Boethius: Consolarea filosofiei

Este unul dintre textele fondatoare ale tradiţiei filosofico-teologice medievale latine. Reunind surse stoice, neoplatoniciene, aristotelice şi creştine, textul narează eliberarea de spaima de moarte a lui Boethius, condamnat de împăratul Theodoric cel Mare. Apariţia Filosofiei ca personaj în carte este un ghid al acestei eliberări.

text, V, proza 4, pp. 289-291, în care Boethius vorbeşte despre o conversie transcendentală a cunoaşterii:
” … oricine crede că toate lucrurile pe care le cunoaşte sunt cunoscute prin forţa şi natura celor ştiute. Realitatea este total opusă: căci nici un lucru cunoscut nu este înţeles potrivit cu natura sa, ci mai degrabă în conformitate cu facultatea cunoscătorilor. Îţi va fi limpede aceasta printr-un scurt exemplu: rotunjimea unui obiect este recunoscută într-un fel prin vedere, în altul prin atingere; vederea îl percepe de la distanţă ca un întreg, prin razele emise, în timp ce atingerea, ţinându-se strâns de suprafaţa obiectului şi mişcându-se în jurul circumferinţei sale, surprinde rotunjimea parte cu parte. Omul însuşi este privit într-un fel de simţ, în altul de imaginaţie, în altul de raţiune şi în altul de inteligenţă. Simţurile judecă forma fixată în materia supusă, iar imaginaţia numai reprezentarea fără materie. Raţiunea trece dincolo de aceasta şi, printr-o considerare universală, cercetează specia însăşi care se află în singulare. Ochiul inteligenţei este şi mai înalt; depăşind sfera întregului, surprinde însăşi forma în simplitatea ei prin ascuţişul pur al minţii. Aici ceea ce trebuie luat în considerare în cea mai mare măsură este faptul că: puterea superioară de înţelegere o include pe cea inferioară, dar cea inferioară nu se poate înălţa în niciun chip la cea superioară. Căci simţurile nu au nici o putere dincolo de materie, nici imaginaţia nu poate privi speciile universale, nici raţiunea nu poate cuprinde forma simplă; dar inteligenţa, privind, cum s-ar spune, de sus, prin conceperea formei, distinge toate lucrurile care i se subsumează, însă o face în acelaşi mod prin care înţelege forma însăşi, care nu poate fi cunoscută de nimic altceva. Căci ea cunoaşte şi întregul raţiunea, reprezentarea imaginaţia şi materia simţurile, nefolosindu-se nici de raţiune, nici de imaginaţie, nici de simţuri, ci printr-o unică aruncare a minţii priveşte toate lucrurile, ca să spun aşa, în sens formal. Raţiunea, când se gândeşte la un universal, fără să se folosească de imaginaţie sau simţuri, înţelege imaginabilele şi sensibilele. Raţiunea este cea care a definit astfel universalul concepţiei sale: omul este un animal biped înzestrat cu raţiune. Deşi aceasta este o noţiune universală, nimeni nu ignoră lucrul pentru care raţiunea îl cercetează nu prin imaginaţie sau simţuri, ci prin concepere raţională, este imaginabil şi sensibil. La fel imaginaţia, deşi temeiul vederii şi al formării de reprezentări şi-l ia din simţuri, totuşi studiază lucrurile sensibile în absenţa simţurilor, şi nu printr-un mod de judecată sensibil, ci imaginativ. Vezi, prin urmare, cum în cunoaştere toate folosesc mai degrabă propria facultate, decât lucrurilor cunoscute? Şi pe drept cuvânt; căci, din moment ce orice judecată un act al judecătorului, în mod necesar fiecare trebuie să-şi ducă la îndeplinire activitatea sa prin propria putere, nu prin una străină.”

Boethius, Consolarea Filosofiei, ediţie bilingvă, traducere de Otniel Vereş, îngrijire critică de Alexander Baumgarten, Postfaţă de Adrian Papahagi, Comentarii Anca Crivăţ, Filotheia Bogoiu, Ioana Both, Marta Claudia, Cristian Bejan şi Alexander Baumgarten, Ed. Polirom, colecţia „Biblioteca Medievală”, Iaşi, 2011, 374 p.