Interviu cu Dr. Lucian N. Leuștean conferențiar la Aston University, Birmingham, Marea Britanie. Interviu luat de Cristina Plămădeală
C. P. (Cristina Plămădeala): În primul rând îți mulțumesc pentru participarea în această serie de interviuri. E o onoare să pot să îți adresez câteva întrebări care, sper să ne ajute să îți cunoaștem mai bine viața academică și biografia ta. Prima mea întrebare sună puțin existențialist. Cine este Lucian N. Leuștean? Te rog să ne spui câte ceva despre tine în alte cuvinte.
L.N.L. (Lucian N. Leuștean): Multumesc şi eu pentru invitaţie. Sunt un cercetător în domeniul legăturii dintre religie si politică. Din anul 2007 predau la Universitatea Aston din Birmingham, Marea Britanie, unde sunt conferenţiar în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale.
C. P. Ai studiat relații înternaționale, drept și teologie la București. Apoi ai terminat un doctorat în studii politice la London School of Economics and Political Science (LSE). Care a fost tema lucrării de doctorat și ce te-a condus spre ea?
L.N.L. Tema de doctorat a fost o analiză instituţională a Bisericii Ortodoxe în Republica Populară Română şi s-a finalizat prin publicarea cărţii Orthodoxy and the Cold War. Religion and Political Power in Romania, 1947-65 (Palgrave, 2008). Cartea a primit Premiul George Blazyca în Studii Est Europene din partea Asociaţiei Britanice de Studii Slavonice şi Est Europene (British Association for Slavonic and East European Studies) într-o ceremonie organizată la Univesitatea Cambridge în 2010. Premiul a fost o supriză plăcută, nu ştiam la acea dată că monografia fusese nominalizată.
Am început doctoratul în anul 2003 sub îndrumarea a doi specialişti în domeniul religiei şi politicii, John Madeley şi John Hutchinson. În timpul studiilor de doctorat am fost membru în comitetul executiv al Asociaţiei pentru Studiul Etnicităţii şi Naţionalismului (Association for the Study of Ethnicity and Nationalism) sub coordonarea profesorilor Anthony Smith şi John Breuilly care predau la acea dată la LSE. Seminariile săptămânale cu profesori şi studenţii la doctorat m-au îndrumat spre analiza legăturii dintre creştinismul ortodox, politică şi naţionalism, mai întâi în Romania şi, apoi, mai larg în spaţiul european.
C. P. Dacă cineva ar fi să intre într-o bibliotecă pentru a-ți citi cărțile pentru a se familiariza cu munca ta cu care l-ai sfătui să înceapă și de ce?
L.N.L. O întrebare dificilă… Fiecare carte are istoria ei şi e rezultatul unui proiect. Nu pot recomenda un titlu aparte. Când eram student la LSE, un profesor mi-a spus odată că toate cărţile sunt ca nişte copii. Pleacă în lume, cresc şi au drumul lor unic. Unele ajung să fie citite de mulţi şi să aibă un impact mare, altele mai puţin.
După publicarea lucrării de doctorat, a doua monografie, The Ecumenical Movement and the Making of the European Community (Oxford University Press, 2014) a examinat rolul legăturilor formale şi informale religioase din cadrul Comunităţii Economice Europene începând cu primii ani de după război până la primele alegeri pentru Parlamentul European din 1979. In plus, am coordonat cinci cărţi şi anume, Orthodox Christianity and Nationalism in Nineteenth Century Southeastern Europe (Fordham University Press, 2014); Eastern Christianity and Politics in the Twenty-First Century (Routledge, 2014), Representing Religion in the European Union: Does God Matter? (Routledge, 2012), Eastern Christianity and the Cold War, 1945-91 (2010), şi Religion, Politics and Law in the European Union (Routledge, 2010).
Recomandarea mea pentru cititorii online care sunt interesaţi de acest domeniu de cercetare este ultima lucrare de co-autor al unui capitol de carte. În ultimii doi ani am lucrat cu un grup de cercetători din 11 ţări la un proiect privind religia şi progresul social la nivel global. Capitolul intitulat ‘Religions and social progress: Critical assessments and creative partnerships’ va fi publicat într-un volum coordonat de Comitetul Internaţional pentru Progres Social (International Panel on Social Progress) cu Cambridge University Press anul acesta. O versiune iniţială a acestui capitol se află pe site-ul lor la https://www.ipsp.org/download/chapter-16
C. P. În 2012 ai editat un volum cu un titlu ce conține o interesantă întrebare retorică: Reprezentarea religiei în Uniunea Europeană: Mai contează Dumnezeu? Ce a condus la realizarea acestui proiect care vorbește de intersecția dintre politică și religie, secular și sacru, public și privat? Care au fost (dacă au fost) problemele metodologice de care te-ai lovit lucrând la un astfel de proiect complex.
L.N.L. În noiembrie 1990 Preşedintele Comisiei Europene, Jacques Delors, la o întâlnire cu reprezentanţi ai bisericilor la Bruxelles lansa celebrul îndemn ‚dacă în următorii zece ani nu vom reuşi să dăm un suflet Europei, să-i dăm spritualitate şi sens, jocul s-a terminat’. Cu alte cuvinte, procesul de integrare europeană, unul predominant laic, era pus sub semnul întrebării prin excluderea completă a dialogului cu lumea religioasă. De reamintit, Uniunea Europeană nu a avut şi nu are o politică religioasă şi nu intervine în relaţiile dintre religie, biserică şi stat.
Proiectul a început cu o întrebare: care au fost primele contacte dintre comunităţile religioase şi instituţiile europene? De ce atât de târziu în anii 1990, începem să avem o discuţie dintre secular şi sacru în cadrul instituţional al Uniuniii Europene? Am realizat o incursiune istorică a primelor contacte religioase în cadrul evoluţiei instituţiilor europene, mai întâi la Paris şi Luxembourg, şi apoi la Bruxelles. Am avut privilegiul să întâlnesc câţiva dintre primii oficiali care au pus bazele dialogului religios, unii dintre ei lucrând cu ‚părinţii fondatori’ ai Uniunii Europene. Spre surprinderea mea contactele interbelice din cadrul mişcării ecumenice au fost extrem de importante în dezvoltarea acestui dialog. S-a scris mult despre rolul partidelor creştin democrate şi Bisericii Catolice, dar despre mişcarea ecumenică extrem de puţin. Am arătat că, de fapt, primul grup înfiinţat cu o temă precisă, şi anume să analizeze viitorul Comunităţii Europene, s-a format la Paris în septembrie 1950 (imediat dupa declaraţia Schumann din mai 1950). Acest grup a fost compus din membri marcanţi ai mediului religios şi politic din primele decenii după al doilea război mondial, iar mişcarea ecumenică a facilitat aceste întâlniri şi reflecţii. În comparaţie, în anii 90, în timpul Preşedintelui Delors, numărul acestor grupuri religioase specializate, fiecare cu personalul şi biroul lor la Bruxelles, ajunsese la peste 100. Astăzi, numărul lor continuă să crească.
Pentru prima dată, articolul 17 al Tratatului de la Lisabona din 2009 indică necesitatea unui dialog ‚deschis, transparent şi regulat’ dintre comunităţile religioase şi instituţiile europene. Tratatul nu specifică mecanismul acestui dialog iar subiectul rămâne deschis. Vorbim nu numai de schimbarea mentalităţilor sociale şi politice ca parte a secularizării, tema dominantă în ştiinţele sociale, dar mai ales rolul concret pe care comunităţile religioase îl pot juca la nivel identitar local şi european.
Volumul are capitole scrise atât de membri din lumea academică cât şi membri ai comunităţilor religioase care lucrează la Bruxelles aparţinând Bisericii Catolice, Bisericii Anglicane, Conferinţei Ecumenice a Bisericilor, cultului Musulman, şi Federaţiei Umaniste Europene. Am avut o lansare de carte la Parlamentul European în 2013 împreună cu unii dintre autorii de capitole şi sper ca volumul să contribue la o mai bună înţelegere a dialogului religios la Bruxelles.
C. P. 2018 este un an important pentru statul roman care celebrează 100 de ani de existență. Cum ai descrie acești ani de istorie ai României? Cum vezi România astăzi și care-ți sunt speranțele pentru viitorul ei?
L.N.L. Din punctul de vedere al studiului religiei şi politicii, 1918 şi 2018 sunt asemănători. S-a spus de multe ori că România rămâne un stat tânăr, un centenar pare puţin în decursul istoriei. Ce înseamnă să fii ‚român’, cetăţean al statului România, membru al unei comunităţi rurale sau urbane, membru (sau nu) al unei comunităţi religioase? Aceste întrebari erau adresate atât în 1918 cât şi în 2018.
Religia (la nivel instituţional cât şi ca experientă privată, personală) a jucat un rol major în Romania. Religia este importantă nu numai pentru parelela confesională cu alte state predominant ortodoxe dar mai ales pentru procesul evoluţiei statului. Statul a fost şi este cel care decide ce este ‚domeniul religios’ pe teritoriul său. Acest aspect este important atât în asigurarea toleranţei religioase şi al dialogului religios dar mai ales în implementarea conceptului de diversitate religioasă. Societăţile care asigură şi susţin diversitatea religioasă evită conflictele etnice şi sunt prospere economic. Tema implementării diversităţii religioase rămâne un subiect important nu numai pentru România dar şi pentru întreaga Uniune Europeană.
C. P. Din luna ianuarie a acestui an ai început coordonarea unui nou proiect finanțat de Academia Britanică și denumit “Forced Migration, Religious Diplomacy and Human Security in the Eastern Orthodox World.” (Migrație forțată, diplomație religioasă și securitate umana în lumea ortodoxă). Poți să ne vorbești puțin despre proiect și eventuala lui relevanță pentru studiile românești.
L.N.L. În acest an lucrez la un proiect provind religia şi migraţia în spaţiul ortodox cu un accent pe circulaţia ideilor religioase în cadrul monastic, educaţional şi juridic rezultate din destrămarea Iugoslaviei şi conflictelor din Siria şi estul Ucrainei. Proiectul organizează doua simpozioane cu Academiile Naţionale din Belgrad şi Kiev pe această temă. Pentru România acest proiect este important nu numai pentru apartenenţa la spaţiul majoritar ortodox dar mai ales pentru înţelegerea la nivel social şi politic a diversităţii religioase de care vorbeam anterior. Spaţiul ortodox este măcinat de geopolitica religioasă din spaţiul fostei Uniuni Sovietice. Bisericile ortodoxe sunt implicate atât în programe de ajutorare a celor ce au părăsit teritoriul din cauza conflictelor cât şi la nivel instituţional în trasarea liniilor de influenţă jurisdicţională ce pot avea un impact politic pe termen lung.
C. P. Care sunt planurile tale de viitor?
L.N.L. În afara proiectului de migraţie şi religie, coordonez împreună cu Grace Davie, profesor emerit în sociologia religiei la Universitatea Exeter, un volum intitulat The Oxford Handbook of Religion and Europe. Volumul are 44 capitole scrise de membri ai comunităţii academice din domeniul istoriei, studiilor religioase şi teologie, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, sociologie şi drept. Proiectul editorial analizează modul în care ideile religioase, structurile şi instituţiile religioase au avut un impact la construcţia Europei de astăzi. Un accent este pus pe rolul religiei în promovarea identităţii, supravieţuirii şi toleranţei la nivel imperial şi statal din Antichitate până în prezent; legătura dintre religie, politică şi ideologie în secolul al XX-lea; modul în care bisericile din mediul catolic, protestant şi ortodox, comunităţile islamice şi iudaice, religiile estice şi gândirea seculară au înţeles ideea de Europa; şi dialogul dintre comunităţile religioase şi instituţiile europene. În plus, un număr de ţări şi regiuni din întreaga Europă sunt prezentate în detaliu cu un accent pe demografia religioasă, schimbări sociale, şi relaţiile religioase, juridice şi politice.
* 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.
Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Cristina Plămădeală este student doctorand al Concordia University (Montreal) cu o specializare în studii umanistice și al L’École des hautes études en sciences sociales (Paris), în filozofie. Cristina trăiește în Montreal, Canada.
