La Timișoara. Nu numai despre întâmplare, ci și despre libertate

Este pe undeva o întîmplare să fiu la Timișoara în aceste zile care curg spre 22 decembrie – zile care, începînd cu 15 decembrie, au, pentru timișoreni cel puțin, un înțeles aparte.

Este cu adevărat o întîmplare să fiu la nici 30 m de Piața Operei, deci de Catedrală, de Operă, de clădirile de pe care – vă rog să mă credeți, căci am verificat în dimineața acestei zile în care scriu aceste rînduri – nu au dispărut cu totul urmele gloanțelor și ale proiectilelor care au fost trase în acele zile astrale pentru libertatea noastră.

*iată urmele de gloanțe și de obuze din chiar centrul Timișoare, 19 decembrie 2016:

gloante-tm

Întîmplator este și că, negăsind la îndemînă exemplarul Jurnalului de reîntoarcere în România al lui Matei Călinescu pe care intenționam să îl iau cu mine, am pus pe fugă în ruscacul din care nu lipsesc, fie și pentru călătorii scurtissime, cel puțin 2 cărți, am luat un alt titlul care face și el parte din cea de-a doua triadă de cărți din seria de autor Matei Călinescu de la Humanitas ( e vorba despre cele trei apariții din această vară care urmează unei prime triade din toamna anului trecut) – o serie extraordinară, elegantă și solemnă, seducătoare și dreaptă: anume, Un fel de jurnal (1973-1981). Jurnalul care, noția este a lui Horia-Roman Patapievici, acoperă răstimpul unei adînci prefaceri sufletești: perioada adoptării exilului și cea a adaptării la ea”.

*iată cum arată ediția Humanitas a cărții:

matei

Dacă e sau nu întîmplător, nici nu mai contează: fapt este că, vrînd să răsfoiesc, tot azi, numai cîteva pagini, am ajuns să citesc, într-o pauză ale cărei dimensiuni i le-am ajustat de mai multe ori, cîteva zeci. Și lectura lor este o mare bucurie.

Și aici, în inima bucuriei lecturii, după cîteva zeci de pagini cum spuneam, mai precis la paginile 51-52, dau peste un pasaj care mă curentează.

Iată-l: „Citesc în Nietzsche, Genealogia moralei, pe care-o folosesc pentru cursul „Cultural Backgrounds of Modern Literature”: „poate că în întreaga preistorie a omului nimic nu este mai cumplit și mai neliniștititordecît mnemotehnica sa. <Se înseamnă ceva cu fierul înroșit pentru a rămîne în memorie, numai ceea ce nu încetează să doară rămîne în memorie> – așa sună una din legile principale ale celei mai vechi psihologii de pe pămînt (din păcate și cea care a dăinuit cel mai mult)  (…) Întotdeauna a fost nevoie de sînge, martiri și jertfe, atunci cînd omul a crezutr de cuviință să-și clădească o memorie; (…)toate acestea își au obîrșia în acel instinct care întrevedea auxiliarul cel mai puterni al mnemotehnicii”.

Apoi, ies spre seara și merg spre Catedrală.

*iată cum arată Catedrala din Timișoara, 19 decembrie 2016:

catedrala-tm

Și văd pe treptele ei candelele care stau să fie aprinse.

*iată candelele de pe treptele Catedralei din Timișoara:

candele-tm

Candele de pe treptele pe care, acum 26 de ani, a curs mult sînge.

Trepte unde au fost martiri.

Trepte unde au fost jertfe…

 

 

2 Comentarii

  1. Este trist, trist de tot, că se uită de un criminal, Ilie Sârbu, care a trântit ușa catedralei și astfel a avut loc scurgerea de sânge pe acele trepte. Acesta din popă s-a transformat în politician, desigur cu noua putere, șef al PSD în Timiș, senator, etc. Și cel mai trist că pupilul lui politic a ajuns acum prim-ministru al României, după ce ginerică a fost și el prim-ministru.
    Un exemplu mai revoltător despre evenimentele din 1989 încoace nu cred să mai fie …

  2. Casiana Laura Roos says:

    Fiindca sunt departe de Timisoara si imi este dor, gasesc minunat ca cineva in aceste zile – mai ales in aceste zile- scrie si posteaza fotografii din inima orasului !

    Casiana Laura Roos

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *