduse de Chanel, de somptuoase haine de blană semnate de casa Patou, de părul purtat scurt, cu ceafa liberă, de onduleurile ușoare și șiragurile lungi de mărgele peste croiuri cu tentă pariziană, puțin deasupra genunchilor. O regăsim în fotografii în rochia flapper, cu talia coborâtă, piesa iconică a anilor 1920, asortată cu pălării chicși pantofi eleganți cu baretă subțire. Adoră bijuteriile, dar le poartă fără ostentație, are o slăbiciune pentru perle, iubește caii și călărește ore întregi cu pasiune.
SIMONA PREDA – Regina-Mama Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II-lea, editura Corint, 2018
