”De ce, când muzică asculți, te-ntuneci?” – Jurnal ilustrat 121

De-asculți un cânt, de ce-l asculți mâhnit,

Când bucurii zâmbesc în bucurie,

Când gingaș cu gingàș duc trai tihnit,

De ce-ndrăgești ce inima-ți sfâșie?

1

Când sunete cu har îngemănate,

Nuntite pe potriva ta, par frânte,

Te mustră gingaș că-n singurătate

Dai glas ce glasuri multe-ar fi să cânte.

2

Auzi cum struna gingaș soțu-și cheamă

Și-un singur freamăt însoțit răsună,

Părinte-odraslă și ferice mamă,

Ce laolaltă dulce cânt înstrună.

3

Un cântec mut, cu glasuri mii ce zic,

Ca într-un glas: stingher nu ești nimic.

 

(William Shakespeare, Sonetul 8, traducere de Maria Moscu, Ediție îngrijită de Leon Levițchi, București, Editura Univers, 1995, p. 39. Titlul este primul vers, însă în varianta lui Tașcu Gheorghiu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *