Urmă un moment de tăcere. Denis îşi termină porridge‑ul
şi luă nişte şuncă. În lipsa unei replici mai bune şi pentru
că, dintr‑un motiv oarecare, vorbele absurde ale domnului
Scogan nu‑i mai ieşeau din minte, se întoarse spre Jenny şi
o întrebă :
— Te consideri o femme supérieure ?
Trebui să repete întrebarea de cîteva ori pînă ca Jenny să
înţeleagă.
— Nu, spuse ea uşor indignată cînd în sfîrşit auzi ce‑i
spunea Denis. Sigur că nu. A sugerat cineva că aş fi ?
— Nu, spuse Denis. Domnul Scogan i‑a zis lui Mary cum
că ar fi.
— Chiar aşa ? coborî Jenny vocea. Să‑ţi spun ce cred despre
omul ăla ? Cred că e uşor sinistru.
După ce rosti sentinţa aceasta, intră în turnul de fildeş al
surzeniei ei şi închise uşa. Denis nu reuşi s‑o facă să mai zică
ceva, nu reuşi s‑o facă nici măcar să‑l asculte. Îi zîmbea doar,
zîmbea şi din cînd în cînd mai dădea aprobator din cap.
Denis ieşi pe terasă ca să‑şi fumeze pipa de după micul
dejun şi să citească ziarul de dimineaţă. O oră mai tîrziu,
cînd coborî şi Anne, îl găsi tot citind. Acum ajunsese la ştirile
de la curtea regală şi la anunţurile despre viitoarele nunţi. Se
ridică să o întîmpine pe cînd ea se apropia prin iarbă ca o
hamadriadă în muselină albă.
— Hei, Denis, ce drăgălaş eşti în pantalonii tăi albi ! exclamă
ea.
Denis fu luat cu totul prin surprindere. Nu aveai ce să
răspunzi la aşa ceva.
— O zici de parcă aş fi o copilă în rochiţă nouă, spuse el
cu o nuanţă de iritare.
— Dar asta e ceea ce simt faţă de tine, dragă Denis.
— Păi, n‑ar trebui.
— Dar nu mă pot abţine. Sînt atît de bătrînă faţă de tine !
— Hai că‑mi place, spuse el. Cu patru ani mai mare.
— Şi dacă tu arăţi nemaipomenit de drăgălaş în pantalonii
tăi albi, de ce n‑aş spune‑o ? Şi de ce ţi i‑ai mai pus dacă nu
te‑ai gîndit că o să arăţi drăgălaş în ei ?
— Hai să mergem în grădină, spuse Denis.
