baba-oarba

cum ar fi să descriu ceața

să murmur că-mi place

să o privesc hipnotic

până la epuizare

ca pe o pânză neterminată din pictura impresionistă

ceața de afară e anestezic inhibă simțurile

transferă energii adaugă straturi de realitate

apropie și îndepărtează accentuează logica lucrurilor mărunte

ceața învăluie domol cuvintele

când vrem să ni se pară că viața e altfel doar a noastră

orbitoare deasă aspră perversă încolăcită în jurul irisului dimineața

ceața tăiată cu briceagul tocmai începe să curgă pe obrajii calzi ca mirul

înaintăm șovăielnici cu mâinile întinse ca-n jocul acela de copii

când ne legam la ochi și ne strigam pe nume în disperare minute-n șir

obiectele atinse mângâiate refuzate și noi

undeva pe-o pajiște încă neînflorită

la o aruncătură de băț de lumile noastre

râdem în hohote ne facem semne

sub pânza care ne acoperă

neverosimil și mut

iar și iar

ochii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *