viespea nu moare
după ce înțeapă
iar tu mi-ai spus că moare
mi-a reproșat fiu-meu printre lacrimi
moare
cum să nu
ca și albina
acul rămâne înfipt
iar când își iau zborul
partea lor din spate
ce e legată de ac
se rupe și-s gata
nu-i așa!
nu-i așa!
mi-a strigat copilul ce încerca să-și ascundă
mâna umflată
degeaba te-ai făcut mare
dacă nici măcar nu știi
cine moare și cine nu
Robert Şerban
(n. 1970, Drobeta-Turnu Severin) este scriitor, jurnalist şi editor. Absolvă cursurile Facultăţii de Arte şi Design şi pe cele ale Facultăţii de Construcţii, ambele din Timişoara. Are o prezenţă apăsată in viaţa culturală a Timişoarei: simpozioane, conferinţe, lansări de carte, articole in presa locală. Conduce Editura Brumar, unde publică volume ale unor poeţi, prozatori şi eseişti de calitate. Poeziile lui sunt traduse în engleză, franceză, polonă, cehă, olandeză, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană etc. Ca poet, primeşte premii din partea Uniunii Scriitorilor, precum şi a revistelor Observator cultural, Luceafărul, Poesis etc. Ca jurnalist şi om de televiziune, i se decernează Premiul Tanărul Jurnalist al anului 2002, Premiul pentru Talk-show TELEVEST, Premiul Festivalului Internaţional al Televiziunilor Locale şi Regionale, Premiul Festivalului 7 ARTE, Premiul SIMFEST 2011 etc. Pe lângă volumele proprii, apare într-o serie de volume colective (Cartea cu bunici, Răcani, pifani şi veterani, O mie una de poezii româneşti, Scriitori pe Calea Regală, Odă la Vodă, Prima mea beţie etc.). Cărţi: Fireşte că exagerez, Odyssex, Piper pe limbă, A cincea roată, Barzaconii, Ochiul cu streaşină, Cinema la mine-acasă, Moartea parafină.