Oravița este o localitate din județul Caraș-Severin, cu străzi înguste, cu clădiri cocoțate pe versanții unor forme de relief blânde,cu oameni bucuroși să găzduiască felurite evenimente culturale. E punct nodal. De aici, călătorul își fixează trasee turistice, pe o hartă a locurilor care rămân, mai apoi, fixate-n suflet, adânc, cu ace de fericire.Aici se află Teatrul ”Mihai Eminescu”,cel mai vechi din țara noastră, cu decorațiuni în stil rococo, care amintesc de vienezele înfățișări arhitectonice. A trecut și Eminescu pe aici, cu trupa Pascaly, în 1868. George Enescu, de asemenea. Construit, în 1817, ca pentru a găzdui poezia și muzica de pretutindeni, cu o sală asemenea unui miez fraged de nucă, primitoare, caldă, cu balcoane din care ochii vizitatorilor se ițesc în spirale de zâmbete, teatrul te așteaptă să-i descoperi tainele. La răstimpuri, un șoricel năstrușnic poate să spargă,cu insistența prezenței sale, liniștea. Nimic nu știrbește, însă, frumusețea acelui spațiu, simetriile sale cusute-n fir miniatural, atemporalitatea.
De cinci ani încoace, din 2012, mai precis, în luna iulie, niște oameni generoși, cum rar se mai află pe această lume, organizează,la Oravița, în teatrul ”Mihai Eminescu”, Conferințele ”Peripatetica”, uneveniment complex, care-și propune să reunească, sub aceeași umbrelă, preț de câteva zile, științele, muzica, artele plastice. În acest an, am fost invitată și eu. Tema sau termenul stimulator a fost, de astă dată, INTERVAL. Am fost rugată să vorbesc despre ce știu mai bine. Cam așa ceva am înțeles, când colegii mei, din bătrânul liceu timișorean ”Grigore Moisil”, Cornelia și Dan Vizman, astăzi intelectuali de elită ai învățământului universitar românesc, specializați în matematică pură șicreșterea cristalelor, m-au întrebat dacă vreau să particip la această masă a interdisciplinarității absolute, în cadrul Conferințelor ”Peripatetica”. Aș fi putut să mă refer la portretele noastre, la un portret de grup, eventual, la ce a mai rămas din acel portret colectiv, la trecerea timpului, la portretele profesorilor noștri. Am scris poezie atunci, în 1986. Scriu poezie și acum, după treizeci de ani. Am interpretat poezie atunci. O fac și acum. Parteneri îmi sunt, de astă dată, studenții. E o buclă. E un interval. E o felie de temporalitate. E o posibilă încadrare, a mea, într-o paradigmă de indivizi pentru care cuvântul e mai mult decât cuvânt, pentru care cuvântul e disperarea de a fi și de a nu te lăsa păcălit de aparențe. Pentru care cuvântul e VIAȚĂ. Am ales să pornesc într-o incursiune literară, într-o călătorie în lumea (auto)portretelor înscrise în poetica intervalului.Dar nu acest lucru contează, nu vreau să mă refer la prelegerea mea, ci la acea incredibilă atmosferă creată, la Oravița, pe parcursul a patru zile, la acea stare de emulație intelectuală, de continuă efervescență, generată la intersecția dintre axele cunoașterii.
Programul variat a inclus mai mulți timpi. În prima zi, 14 iulie 2016, pentru a da contur istoriei industriale din Banatul Montan, s-a propus o călătorie spre Anina,cu vechiul tren, s-au depănat poveştile căii ferate montane (1863), a fost programată și o vizită la vechea Uzina electrică din Anina (1897) şi la ruinele Puţului 1 (1874). În după-amiaza aceleiași zile, a avut loc o întâlnire cu creatorii orăvițeni, o vizită la atelierul-galerie al pictorului Igor Isac, o întâlnire, mai apoi, cu scriitori și cărți, la biblioteca Mihai Moldovan, a Liceului Teoretic General Dragalina. Spre seară, istoricul Ionel Bota, într-o vizită ghidată, a povestit despre orașul vechi și despre însemnele sale culturale.
În a doua zi, 15 iulie 2016, după un cuvânt de deschidere, rostit de Dan Vizman, s-au derulat,la scenă deschisă,următoarele patru conferințe: Otilia Hedeşan(etnolog), Basmul ca interval; Corina Ilin(psiholog), Intervalele tentaţiei – perspectiva temporală a experienţei umane;Gabriel Istrate (informatician), Intervalele şi ritmurile din viaţa noastră;Ion Imbrescu (economist), Intervalele crizelor economice. Sesiunea de discuții pe marginea temelor prezentate, realizată pe scena teatrului, a fost, de fiecare dată, după fiecare dintre cele cinci secțiuni, momentul de vârf, mult așteptat. Uneori, în timpul discuțiilor, lumina și întunericul făceau casă bună, cuprinzând profilul vorbitorilor într-o subtilă mantie a imaterialității. Moderatorii acestor secțiuni binevenite au fost, în ordinea derulării evenimentelor, Camil Mihăescu, Bogdan Nadolu, Dragoș Dragomirescu, Marius Miclăuș, Sorin Ciurariu. A urmat, la etaj, vernisajul expoziției ”Interval”. Protagoniști au fost: Delia şi Vlad Corban, Valeriu Sepi, Tiberiu Giucă, Ştefan Bartha, Camil Mihăescu, Horia Geamăn. Critica de artă a fost asigurată de poeta Nicoleta Papp.
În după-amiaza zilei de vineri, au evoluat magistral, pe scena teatrului, următorii universitari: Claudiu Mesaroş (filosof), Oroarea de vid şi oroarea de previzibil ca experienţe ale intervalului; Robert Blaga(fizician), Undele gravitaţionale – măsurând vibraţiile spaţiului şi timpului; Sorin Predescu(psiholog), Interval şi democraţie; Lena Vieru Conta(muzicolog), Intervale şi moduri muzicale– Sonata pentru pian de Anatol Vieru. Seara s-a încheiat lin, prefigurând, parcă, ploaia de după, cu filmul Occident,din 2002, de Cristian Mungiu, proiecție realizată în cadrul Festivalului CEAU, CINEMA.
Sâmbătă, 16 iulie 2016, prezentările prime au rezonat astfel: Delia Nadolu(antropolog),Samsara – intervale de viaţă ; Varlaam Almăjanu(ieromonah), Între cele două veniri. Vieţuirea în intervalul plin; rămânere şi prezenţă hristică ; Dorel Micle (arheolog),Arheologia de „interval”; Ionel Nicolae(inginer), Rezonanţe. După-amiaza, în același ritm imperturbabil, și-au încrucișat ideile, la masa rotundă a interdisciplinarității: Simona Constantinovici(filolog), (Auto)portrete în poetica intervalului; Silviu Rogobete (politolog), Intervalul dintre ”deja și nu încă”: Câteva reflecții asupra orientării morale; Françoise Pamfil (arhitect), Parcurs spaţial şi intervale dense; Mugur Ciumăgeanu (psiholog), La interval: relaţia psihoterapeutică. Cina peripatetică, de la Cabana 7 Brazi, a închis frumos o zi complexă.
Duminică, în ultima zi, chiar dacă, din păcate, n-am mai putut asista la lucrările conferinței, s-au reunit, sub însemnul intervalului, următorii combatanți: Lucian Vasile Szabo (jurnalist), Utopie, ucronie și ficțiune speculativă; Iulia Stanciu (arhitect), Inter-vallum; Marius Şoflete (inginer),DEconstruind intervalul;Cornelia Vizman (matematician), Interval matematic.
Un recital cameral, alAnsamblului ATEM, avându-i, în componența sa, pe soprana Rut Iovescu, pe clarinetistul Cristian Miclea,pe violonista Cristina Constantinși pe pianistul Victor Andrei Părău, a încheiat seara și evenimentul peripatetic. Au fost prezentate publicului, cu această ocazie, piese de: Gabriel Mălăncioiu, Hildegard von Bingen, Olivier Messiaen, Sigismund Toduță, Magister Perotinus, Martin Wistinghausen.
Cred că, dincolo de orice impresii consemnate, dincolo de amintiri și de compatibilități, aș putea trasa o posibilă concluzie, prin apel la ceea ce spunea,în Fals jurnal intim,Nichita Stănescu: ”Îmi imaginez un colectiv format dintr-un poet, dintr-un matematician, dintr-un chimist (gândindu-mă la valențele posibile ale elementelor și ale cuvintelor), dintr-un biolog și dintr-un filosof, care să studieze materialul poeziei dintr-un punct de vedere mai larg și intuiesc excepționale rezolvări în folosul poeziei și în lărgirea unității de loc, timp și acțiune, nu numai prin ridicarea acțiunii la abstract, a categoriei de loc la abstract, ci și prin concretizarea timpului, prin descoperirea și elucidarea amănunțită a acelei părți din artă care nu ține de esența ei, ci de forma ei constitutivă.E vorba de limbaj.”[1]
Limbajul peripatetic a, finalmente, contat, acele punțiultrafine, de legătură, trasate, prin cuvânt, între comeseni. Forța întrebărilor și complexitatea răspunsurilor.Nevoia de a te așeza, unde ți-e locul, în rețeaua amețitoare de fațete și sensuri ale cunoașterii. A existat un PUNCT, peripatetic, probabil, în care toți, uimiți, bucuroși, nostalgici sau doar contemplativi, ne-am întâlnit.Felicitări tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire în ademenitoarea logică a intervalului!
[1]Nichita Stănescu, Poeme de dragoste. Fals jurnal intim, Antologie și prefață de Eugen Simion, București, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2008, p. 340.
