Lovitura de stat: două cărţi

Lectura practic unanimă a ceea ce s-a întîmplat recentissim în Turcia a fost aceea că am avut de-a face cu o lovitură de stat eşuată.

Tematica loviturii de stat are, de mai mult timp, o bibliografie specifică. Între multele lucrări care discută această problematică, două dintre ele sînt distincte în mod evident; una dintre aceste cărţi aparţine unui autor cu origini româneşti. Ambele lucrări, mai trebuie spus, au un pronunţat caracter tehnic – şi, pe cale de consecinţă, sînt foarte apreciate şi citate pentru relevanţa lor practică.

Cronologic, Curzio Malaparte – iniţial simpatizant al nazismului, apoi admirator la fel de înflăcărat al comunismului – a publicat, în 1931 în premieră, „Tehnica loviturii de stat”; cartea a apărut pentru prima oară în Franţa, iar la un an de la acest moment, ea a fost publicată şi în Germania. În 1933, la un an după publicarea ediţiei în limba germană, tezele principale din cartea lui Curzio Malaparte sînt verificate de o teribilă realitate: Hitler ajunge la putere şi, în scurt timp, extermină practic orice opoziţie majoră, aplicînd reţete pe care, vizionar şi foarte clar, le prezentase C. Malaparte în cartea sa. „Tehnica loviturii de stat” era însă deja interzisă – ca şi autorul ei – în Germania şi în Italia, ţara de origine a lui Malaparte; între altele, această lucrare conţinea atacuri virulente la adresa lui Hitler şi Musollini. „Lovitura de stat nu este rezultanta unei anumite conjucturi politice sau sociale, ci este, în primul rînd, o acţiune cu caracter “tehnic”: ea nu presupune declanşarea obligatorie a unei stări de necesitate sau intervenţia maselor, ci existenţa unui grup de oameni decisi, capabili, chiar în condiţii de normalitate, să paralizeze centrii nervoşi ai vieţii nationale”, menţionează autorul cărţii.

tehnica malaparte

Pe rînd admirator al lui Musollini şi Troţki, Malaparte se confesează cu privire la această carte: „Urăsc această carte. O urăsc din tot sufletul. Mi-a adus gloria, această deşertăciune care este gloria, dar şi atîtea necazuri. Din cauza ei, am cunoscut închisoarea şi exilul, trădarea prietenilor, reaua-credinţă a duşmanilor, egoismul şi ticăloşia oamenilor. Această carte a făcut să se nască legenda care mă înfăţişează ca pe o fiinţă cinică şi crudă, un fel de Machiavelli în hainele unul cardinal de Retz, cînd de fapt, eu nu sunt decît un scriitor, un artist, un om liber care suferă mai mult pentru necazurile celorlalţi decît pentru ale sale”.

Al doilea titlu – care deţine o notorietate cel puţin comparabilă cu aceea a cărţii lui Malaparte – aparţine unui politolog originar din România; mai precis, din Arad. Născut în 1942, într-o familie evreiască, Edward Luttwak are o biografie impresionantă. Creşte în afara României, emigrează întîi în Anglia – şi devine, la un moment dat, analist economic al London School of Economics în 1964. În 1972, se mută în SUA, unde ocupă mai multe poziţii academice la instituţii de prestigiu. Mai mult decît atît: este consultant pentru Secretarul de Stat al Apărării, pentru Consiliul Naţional de Securitate, pentru US Navy, US Air Force sau pentru NATO.

Nu doar biografia lui Ed. Luttwak este impresionantă, ci şi bibliografia numelui celui despre care, nu mai departe de sfîrşitul anului trecut, The Guardian nota, într-un amplu reportaj centrat „pe personaj” că este un „Machiavelli de Maryland” (https://www.theguardian.com/world/2015/dec/09/edward-luttwak-machiavelli-of-maryland)

Cu siguranţă că una dintre cele mai cunoscute lucrări ale strategului american de origine română este „Lovitura de stat. Un ghid practic”. Cartea a fost publicată de Edward Luttwak la o vîrstă foarte fragedă: în 1968, cînd autorul ei avea 26 de ani. Cunoscînd multe ediţii care i-au adus tematica la zi, dar şi foarte multe traduceri în limbi străine (inclusiv chineză, turcă, japoneză, ebraică), „Tehnica loviturii de stat. Un ghid practic” a devenit manual de studiu pentru foarte multe comunităţi academice, inclusiv, se subînţelege, pentru cele de profil miliar din întreaga lume. În plus, mai mulţi dintre lideri lumii au invocat-o, cu admiraţie şi preţuire pentru ceea ce, sub raport practic, au primit de la această carte.

lutwak

În ediţia în limba engleză a acestei cărţi din 1979, Ed. Luttwak menţiona, ca precondiţii esenţiale pentru producerea unei lovituri de stat următoarele trei situaţii: „1. Condiţiile socio-economice ale ţării-ţintă să fie de aşa natură încît să limiteze participarea politică doar pentru o mică parte din populaţie; 2. Statul-ţintă trebuie să fie în chip substanţial independent, iar influenţa puterilor străine să fie cît se poate de limitată; 3. Statul-ţintă trebuie să aibă un singur centru politic. Dacă există mai multe centre, acestea trebuie să fie identificate ca atare şi trebuie să aibă un profil structurat mai degrabă politic, decît etnic. Dacă statul este controlat de o unitate de bază non-politică, lovitura de stat trebuie să ţină cont de acordul acesteia sau să se asigure de neutralitatea ei.”

Cum anume se dă, tehnic şi practic vorbind, o lovitură de stat este descris în detaliu în carte lui Ed. Luttwak invocată – una, în mod inevitabil, mai bogată în informaţie şi mai nuanţată decît lucrarea, de asemenea foarte preţioasă, a lui Curzio Malaparte.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *