George Constantin în Pasajul Universităţii după aproape 4 decenii pe scena Teatrului Nottara!

Pasajul de la Universitate s-a transformat temporar dintr-o banală zonă de trecere într-o adevărată scenă. Cu ocazia celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), spaţiul s-a umplut de viaţă, de evenimente culturale, dar nu orice fel de cultură ci şi din cea a trecutului, a memoriei noastre, mai recente sau mai puţin recente, obnubilate de cotidian şi griji trecătoare. Găsim aici şi expoziţii foto. Este fascinant să observi cum trecutul poate fi recuperat de prezent, în ciuda lipsei noastre de timp şi răbdare.

Produsă și vernisată din ediția 2014 a Festivalului, expoziția „Magistre fără seamăn, slavă!”, dedicată actorului George Constantin, este un memento perpetuu dedicat acestui mare artist și efortului său creator de-o viață. Cu imagini din spectacole celebre sau din arhiva personală, expoziția este, totodată, și un traseu al memoriei culturale.

Ştim prea bine că nu mai este timp pentru cultură, decât în măsura în care aceasta ne face să râdem, ne „distrează”. Ţineţi minte acest gând când păşiţi pe la Pasajul Universităţii şi vă veţi intersecta cu pozele unor mari actori, cum ar fi de exemplu George Constantin (pentru cei mai tineri, acel „Semaca” din filmelele lui Sergiu Nicolaescu). Atunci puteţi avea acces la lumea complexă şi variată a personajelor create de el în teatru. Fotografiile pot fi şi un prilej de reflecţie pe marginea gândurilor apreciatului om de teatru care a fost George Constantin.

„Nu e un secret pentru nimeni că oamenii vor astăzi mai multă comedie. Ca o deconectare şi scoatere din stresul cotidian, stresul secolului despre care am obosit să tot vorbim. Sunt foarte amatori să-şi mai descreţească frunţile şi să mai scape de probleme… Iar dacă spectacolele noastre îi propun probleme serioase actuale este foarte important sub ce formă o fac” declară George Constantin în revista Cortina a Teatrului Nottara, în februarie 1990, într-un interviu acordat Doinei Papp.

Actorul George Constantin a debutat pe scena Teatrului Nottara în anul 1956 în spectacolul „Mama şi copii ei” de A.N. Afinoghenov în regia lui Gheorghe Jora. Ultimul său spectacol a fost „Avarul” de Moliere, jucat pe aceeaşi scenă în anul 1994.

Publicul şi marea datorie de a nu-l dezamăgi!

„ Publicul ne iubeşte şi vine aproape fără rezerve la spectacolele noastre, căutând acele momente de bucurie şi relaxare pe care teatrul poate să i le ofere. Gândul că pentru fiecare din sală spectacolul pe care-l vede e o premieră, e foarte important pentru actor, pentru a-l menţine în forma de la premieră.

O sală bună se simte ca un partener. Prin reacţii, prin felul cum ascultă, cum primeşte replica. Atunci o parte din greutatea ce stă pe umerii actorului o preia el şi e mai uşor. Nu există actor să vină la teatru fără emoţii. Mai mari sau mai mici.

Nu e publicul numit „marea necunoscută”?! Asta nu-nseamnă că nu încercăm să-l cunoaştem şi să-l mulţumim. În fond pentru cine se face teatru, nu pentru public?”,  afirma George Constantin în revista Teatrului Nottara, în acelaşi interviu acordat Doinei Papp.

Expoziţia foto va putea fi urmărită de public până pe 30 octombrie. Amintim că şi Teatrul Nottara a organizat recent, în cadrul Festivalui Internaţional de Teatru FEST(IN)  pe Bulevard, o expoziţie foto cu marii actori care au jucat pe scena sa, dintre care nu putea lipsi bineînţeles nici George Constantin!

Au fost expuse imagini unice, cu mari actori ai României: Constantin Brezeanu, George Calboreanu, Jules Cazaban, Nicolae Gărdescu, Nineta Gusti, Silvia Dumitrescu Timică, George Vraca, Mircea Albulescu, George Constantin, Constantin Codrescu, Anda Caropol, Ioana Crăciunescu, Ion Dichiseanu, Emil Hossu, Ştefan Iordache, Ion Marinescu, Gilda Marinescu, Lucia Mureșan, Ștefan Radof, Alexandru Repan, Ștefan Sileanu, Liliana Tomescu, George Alexandru, Dana Dogaru, Horațiu Mălăele și mulți alții.

Mai multe detalii aici.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *