Biserica Evanghelică a Țiganilor reprezintă primul exemplu real din Europa Occidentală de organizare a tuturor țiganilor, depășind subdiviziunile de ordin tribal. Pe plan politic, în anii 1930 au mai existat o serie de mișcări printre țiganii din Polonia și cei din România în vederea formării unui grup internațional de influență. Cu ocazia unui Congres ținut la București în 1933, la care au participat, se pare, delegați din multe țări din Răsăritul Europei și de dincolo de aceasta, s-a adoptat un program bogat și cuprinzător, avînd ca principal scop ameliorarea situației pe plan social și manifestînd în latura spirituală o puternică preferință pentru ortodoxia de tip răsăritean.
Cu excepția unui mare număr de ciocniri între facțiunile rivale ale țiganilor din România, nu a fost posibilă consemnarea unor rezultate în acest sens. După cel de-al Doilea Război Mondial însă, noile probleme majore referitoare la țigani apărute în societățile avansate din punct de vedere industrial vor fi la început abordate în principal de către organizații gazde preocupate de situația comunităților de țigani.
Țiganii însă vor începe să înființeze pe plan local și național organizații cu caracter religios și cultural.
