Poeme și gardieni spirituali

EUDEMONIE – e un concept care provine din gîndirea filozofică antică și este unul cît se poate de complex. El se traduce îndeobște cu un altul: ”fericire”. Dar nu e doar atît. Sau nu e ”fericire” doar într-un sens personal, subiectiv. Pe de altă parte, discuția despre ce înseamnă ”eudemonie / eudaimonie / eudemonism”  poate să acopere leje seminarii întregi de filozofie. Istoria sa este amplă, polivalența sa e remarcabilă, iar zestrea semantică a acestuia – cu adevărat impresionantă.

Termenul acesta dă (și) titlul unui volum recent de poeme. Cred – și sper că am numărat bine – că este al șaptele volum de poezie din portofoliul doamnei Ana Pop Sîrbu. E publicat anul trecut, la editura David Press Print, într-o ediție bilingvă. Textul, în română și în engleză (traducerea în această limbă îi aparține doamnei Aba-Carina Pârlog), este augumentat de un fel de catalog de artă platistică inclus în volum – ilustrațiile, dar și coperta cărții, sunt asigurate de Bela Szakats.

ana pop

Eudemonia, în sens literaL – găsesc această referință în mai multe surse! – înseamnă ”a avea un bun gardian spiritual”. Formula aceasta poate funcționa și ca o plasă excelentă cu care un cititor de bună credință poate prinde textele care stau în această carte.

Iată, deschid aproape la întîmplare cartea, undeva către mijlocul ei, un poem – unul dintre multele de acest gen, frumoasă și elocvente – despre ”un bun gardian spiritual”:

”Acum nici salcâmul nu mai e alb.

E un paznic ce tot ciugulește firele de pământ.

Formă nu ai, gesturi nu ai,

Numai jumătate de suflet

Stă direct pe inima mea.

Cealaltă jumătate, în aer.

Roua nu se ofilește pe chipul tău.”

Cam așa este tot volumul. Muzical, dar discret și subtil. Melodios, dar încet, aproape în vecinătatea unei liniști adânci. Pictural, cu imagini de mare forță, dar neostentativ. Delicat, fragil, dar, ca lucrătură textuală, bine croit, bine strunit, bine legat. Cu idee, dar nu rigid, ci ”ca o apă care curge”. Minimalist (poemele sînt, cred, toate de cel mult o pagină; unele au doar 5-6 versuri), dar țintind mize existențiale și metafizice mari.

Cred că, dacă este să invoc un termen din arealul ”coordonatelor”, aș putea spune, cu perfectă acoperire, că avem de-a face în această carte (și în această carte, mai precis – căci am bucuria să mai știu și alte două volume de poeme scrise și publicare de către Ana Pop Sîrbu) cu poeme ale verticalei și ale adîncimii.

Am găsit, intrînd pe google ca să ajung la un minim ”dosar de receptare” al acestei cărți, că una dintre notele de evaluare cu privire la poezia acestui volum ar trimite la postmodernism. Fără să vreau să fiu polemic, aș avea ceva rezerve cu privire la această apreciere. Repet: fără să vreau să fiu polemic. Aș prefera să citesc – așa cum am și făcut-o de altfel – aceste texte în direcția sugerată mai înainte, ca poeme cu duh, cu verticală, urmărind adîncimi. Și, de vreme ce aș face o asemenea opțiune, atunci lirica / poezia doamnei Pop nu ar fi exact sau în primul rînd ”postmodernă”. Ar fi, în sensul cel mai bun, pre-postmodernă sau post-postmodernă. Poezie bună adică; cu unele versuri și / sau imagini pe care le propune redutabile și impresionante ca forță și profunzime.

Nu sunt – și nu voi fi niciodată – un critic de poezie. Dar întotdeauna: un amator de poezie bună. În această calitate, vreau să vă semnalez să nu treceți pe lîngă această carte. Carte de poezie bună! A propos de aceasta, a propos și de traducerea literală a titlului acestei cărți – nu se știe niciodată cînd dați, citind poezie bună, peste ”un bun gardian spiritual”…

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *