Scurt și cuprinzător

Proza scurtă e un gen literar greu și pretențios. Nu e suficient să vrei să scrii așa – scurt, puțin. Nu e suficient să te așezi pe scaun și să aștepți să vină spre tine cascade de fraze și de situații posibile, iar tu, ca un demiurg de rang pământesc, dar demiurg, să le dirijezi și, în cele din urmă, să selectezi: cît mai puțin, cît mai scurt.

Să scrii proză scurtă și aceasta să lovească, să fie relevantă, să dea de gîndit înseamnă să faci o excelentă muncă de bijutier de top. Sau operă de artă, inclusiv într-un mod destul de oriental – și nu știu de ce, aproape automat, îmi vine în mintea cît de atent și cît de precis trebuie să fie cineva care scrie, limpede și cu sens, pe un bob de orez.

Formula nu îmi aparține (nici nu mai țin minte cine e autorul ei, de fapt), dar se potrivește și prozei scurte: esențele tari se țin în fiole mici!

În ce mă privește, sînt un mare și declarat amator de proză scurtă. De aceea, sînt și unul pretențios cu textele care pretind să se așeze în această nișă, în fond atît de specială și atît de generoasă, a literaturii. Și mai departe, logic în fapt: de aceea, sînt bucuros cînd întîlnesc texte de calitate din această specie.

Cîteva vorbe numai, care stau pe o sau care vin dintr-o mare încîntare pentru cititorul care sînt, despre o asemenea carte: bună, de proză scurtă. Autorul ei este Adrian G.Romila.

Cartea se cheamă Mici schimbări în viață. Editura unde aceasta a apărut: Charmides. Anul apariției: 2016.

• s-a spus despre prozele adunate în acest volum (am numărat 21 de ”bucăți” – ceea ce înseamnă că, la o medie de lectură de 10 min/text, dați gata cartea în 3-4 ore, dar ar fi păcat; eu am citit cîte unul-două texte pe zi și am ieșit foarte cîștigat –parol!) că sînt un fel de ”timbre”. Formula, cred că e dintr-o cronică la Europa liberă, este inspirată și adecvată – sînt timbre: puternice, memorabile, care au o poveste și care promit mult mai mult decît o poveste…
• textele din acest volum vădesc o excelentă cunoaștere în detaliu a orizontalei acțiunii – din cîteva fraze, ca și cum ar face din creion negru o schiță, ca și cum ar returna ”din rever” cinci din cinci mingi la tenis acolo unde trebuie să o facă, Adrian G. Romila e în stare să umple cu viață și cu sens o lume.
• dar există, în majoritatea prozelor din carte, și un fel de fir scurt privilegiat cu ceea ce e vertical, ca o aluzie că lucrurile nu sînt ceea ce par să fie, că ele nu sînt numai ceea ce par să fie. În majoritatea acestor texte există pe final – și aceasta e o marcă puternică a unui text de proză scurtă reușit – un fel de evadare din ceea ce părea linear. Un fel de zbor, de trecere a sensului către next level.
• un ZOOM necesar și binevenit al unui critic literar care a citit (și) cu evidentă empatie proza scurtă a lui Adrian G.Romila: ”Mișcîndu-se cu virtuozitate între realismul magic al lui Voiculescu și minimalismul psihologic al lui Raymond Carver, Adrian G.Romila își scrie literatura cu o energie contaminantă. E un excelent cunoscător a ceea ce se poate face cu proza scurtă și își folosește din plin cunoașterea. (…) Iar atunci cînd cele două teme esențiale, aventura și platitudinea vieții, se întîlnesc, rezultatul e entuziasmant. Marinarul din Piatra Neamț are locul său bine stabilit, deloc oarecare, în proza scurtă de azi.” (Doris MIRONESCU). Pentru rigoare: fragmentul acesta face parte din textul de prezentare de pe ultima copertă a cărții.
• Dacă aș fi invitat la ceva gen ”alega una din douășuna”, sincer, nu aș fi foarte încîntat. Pentru că, vorba lui Lucian Blaga, aș trăi, măcar puțin, drama opțiunilor – ”orice ai alege, vei regreta”. Realmente, sînt multe ”driblinguri pe spații scurte”, multe execuții din două-trei mișcări, multe deschideri – toate, admirabile, remarcabile, chiar memorabile pe termen lung.
• Dacă însă nu aș avea încotro și aș fi, în mod repetat, invitat să indic una anume, aș spune așa: nu știu dacă e cea mai bună proză scurtă din volum și nici nu îmi pun în fond problema în acești termeni. Știu că e foarte bună, știu că spune foarte multe în doar cîteva pagini. Mai știu că dacă aș scrie partea aceasta de text în altă zi – mâine, bunăoară – e probabil că aș alege altă ”bucată”. Dar nu pentru vreun clasament, ci pentru o degustare de mare clasă.
• Începe la pagina 85 în carte și nu merge nici trei pagini și jumătate, că se și termină. Și anume: tandru și splendid, si rotund, și deschizînd sensul povestirii spre altceva…
• Nu e o proză despre superstarul absolut al Facebook-ului, deci nu e un text despre vreo pisică, dar, se poate lejer vorbi despre aceasta și pe Facebook, fiindcă este despre ceva sau despre cineva care are, în genere, o presă bună și în media, și în cărți, și în social media. Proza se numește ”Săptămâna iepurelui”.
• ”Aș fi vrut ca totul să nu se învîrtă în jurul unui iepure, să descopăr forța misterului în alte împrejurări, poate mai mistice.” Așa începe. E despre un iepure care apare, care dispare (în bună măsură provocat de colții unui cîine), despre vecinătate, despre o criză între vecini care se suspendă pentru că iepurele care dispare (v-am spus începînd de unde….), reapare în chip miraculor. Totul povestit impecabil, fără vreun cuvînt în plus. Așa cum am spus și la început de text: cum ar scrie un oriental foarte înzestrat pe un bob de orez…
• Nu vreți să mă credeți pe mine că Adrian G. Romila e foarte bun și cînd scrie proză scurtă? No problemos! Vă rog să îl combateți, deși nu cred că puteți, și pe Dan C. Mihăilescu – dar neapărat după ce îl ascultați, cam 4 minute, ce spune aici: http://www.carteadelaora5.ro/ep-219-adrian-g-romila-mici-schimbari-in-viata-editura-charmides/

Încă o dată: ar fi, cred (însă fără să vreau să impun credința mea!), păcat să devorați această carte. Eu am citit-o în tihnă, cu mare plăcere și cu mult folos.