Pe şira spinării

te bucuri în sinea ta că tu ai scăpat

bucuria asta e ascunsă

parcă nici tu nu şti de ea

dar  e acolo tăcută

nu este vorba despre tine

boala şi moartea sunt peste tot

de fiecare dată tu scapi

dar tu ştii că la un moment dat

nu te vei mai putea ascunde nici în găură de şarpe

moartea şi boala trecând pe lângă tine

atât de nonşalant încât simţi rece pe şira spinării

stai în faţa camerei de gardă a spitalului

neoane răspândesc o lumină rece bolnăvicioasă

unul e ars dar mai pâlpâie

îl auzi cum şâsâie ca un şarpe veninos

bolnavii stau cuminţi în scaune metalice cu feţele palide

dar nu e vorba despre tine

pe net în mesageria ta

fata cu cancerul inactivat genetic ţi-a lăsat un mesaj

îţi spune că iar şi-a revenit

după comele ei induse inactivarea genetică şi durerea care i-a blocat creierul

ea spune

cancerul meu a fost inactivat dar creierul repetă tiparul durerii

trupul e vindecat dar creierul are amintirea durerii

şi repetă durerea over and over again

o intensifică de parcă s-ar arunca  în gol

bungee jumping cu durerea şi cu mine

durerea a fost insuportabilă

creierul s-a închis ca o floare

acum în faţa camerei de gardă mă uit la mama

e speriată

aici ea

departe departe fata cu cancerul inactivat genetic cu creierul blocat

între aceste două fiinţe moartea şi boala se plimbă ca pe o scală de radio

(aparatele alea vechi din care sunetul se auzea cu purici)

moartea şi boala se plimbă vizitând pe toată lumea

uneori simţi moartea cum fâlfâie din aripile ei uriaşe şi moi

abia are loc să treacă pe coridorul spitalului

vine şi pleacă

ne atinge pe toţi şi dispare încercând să plece  maiestuoasă

lasă în urmă un fel de miros de medicamente de piele de rece

şi ne uităm unii la alţii cu milă

mă gândesc la fata cu cancerul ei inactivat genetic

cât poţi să rezişti? se întreabă ea

acum vorbim pe net

punem comment-uri pe poze postate pe facebook

pare ireal că vorbim pe facebook

şi îmi aduc aminte de telefonul care a sunat într-o zi

aşa e uneori sună telefonul şi te loveşte în plin

pur şi simplu nu am ştiut pe cine să sun

iubitul ei îmi spune

fata cu părul lung şi negru e conectată la aparate

l-am rugat să repete

nu înţelegeam ce îmi spune

mintea mea refuza să o vadă conectată la tub

aşa spune el la tub

trebuie să iau o hotărâre

o las la tub sau îmi dau acordul să o deconecteze

creierul ei e blocat

e ca şi cum ea nu mai e

nu ştiu ce să fac

vorbeşte cu mine, nu ştiu ce să fac

nimic până atunci nu se compară cu asta

cum poţi să ai un cuvânt de spus

un da sau un nu

dacă cineva trebuie să moară sau să trăiască

înţelegi că

nimeni nu are niciun drept asupra celuilalt

nimeni

Cel de Sus ne priveşte zâmbind îngăduitor

şi întrebarea aia m-a copleşit ca un bloc uriaş de beton căzând peste mine

iubitul ei îl simt se agaţă de telefon

nu ştiu ce să fac

ea m-a implorat că dacă ajunge la tub să nu o las şi să dau off

eu mă bâlbâi şi spun

nu poţi trăi cu aşa ceva

aşa ce?

moartea şi viaţa în mâna ta

şi acum vorbim pe facebook

ea s-a întors

nimeni nu ar fi crezut

nici chiar medicii veniţi din Japonia

pentru că ea e singurul caz

cancer inactivat genetic – creier blocat

îi văd poza în lista mea de chat

ea ar fi putut să nu mai fie dacă s-ar fi spus da

ea s-a încăpăţânat să se întoarcă

mă gândesc la toate astea stând pe scaunul ăsta rece

în faţa camerei de gardă a spitalului

mama e lângă mine şi spune

îmi amorţesc mâinile

dacă o să fac atac vascular nu o să mai ştiu de mine şi o să mă duc

în timp ce vorbim boala se întinde dezgustătoare şi neruşinată pe gresie

se lipeşte de noi se urcă pe pereţi

se încolăceşte pe clanţele metalice ale uşilor

se întinde pe ferestre în faţa luminii

şi Lumina o străbate ca nişte raze X

ating pielea palmelor mamei

e caldă şi fină

intrăm în cabinet şi i se explică că nu va face niciun atac cerebral

mama a devenit o fetiţă mică mică speriată pe un scaun

face ochii mari de parcă atunci ar învăţa câte ceva despre lumea asta

o iau de mână şi plecăm

pe coridor boala şi moartea se ţin după noi şi ne suflă-n ceafă

uşa de la intrare se deschide deodată

Lumina ne trage afară

mama trage aer în piept şi spune ca pentru sine

am scăpat şi de data asta

curtea spitalului e inundată de soare

un fluture zboară pe lângă noi

tramavaiul trece prin faţa spitalului

scoate sunete metalice târându-se pe şinele încălzite de soare

cineva în spatele nostru deschide o fereastră

si dinspre spital

moartea şi boala ies fâlfâind din aripi

se vor plimba prin oraş până apune soarele

în timpul ăsta fata cu cancerul inactivat genetic

se uită pe fereasta clinicii dintr-o ţară străină şi departe departe

deschide fereastra

un fluture intră bătând din aripi

o uşă se trânteşte cu zgomot

fluturele zboară grăbit afară în lumină

fata cu cancerul inactivat genetic zâmbeşte

Lumina o atinge pe obraji ca un uriaş fluture

şi ea ştie că Lumina asta e leagănul în care stăm cu toţii

Lumina asta a adus-o înapoi

de data asta nu este vorba despre noi