Săptămâni românești la Bruxelles

„Folosirea bicarbonatului de sodiu (E 500) în reţeta mititeilor din România pare acceptabilă, a precizat purtătorul de cuvânt al comisarului Tonio Borg, Frederic Vincent. Aceasta a fost prima reacţie a Comisiei Europene legată de interzicerea, de la 1 iunie, a trei aditivi folosiţi la mititei şi de cererea Guvernului României ca reţeta micilor să fie introdusă pe lista reţetelor tradiţionale, potrivit Agerpres. Dacă industria cărnii foloseşte aditivi esenţiali pentru mititei, e necesară depunerea unei cereri de autorizare. Folosirea aditivilor e analizată şi, dacă respectă condiţiile prevăzute în legislaţia privind aditivii alimentari, Comisia Europeană va propune autorizarea lor. În cazul concret al folosirii E 500, folosirea aditivilor în mititei pare acceptabilă, a mai precizat Frederic Vincent[1].

Joan Collins, diva din serialul glamour Dinastia, este pe cale să se încaiere cu un jucător de fotbal american în vestiar, dar un camarad îi aruncă, în mod salutar, un baton cu ciocolată și arahide și stinge conflictul, Joan Collins redevenind ceea ce era înainte – un bărbat cu barbă. Așa se prezintă o reclamă la Snickers, care ne explică pe înțelesul tuturor că omul nu mai este el însuși când îi e foame. O variațiune pe această temă ar putea fi și epopeea națională a mititeilor, care s-a rescris febril de nenumărate ori în ultima vreme: nu știu alții cum sunt, dar românul, când vine vorba de micii cu muștar și bere, face moarte de om. Persoanele fizice, agențiile de sondare a opiniei publice, asociațiile profesionale, guvernul, primul ministru, chiar și McDonald’s s-au sesizat și mobilizat, într-un efort de solidaritate fără precedent. McDonald’s, de pildă, a propus, în luna aprilie-mai, când părea că mititeii vor deveni o simplă amintire, cu iz de fum de grătar, un meniu in memoriam, intitulat, nostalgic, „Săptămâni românești”. În fotografia promoțională, în locul hamburgerului Unchiului Sam, trona pâinea, carnea tocată, usturoiul și ștergarul cu motive tradiționale.

La începutul anului, o veste cutremurătoare a sfâșiat inimile pline de speranță ale românilor. Nu, nu era vorba despre noua respingere a accesului nostru în spațiul Schengen. Era vorba despre mititei. Când Uniunea Europeană a publicat lista aditivilor interziși, declarând că, mai ieri inofensivul nostru bicarbonat este, de fapt, un foarte urât și periculos potențator de aromă, pe numele său E 500, opinia publică din România s-a împărțit în două tabere. Dacă la referendum nu a fost clar cum stăm fiindcă nu se procesaseră datele Recensământului din 2011, la chestiunea mititeilor totul s-a tranșat rapid și fără echivoc: la întrebarea „Sunteți de acord ca Uniunea Europeană să elimine mititeii de pe piață?[2]“, 13,7% dintre români s-au declarat satisfăcuți, pe când 86,3% au considerat că, dacă ar putea accepta, la nevoie, un festival de bere fără bere, unul fără mici ar fi de neconceput. Impactul veștii că micii ar putea dispărea de la tarabe a lovit în plex și… cultura. Academica Cațavencu a lansat un Top 5 al filmelor și poeziilor românești care s-ar preta bine la chestiuneea micilor, de la Scrisoarea a III-a la Noi, cei din linia întâi[3].

Atâția le-au cântat micilor prohodul, încât o mobilizare fără precedent a reușit ceea ce nici imnul național nu îndrăznește să recomande foarte răspicat. Acum ori niciodată, adică, românii și-au schimbat soarta: vlădică și opincă, patronate și sindicate, guvern și asociații profesionale au înduplecat UE să nu ne omoare mititeii cu muștar, înfipți în vârful unei scobitori, așezați ca soldații pe jumătatea de platou de carton, cu pete rotunde de grăsime, alături de țapul de blondă aburindă. Asociația Română de Carne, Victor Ponta, grupurile de lobby și presiune pe lângă comisiile de specialitate de la Bruxelles i-au convins pe europeni să facă și ei, o dată, o concesie. Românii au acceptat nenumărate privațiuni, termeni și condiții, și-au luat gândul de la și mai multe avantaje și facilități, dar un lucru le-a rămas precum iubirea de moșie, care nu se înfiorează la văzul și auzul recomandărilor UE: pofta de mâncare. Aripioarele de pui, ceafa, frigăruile, sosul Barbecue, ficatul și câte și mai câte sunt bune și frumoase, dar dorul românesc de grătar nu poate fi consolat cu Ersatz-uri. Fumul nu miroase la fel când sfârâie, la foc mic, un piept de pui sănătos, iar berea e mai amară (ba chiar superfluă) dacă înfigem în scobitoare, inspirându-ne, în 4 iulie, de la americani, un grilled marshmellow.

Și concesia a venit; în zidul intransigenței europene s-a făcut o breșă. La 1 mai, când micilor ar fi trebuit să li se ofere, de suflet și pomenire, o colivă cu colac, s-a deschis, ca mai anțărț, sezonul de grătar, cu tot cu imaginea mai sus evocată. Eu însămi, deși la cură de slăbire în acel moment, am punctat cum se cuvine, cu toată familia, acest triumf al diplomației românești, al Solidarității care – fie, nu a funcționat când ne-am fi dorit în trecut, dar acum, iată – a făcut posibilă, prin presiune constantă și coerentă, supraviețuirea mititeilor. Aditivul E 500 (pe românește, bicarbonatul) a fost introdus pe lista europeană a “excepțiilor” iar mititeii au intrat pe shortlist-a rețetelor tradiționale, alături de celebrul cârnat chorizo spaniol și, firește, alături de omniprezentul și deja globalul hamburger.

Chestiunea mititeilor amenințați apoi salvați într-un efort colectiv care, sunt sigură, i-a luat prin suprindere chiar și pe activiștii cei mai înfocați, ne poate spune multe. Cu siguranță, ne spune că nici UE nu mai e ce-a fost. Ne mai spune și că, pentru (la urma urmei) insignifiantul mititel, s-a putut ce nu s-a putut pentru atâtea altele. Nu în ultimul rând, aruncă, așa cum – nu știu de ce și asta mă scoate din fire de fiecare dată – se întâmplă de atâtea ori în România publică actuală, totul în derizoriu. Micii sunt – fie! – expresia unei tradiții, dar mai sunt și adierea subterană pe care o amușinăm dacă privim o reclamă, simptomatică de altfel, la nu știu ce (și nici nu contează), cu tipul corpolent, într-un maieu transpirat, care înfruntă intemperii de orice fel pentru a pregăti micii, pe care apoi îi devorează cu satisfacție bahică. În consecință, aștept cu înfrigurare o nouă inițiativă a Comisariatului european pentru Sănătate și Protecția Consumatorilor, prin care să se interzică semințele de floarea soarelui, pentru ca, și pentru acestea, Guvernul și Parlamentul României să se dea de ceasul morții și să ceară includerea pe lista alimentelor tradiționale.

[1] “Micii românești, acceptați de Comisia Europeană”, în Click!, vineri, 3 mai 2013.

[2] Chestionar Wall-Street pentru noua economie, mai 2013.

[3] Academia Cațavencu, 6 mai 2013.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *