Există numeroase lucruri – și oameni – care ne sunt indiferenți. Pentru un motiv sau altul. Dimpotrivă, există lucruri, oameni, locuri și experiențe care ne afectează. Uneori, ele ne afectează enorm de mult. Merită să reflectăm pentru o clipă la această temă.
Afectarea are o dublă conotație. Pe de o parte, se referă la niște cauze, prin definiție, diferite de efectele acestora. Cauza afectează. În numeroase ocazii, nu suntem cauzele noastre proprii. Și pentru majoritatea oamenilor, propria lor viață este condusă de numeroase alte cauze, iar ei, pur și simplu se lasă duși, se rătăcesc. Ei nu sunt, în sensul propriu, agenți.
Pe de altă parte, afectarea se referă la un efect asupra propriei noastre subiectivități, asupra interiorității noastre, acest loc ascuns și enigmatic de unde se ridică la suprafață existența noastră. Când ceva ne afectează, ne afectează trupul, mintea și spiritul. Uneori, nu mai dormim, nu mai mâncăm sau ne oprim din ritmul obișnuit și diminuăm nivelele de concentrare și activitate.
Este ceea ce se întâmplă, de exemplu, în cazul iubirii, și chiar în cazul acelei experiențe de început care se îndrăgostirea. Există cuvinte sau gesturi, tăceri sau acțiuni, dar și temeri și fantezii care ne afectează. Uneori.
Există cei care își trăiesc viața tot timpul afectați. Și mai sunt și cei care nu trăiesc în acest fel. Dacă uneori, în limbajul popular, cineva afectat poate fi cineva efeminat, de asemenea, cineva afectat este întotdeauna o persoană de o sensibilitate extremă.
Ne afectează peisajele și muzica, oamenii și amintirile, iluziile și așteptările, iar atunci când suntem afectați, apare această experiență paradoxală când ne simțim vulnerabili, dar, în același timp, simțim întreaga noastră subiectivitate.
Afectarea se simte la unii în stomac, la alții în gât și la alții mai mult în controlul cuvintelor sau în mișcarea mâinilor și a degetelor. Există afectări care se îndreaptă spre față și aproape toate se reflectă în privire, care nu mai are aspect „normal”. Există și cei care sunt afectați în colon și apoi apar probleme digestive. Fără cea mai mică îndoială, fiecare generație somatizează în moduri diferite.
Și totuși, trăim într-o epocă care îi învață pe indivizi, uneori din copilărie, să își ascundă emoțiile și să își pună la adăpost sensibilitățile. Bărbații, în mod plauzibil, trebuie să fie puternici, iar femeile trebuie să disimuleze. Romantismul nu are mult loc într-o lume a profitului și a competitivității, iar visătorii sunt întotdeauna predispuși la a fi îndepărtați de furtuni, care este una dintre amprentele realității; realitatea reală, cea care este dură și rece.
Pentru greci, cunoașterea a început cu uimirea (thaumaxein), capacitatea de a ne lăsa purtați de lucruri, experiențe, idei sau fenomene. Când adevărul este că, în prezent și tot mai mult, există mai puțini oameni care sunt uimiți. Ei refuză sau își închid emoțiile și sensibilitatea. Apoi, știrile lumii sunt asimilate altor informații din ce în ce mai multe și nimic nu ne mai uimește sau afectează. Oamenii se scufundă în ignoranță, iar cunoașterea nu mai este posibilă, deoarece apare ca un țesut de date, știri și informații, pe care toți doresc să îl atingă, dacă nu îi afectează, cel puțin nu prea mult.
Cei care evită să se lase afectați de lucruri recunosc, implicit, că sunt impotenți în fața forței lucrurilor. Iar acest sentiment de neputință conduce la reducerea emoțiilor, la respingerea sensibilității, la acel apel îngrozitor de a fi „realist” și care deschide larg porțile pragmatismului și utilitarismului. Cei care nu visează, au încetat să mai trăiască cu ceva timp în urmă. Asta este ceea ce Hollywood numește o țară de zombi, care se hrănesc cu creierul celor vii. Un mit urban produs mai degrabă de realismul dur (principium realitatis).
În schimb, există oameni care nu încetează să fie uimiți și refuză să accepte fapte brute și știri plate. Acestea sunt persoanele sunt afectate de diferite lucruri. Fără îndoială, ele sunt ființe sensibile și întotdeauna critice și gânditoare. Dar aceștia sunt oamenii deranjați de status quo, care, cu diferite nuanțe, dezvoltă strategii și terapii de desensibilizare. Pentru ca lucrurile să nu ne afecteze „prea mult”.
Exact în acest sens, una dintre principalele arme este tocmai industria de divertisment. Care, prin definiție, este diferită de cea culturală. (Dacă e vorba de industrii). Principalul sector economic din U.E. astăzi nu este industria automobilistică sau petrolieră, ci industria de divertisment. Hollywood, Disney, Broadway și altele. Petreceți timpul, pierdeți timpul si faceți-vă viața plăcuta, fără să vă îngrijorați prea mult. „Căci există prea multe probleme în lume” (= ca să mai avem una). Acesta este locul de naștere al conformismului.
Se spune să ne punem mintea la contribuție și că nu lăsăm inima să ne afecteze atât de mult. Faceți viața cât mai suportabilă și bucurați-vă de fiecare clipă. Deoarece trecutul generează nostalgie, iar viitorul nu știm sigur ce va aduce. Se spune. O postură care nici nu se apropie de stoicism, ci este pur și simplu o politică de rezistență. Mi-aș dori, cel puțin, să existe rezistență; care este una dintre expresiile ce apar când ne afectează lucrurile.
A fi actor, a fi agent, a fi subiect, este din ce în ce mai mult în grija organizațiilor și nu a indivizilor. Sunt actori și agenți, în această interpretare, companii și biserici, instituții și Statul, precum și alte nume și figuri similare. Acestea sunt cele care acționează în lume, „deoarece cu o rândunică nu se face primăvară”. Are loc astfel deplasarea totală a afecțiunilor și sentimentelor.
Suntem aproape întotdeauna afectați de lucrurile pe care le înțelegem și de lucrurile pe care le vedem cu ochii noștri, fără imagini sau reflecții. Suntem afectați de lucrurile care, deși se întâmplă ca și altele, sunt ale noastre. Pe scurt, suntem afectați de tot ceea ce afectează înțelegerea și rațiunea sensibilă. Într-adevăr, nu există două lucruri, ci doar unul: sensibilitate și gândire. Marii artiști și filozofi, oameni de știință și cultură au recunoscut întotdeauna acest lucru și mulți alții l-au trăit ca pe o experiență proprie.
Când suntem afectați suntem ceilalți și suntem natura însăși. Și înțelegem că nu există două lucruri, ci o comunitate de esență. A fi afectat, a se lăsa afectat, a trăi afectat implică cu siguranță o existență tragică, însă și o primă formă de bucurie. Să nu mai vorbim de acea experiență unică, care este compasiunea. A simți ca celălalt, a suferi cu celălalt, a fi chiar celălalt. Ceea ce un poet blestemat ar numi eu sunt un altul. (Rimbaud: Je est un Autre).
Imaginația și marea literatură, știința și cea mai bună filozofie, experiența adevărată și autentic, toate arată că o mai bună înțelegere se întâmplă ca o experiență din interior, niciodată ca alteritate și diferență, niciodată ca transcendență și specificitate singulară. A trăi, a trăi cu adevărat înseamnă să fii afectat permanent și în diferite grade de evenimente. La final, lumea întreagă este ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, în emoții și sentimente și în creier. Dar fiecare suntem doar o interfață, între propria noastră intimitate și întregul univers.
Traducere din limpa spaniolă: Luiza CARAIVAN
