Nu degeaba se spune că unul din factorii principali în bunul mers al societății este comunicarea. Scrisă sau verbală, ea ușurează nu numai înțelegerea reciprocă, dar și transmiterea informațiilor. Mi-am dat seama de extrema ei importanță vizitând astă vară, împreună cu familia, Montrealul meu drag.
În tren, totul e minunat, prindem viteză, iar fotoliile sunt foarte confortabile. Liniște. Se aude numai un ușor sunet al roților pe șine și, din când în când, fluieratul locomotivei. Deodată, liniștea a fost întreruptă de un zgomot venind din față, de la o doamnă cu pălărie roșie care”comunica” vârtos cu cineva prin telefonul mobil, în românește. Convorbirea a durat ore, dezvăluind amănunte (niciunul savuros!) din viața persoanei. Importantă mai e nevoia de comunicare, mi-am spus.
Am ajuns la Montreal pe o căldură sufocantă. În casa în care aveam să locuim era la parter un aparat mobil de aer condiționat, iar sus, ȋn dormitoare, erau altele, fixate de plafon. Splendid! Cum am intrat în casă, am pus ȋn funcțiune aerul condiționat din dormitoare și ne-am așezat la masa de lângă bucătăria de jos, să ne odihnim. Aparatul mobil de aer condiționat pe care am vrut să-l punem în funcțiune, avea pe el un afiș în limba engleză: „Nu dați drumul la aer condiționat până nu deschideți fereastră”.
Aici a intervenit problema importantă a „comunicării”. Cum să deschizi fereastra, când afară sunt peste 30 de grade? Toată lumea știe că, dimpotrivă, trebuie să închizi fereastra pentru ca aerul condiționat să răcească temperatura din interior. Am fost mirați de acest afiș, dar el era repetat și pe fereastra prin care ieșea tubul aparatului. Geamul era blocat, lipit cu scotch, de fapt toate geamurile casei erau blocate, deci, morți de căldură, am riscat să punem în funcțiune mașina contrar sfatului, deci fără să deschidem vreun geam, ca să vedem ce se întâmplă. După câteva minute, temperatura din interior a crescut de la 27 la 33 de grade și un aer fierbinte venea prin crăpăturile dintre geam și scothch-ul rupt. Am închis repede aerul și am tot încercat să descifrăm enigma. În cele din urmă, unul dintre noi a ieșit afară pe ușa de la bucătărie și a descoperit că geamul cu scotch avea o dublură afară și că acea dublură putea fi – și chiar trebuia- deschisă, cu scopul de a lăsa aerul fierbinte de la aparat să iasă afară. Mare noroc cu descoperirea misterului de pe afiș! Sigur, din text lipsea doar un cuvânt, cel care ar fi trebuit să specifice că era vorba de fereastra din exterior!, dar acest cuvând era esențial!
Sus, era o sală de baie superbă, cu o cadă imensa. Toți eram încântați, până când am observat un afiș: „Va rugăm să nu folosiți cada”. Am cercetat, toate instalațiile functionau perfect. Fetițele s-au băgat desculțe în cadă și au alunecat instantaneu. Am ȋnțeles: scopul afișului era prevenirea unui accident prin alunecare. N-ar fi trebuit oare specificată cauza?
Dormitorul meu avea și balcon. Pe ușa lui, un afiș: „Numai douăpersoane pe balcon”. Nu era vorba de rezistența balconului, cum am crezut, ci de faptul că pe balcon era depozitat un obiect foarte mare și greu. Oare n-ar fi fost mai simplu să fie un anunț: „Balconul nu e disponibil”?
Însfârșit, într-o seară am ieșit cu toții la restaurant, dar eu am vrut să vin mai devreme acasă. Casa nu avea cheie, ușa se deschidea cu un cod numeric. Îmi spune fiu-meu : „e foarte simplu, introduci codul și ușa se deschide”. Era deja ȋntuneric, a trebuit să folosesc lanterna de la iphone ca să văd numerele. Am format codul, am împins ușa, nimic. Am repetat operația de câteva ori. I-am sunat pe copii, ei spuneau că ar fi trebuit să se deschidă. Am mai încercat de câteva ori și, deodată ușa s-a deschis. Asta pentru că, din întâmplare, înainte de a împinge ușa, am tras-o. Acesta era secretul pe care ceilalți uitaseră să mi-l spună…
Mici excese de comunicare – fie ȋn plus fie ȋn minus- dau naștere unor simpatice „aventuri”, fără de care nicio vacanță n-ar avea farmec! Cât despre Montreal, el rămâne același oraș care-i atrage ca un magnet pe iubitorii de „joie de vivre”.
Desene de Adelaida Mateescu
