O ultimă precizare în legătură cu conștiința de a face parte dintr-o entitate mai largă. Începînd cu anii 1960, acțiunile de autoapărare ale organizațiilor naționale ale țiganilor , acțiunile în vederea recunoașterii acestora cît și cele de luptă împotriva politicilor de respingere și asimilire a lor, au condus la legături internaționale contrare caracterului fragmentat al societății țigănești, care pune un accent special pe deosebire și distincție. Aceasta reprezintă începutul unei noi conștiințe în ceea ce privește legăturile istorice și culturale dintre țigani.
Poate că termenul englezesc de ”popor” (”un grup de persoane ce constituie o comunitate, un trib, rasă sau națiune” – Oxford English Dictionary), indefinit și ambiguu, acoperă cu greutate acest bogat mozaic de fragmente care alcătuiesc în zilele noastre populațiile numite ”țigani” de către cei din afara etniei. Să ne întoarcem totuși la întrebarea esențială, și anume în ce măsură sunt ei ”un popor al Europei”? Există mulți țigani în afara Europei, unii descinzînd din strămoși care n-au migrat niciodată dincolo de hotarele Asiei, iar alții, mai mulți la număr, care au emigrat ei înșiși din Europa sau se trag din țigani care au emigrat la rîndul lor. Pentru toți aceștia, cu excepția primei categorii, îndelungata asociere și combinare cu alte popoare din Europa a marcat adînc și pentru totdeauna limba, obîrșia, cultura și societatea lor. După atîtea secole, sunt pe deplin îndreptățiți să pretindă a fi considerați ”din Europa”. Țiganii sunt într-adevăr printre puținii paneuropeni de pe continent.
