Dinspre partea umbrei

Într-o cultură atât de pudibond-ipocrită precum cea autohtonă, Andrei Oişteanu are imaginea unui franctiror. Vocaţia sa de arheolog intelectual nu este niciodată inocentă. Obiectul său de studiu se constituie în răspăr cu prejudecata comună, şochează, deconcertează, fascinează şi interpelează certitudinile unui public leneş.

“ Sexualitate şi societate.Istorie, religie şi literatură” este ultima tentativă din această serie de explorări în spaţiile umbrei şi ale tainei. După narcotice, sexualitatea intră în domeniul diurn o dată cu paginile lui Andrei Oişteanu. Un material impresionant este excavat, iar metoda care se utilizează rămâne una interdisdiplinară.Studiu cultural, în accepţiunea contemporană a nomenclatorului academic,cartea lui Andrei Oişteanu mobilizează referinţe erudite din teritoriile istoriei mentalităţilor, folclorului, antropologiei şi istoriei literaturii. Cazul românesc este redat, legitim,unui context comparat, ce îi potenţează semnificaţia. Inhibiţiile sunt eliminate. Cortina este dată la o parte, spectaculos.

Sub pecetea tainei

Multe dintre instituţiile şi moravurile evocate de Andrei Oişteanu în sinteza sa, ( o sinteză monumental ilustrată, asemeni unui album rafinat) au fost plasate de modernitatea recentă sub pecetea mateină a tainei. Respectabilitatea a epurat discursul despre societate şi despre literatură de toate elementele neconvenabile şi şocante. Revolta Marchizului de Sade este mai degrabă excepţia care confirmă regula. Tensiunea dintre onorabilitate, morala publică şi sexualitate ţine de esenţa societăţilor occidentale. În clipa în care încetează a mai fi controlată/ reprimată/domesticită, sexualitatea devine motorul ce alimentează rebeliunea culturală sau politică. De la suprarealişti la “noua stângă”, sexualitatea este o armă de care revoluţiile se servesc.

Inventarul pe care Andrei Oişteanu îl imaginează traversează epoci, propunând o pendulare între vremuri, ţinuturi şi literaturi. Sexualitatea este investigată prin interogarea unui material adesea inform. Cronici, paremiologie, ficţiune, memorialistică, iconografie, toate acestea sunt aşezate sub lentila unei priviri care măreşte monstruos, oferind celor de astăzi ocazia de a decoperi proporţiile unor aşezări juridice demult dispărute. De cele mai multe ori, analiza lui Andrei Oişteanu evidenţiază relaţia privilegiată pe care sexualitatea o întreţine cu puterea politică, prin intermediul normelor juridice. Dreptul codifică “ normalitatea”, dar şi dreptul de ingerinţă al stăpânului în viaţa supuşilor săi. “ Jus primae noctis” este doar una dintre expresiile, şocante astăzi, ale acestei prerogative suverane. Ceea ce este o aberaţie pentru moderni este inteligibil pentru societăţile tradiţionale. Maniera în care Biserica guvernează relaţiile sexuale şi dimensiunile lor simbolice este o altă miză a investigaţiei lui Andrei Oişteanu. Corpul este luat în stăpânire de instituţia care interpretează cuvântul divin. În Occident, ca şi în Orient, în Creştinătate ca şi în afara ei, sexualitatea este o energie care se cere atent supravegheată de oficialitatea seculară şi de cea religioasă.

Cartea lui Andrei Oişteanu este, în egală măsură, un remarcabil excurs în miezul unui Vechi Regim românesc, dominat de culori tari şi de sunete nefamiliare.Dimensiunile acestui univers bizar sunt prezente în această carte, salvate de la uitare graţie ecoului care ajunge la noi prin medierea textelor sau a imaginii. Sexualitatea este omniprezentă în versiunea necenzurată pe care o înfăţişează paginile sale. Rândurile de memorial ale lui Radu Rosetti sau George Sion sunt calea de intrare spre o societate în care distribuţia rolurilor sexuale se suprapune peste profilul sclaviei înseşi. Erotizarea Ţigăncii din iatac, investirea ei cu un rol de iniţiere sexuală, strategiile prin care stăpânul dispune de viaţa roabelor sale, toate acestea sunt semnele unei mentalităţi indiferente, în accepţiune modernă,la egalitate sau la demnitatea umană. Schiţa imagologică a lui Andrei Oişteanu este atentă la cruzimea ce domneşte în acest timp de Vechi Regim. Domnitorii victorioşi iau în stăpânire trupurile învinse ale fostelor soţii de domn. Însemnarea fizică şi violul sunt feţele complementare ale aceluiaşi triumf politic.

Partea de taină a literaturii, cea pe care o descoperim în oglindă în textele mateine, este prelungirea unei istorii care o precedă. Un lexic azi uitat trimite la o altfel de umanitate, una îmbibată de miresme orientale. “ Icioglanul” este chipul de Vechi regim al homosexualităţii masculine. “ Hadâmbul” este sclavul castrat ce păzeşte haremul. Vecinătatea cu Imperiul Otoman face ca Ţările Române să participe, la rândul lor, la această civilizaţie pe care Occidentul o descoperă, cu o privire uimită. Până târziu, în vremea Eteriei şi a reprimării ei, otomanii sunt asociaţi cu această pulsiune homoerotică, consumată violent, prin răpiri de tineri destinaţi haremurilor. Poezia de dinainte de modernitate, acea poezie ce are memoria Orientului, este, la rândul ei, emblema acestor Principate deloc occidentale. Tranziţia de la “manea” la serenade şi la romanţe este un capitol din această istorie pe care o (re)scrie Andrei Oişteanu.

“ Sexualitate şi societate” este un breviar suculent, un inventar al unui trecut exilat în pagini prăfuite, dar şi analiza acelor forţe ce irump în modernitate. Exerciţiul lucidităţii intelectuale în spaţiul românesc impune, în fine, eliberarea de tabuuri.Interogarea istorică a sexualităţii este doar unul dintre aceste domenii ce se cere explorat în libertate. Cartea lui Andrei Oişteanu stabileşte un precedent canonic în materie.