Dariei Mihailovna îi veni deodată să îl tachineze pe
Pigasov. Se apropie de el şi, cu voce scăzută, îi spuse :
— Dar de ce taci şi doar zâmbeşti veninos? Ia încearcă
să te înfrunţi din nou cu el.
Şi, fără a mai aştepta răspunsul, i se adresă lui Rudin.
— Mai este un lucru pe care nu îl ştiţi despre dânsul,
îi spuse Daria Mihailovna arătând spre Pigasov. Că urăşte
teribil femeile şi că le defăimează fără contenire. Aduceţi‑l,
rogu‑vă, pe calea cea dreaptă.
Rudin se uită la Pigasov… fără să vrea, de sus: era
mai înalt decât el cu două capete. Pigasov aproape că
tresări de mânie, şi faţa lui, pe care se vădea fierea, păli.
— Daria Mihailovna greşeşte, începu el cu voce nesigură,
eu nu defăimez doar femeile: eu nu mă dau în
vânt după întreg neamul omenesc.
— Dar ce v‑a putut face o părere atât de proastă despre
el? întrebă Rudin.
Biblioteca Polirom
Seria EsențialI.S. Turgheniev, Rudin
Traducere din limba rusă și note de Adriana Liciu
Pigasov i se uită drept în ochi.
— Probabil studierea propriei inimi, în care descopăr
zi de zi tot mai multă abjecţie. Îi judec pe ceilalţi după
mine. Poate că nu e corect, iar eu sunt mult mai rău
decât ceilalţi; dar ce pot să fac? Năravul!
— Vă înţeleg şi vă compătimesc, replică Rudin. Ce
suflet nobil nu e încercat de dorinţa de autoînjosire ?
Dar nu trebuie rămas în această stare fără ieşire.
— Vă mulţumesc preaplecat pentru a fi dat sufletului
meu un certificat de nobleţe, îi întoarse vorba Pigasov,
dar nu e nimic rău cu starea mea, aşa încât, chiar dacă
există o ieşire, Dumnezeu s‑o aibă în pază! Eu n‑am s‑o
caut.
