PRECIZARE: Acest text reprezintă prefața volumului ”LECȚIE ROMANĂ” scris de profesorul Dan Negrescu. Este o carte care s-a născut și a crescut aici, pe Lapunkt – pentru că toate textele care compun acest volum au fost publicate mai întîi pe siteul nostru. Vor mai fi, desigur, și alte cărți.
Cândva, l-am tachinat pe domnul Dan Negrescu și nu îmi pare rău. Am făcut-o pe deplin (i)responsabil și, dacă aș avea condiții asemănătoare pentru a reedita acest gest (care, veți vedea, implică și o anume repetiție), aș face-o din nou. Pentru că știu, așa cum și atunci am știut, că merg la sigur. Că aș merge la sigur.
Iată, rezumat desigur, mai întîi despre ce este vorba: în 2017, la aceeași editură care publică și volumul de față, a apărut într-un volum colectiv pe care am avut bucuria să îl coordonez un interviu cu dl Negrescu. Cronologic, interviul fusese publicat și mult apreciat și pe un site, LaPunkt – unul și același cu siteul în care au apărut admirabilele eseuri care compun o (cu adevărat splendidă, înaltă, profundă și mereu actuală) ”Lecție romană”.
Eu am întrebat așa, după cîteva ”directe” de încălzire: de ce a murit limba latină? Apoi, am făcut o jumătate de pas înapoi, dar tot adînc înșurubat în încăpățînarea mea cu o altă interogație: ce nu a murit, de fapt, din latină? Nu m-am oprit aici – eram numai la jumătatea tirului din această serie tematică. Am plusat, deci: cum a murit latina? Cum, cînd? A avut o moarte sau mai multe? Și mai apoi, după ce păream că dau semne că aș fi revenit pe calea cea dreapta, am reluat ideea fixă: chiar și ”limbă moartă” fiind, la ce credeți că este astăzi foarte de folos limba latină? . Așa, cantitativ vorbind, în condițiile în care portofoliul meu afișat de interogații număra aproximativ 20 de întrebări, patru dintre ele – prin urmare, cam o cincime – au pus în discuție o temă la care, cel puțin din felul în care am ales să formulez – simplist, casant, la limită enervant -, păream să mă raportez superficial.
Nu a fost așa. Pentru că, atunci cînd am ales scenariul acesta de întrebări, știam – și aceasta, de mult mai mult timp – că dl Dan Negrescu este, cum se spune, cu afecțiune, de-al meu. Nu aș pune oricui ar fi față în față (sau, în condițiile tehnicii moderne, în raport de interviu cu mine) asemenea întrebări și nici nu aș repeta, ca o placă de patefon zgîrîiat, tematica pe care o punctau, din mai multe unghiuri, cele patru întrebări. Mai mult decît atît: știam că dl Negrescu este omul ideal să primească o asemenea provocare – jurnalistică la prima vedere, dar venită, dacă se dă la o parte stratul jurnalistic, dintr-o afecțiune și simpatie de lungă durată.
Știam, cu alte cuvinte, că dl Negrescu știe, poate cel mai bine, să răspundă că nu este așa. Că e nedrept ca o asemenea problemă să fie pusă așa, că lucrurile sunt departe de a sta chiar așa în realitate, că moartea acestei limbii decisive pentru probabil cea mai strălucitoare civilizație dintre toate pe care le-a cunoscut omenirea pînă acum este o temă falsă și că ea, moarte unei limbi, mai ales a limbii latine, în orice caz, nu survine așa de simplu. Că, privind lucrurile din alt unghi, a fi inactual poate fi, uneori, cum e cazul și cu limba latină foarte probabil, un semn subtil de mare și profundă actualitate. Așa a răspuns, în sensul acesta, dl Negrescu – și chiar mai mult decît atît, cu subtilitate și cu o plăcere și o dexteritate remarcabilă de Mare Maestru ( cu mulți dani!) de a prelua ideile fixe pentru a le converti în idei vii și prețioase.
Adaug și în alte cuvinte (care, adunate, dau, de fapt, argumente suplimentare în sprijinul unei idei), de ce am mers atunci la sigur și, dacă ar fi să repet scenariul de tachinare cu premeditare, știu foarte bine că aș merge la sigur. Pentru că… Ratio. Și, în legătură cu aceasta, cred că una dintre cele mai puternice trăsături ale prezenței publice – care include calitatea de autor de texte, dar care nu se mărginește numai la aceasta – a dlui Dan Negrescu este aceea de a fi un purtător și un remarcabil pledant al cauzei acestui cuvînt-matcă pentru omenire. Pentru etimologia utilizată cu adecvare, cu bun simț și competență incontestabilă – dl Negrescu e în stare să facă unui om o zi luminoasă din două-trei ”săpături” în arheologia lingvistică (exemplul meu poate fi și doresc să fie contabilizat în acest sens). Pentru umor – umorul pus în slujba rațiunii și rațiunea pusă în slujba umorului. Pentru mobilitatea ideatică extraordinară pe care o etalează dl Negrescu – foarte pe scurt: ceea ce ni se întîmplă acum, ”la zi” capătă o strălucire de sens remarcabil atunci cînd, dintr-o laterală cu totul neașteptată, oferită cu multă generozitate, originată într-o tradiție colosală, profesorul de latină care este Dan Negrescu ne invită să privim lucrurile. Să le privim altfel – cu un ochi atent care nu trebuie să confunde vechimea cu încercănarea. Să privim, oblic, pieziș, altfel decît am fi tentați să o facem de regilă, chestiuni care țin, bunăoară, de magistrați sau de spioni, de lege sau de incest, de cenzură sau de terorism, de incinerare sau de fumul tabagic sau alcoolemie. Și așa mai departe. Nu în ultimul rînd: pentru că…Anna Netrebko. Ca și în latină, și la operă și muzică clasică, dl Dan Negrescu e posesorul a multor…dani. Cred că se vede relativ ușor aceasta și în textele domniei sale. Sincer, mi-l închipui dirijînd (uneori!) cadența frazelor în care își scrie textele.
Aș fi de mers și mai departe, mult mai departe – în același registru al unui respect și al unei prețuiri profunde pe care i le port domnului Negrescu. Poate că o voi face, cu altă ocazie – pentru că virtuțile eseisticii pe care o face dl Dan Negrescu sunt realmente numeroase și despre ceea ce este ”de bine” nu se vorbește niciodată îndeajuns de mult la noi.
Acum însă, după această pagină, scot o foaie de hîrtie și mă pun la școala ascultării. Ascult (Borges cred că spunea că atunci cînd citim cel mai bine, mai profund, o facem, de fapt, cu urechea, auzid ceea ce citim, auzind ideile) și notez.
Să fiu atent, să fim atenți: urmează o lecție esențială pentru omenire, actuală pentru noi – lecția romană! Pentru care se cuvinte să îi fim foarte recunoscători acestui domn distins, care scrie, cum gîndește, foarte clar.
P.S. Foarte scurt și codat – atît de codat încît, cel mai probabil, doar eu și dl Dan Negrescu știm ce înseamnă, într-un asemenea context, formula pe care o invoc. Așadar, scurtissim și la obiect: omnia. Să rămână și scris!
INFO: Cartea ”Lecția romană” va fi lansată la tîrgul de carte de la finalul lunii, sîmbătă, 21 aprilie, de la ora 10.
