Din puținele surse publicate și singura biografie care se țese în jurul acestei regine, se reconstituie o poveste oarecum într-o cheie tristă, rezervată și pe alocuri umbrită de alte personaje ale timpului. Istoria ei – atât cât s-a publicat până în prezent – se recompune discret și mai degrabă indirect fie din jurnalele și mărturiile altor protagoniști ai momentului, fie din contextul nefericitului mariaj cu Carol al II-lea. Comparativ cu predecesoarele sale regale, dispunem de mai puține mărturii despre propria persoană, însă, în lipsa unui jurnal ținut în anii de tinerețe (exceptând jurnalul de bebeluș al fiului său), o recuperăm din corespondența care i-a rămas, din fotografiile de epocă și din presa timpului. Poate că nu a avut talentul de scriitoare al lui Carmen Sylva (deși scrisorile sale dovedesc o mare acuratețe și sensibilitate) sau abilitatea politică a soacrei sale, regina Maria (conjunctura socio politică nu i-a permis o mai mare implicare), însă regina Elena – cea de-a treia regină a României, despre care, din păcate, se știu atât de puține lucruri, a fost, la rândul ei, una dintre acele femei care în momentele-cheie ale vieții a manifestat o demnitate impresionantă. Asupra acestui personaj al istoriei se aruncă de obicei clișee legate de eșecul mariajului în care a fost implicat, însă dincolo de nefericirea conjugală și de disperarea maternă, regina Elena – Sitta (așa cum se semna și în scrisori, așa cum îi spuneau și apropiații) – a fost un model care a știut să lupte, să piardă, ba chiar să se reinventeze atunci când condițiile au impus-o.
Reconstituirea unor episoade ale vieții sale din acești câțiva ani petrecuți în România (1921-1932) – subiectul volumului de față – aduce în prim-plan o principesă care a simțit atât gustul fericirii, al triumfului, dar în egală măsură, o principesă care a avut și neșansa de a suferi nenorociri și umilințe publice și personale greu de îndurat.Biografia ei – semnată de contemporanul său Arthur Gould Lee – îi prezintă viața ca pe o poveste inversată a Cenușăresei. Oarecum acuzat de subiectivitate și insuficientă specificare a surselor, volumul acestuia reprezintă o viziune unilaterală (materialul cuprinde pasaje interogative și momente de introspecție pe care principesa și le permite după evenimentele trăite) și nu printr-o coroborare profesionistă a materialului. Cu toate aceste carențe, cel puțin pentru anii petrecuți în România, documentele păstrate în Arhivele Naționale ale României (Fond Casa Regală, Fond Kretzulescu) – în special scrisorile personale ale Elenei și memoriile transmise de regina Maria – susțin și pe alocuri completează datele biografice publicate de autor. Viața sa personală în acești primi ani românești – dincolo de rangul și obligațiile impuse de normele vremii, de instabilitatea vieții politice europene și românești – poate nu a fost încă suficient de bine pusă în valoare și ar fi cu siguranță mai multe de scris despre această discretă regină.
SIMONA PREDA – Regina-Mama Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II-lea, editura Corint, 2018
