„Words should be wind or water or thunder”(J.S. 1962)
Romanul lui John Steinbeck, bineînţeles, cartea aceea ultima despre care eu cred că poate fi considerată epitaf al gândirii ajunsă la maturitatea nuanţării, poate a înţelegerii care face şi desface discontent-ul vieţii, romanul definitiv al unei călătorii (încoronată cu Premiul Nobel 1962) din intenţia căreia omul se surprinde emoţional; controlat de dorinţe, instincte, spaime şi chiar furii toate motivate de tangajul nedumeririi: ce vrem şi mai ales cine suntem?
Şi eu mă întreb dacă Steinbeck nu încearcă tocmai o direcţie inversă în interpretarea metaforei shakespeariene, ceea care ne include experimental în constanţa umană şi ne pune pe gânduri indiferent cât de deştepţi ori invers suntem..
”Now is the winter of our discontent
Made glorious summer by this son of York;
And all the clouds that low’r’d upon our house
În the deep bosom of the ocean buried.” …*
Richard (III) conclude euforic şi ideea eliminării ori şi mai bine a transferării discordiei (discontent) în pozitivul alienării structurează un personaj a cărui complexitate permite – chiar şi cu o interpretare istorică aberantă – momente victorioase, cele care fuzionează plusurile şi minusurile existenţiale.
Pentrru Steinbeck procedura analitică trece dincolo de sugestia cumulatorie şi se (ne) angajează într-o traducere pas cu pas a procesului acesta inevitabil se pare, al trăirilor care costă, plata intrând adânc în conştiinţa individului, îi consumă puterea de a trăi poate nu aşa cum ar vrea ci cum ar avea puterea să o facă.
Ethan Hawley este eroul cărţii sale, „a clerk în a grocery store” cândva aparţinând familiei lui, ceea ce din start ştim că este lipsit de puterea care eventual i-ar permite un salt peste tribulaţiile ordinarului: are familie, nevasta permanent nedumerită cumva de diferenţa dintre a avea şi a dori să ai, copii agitaţi de nevoile pe care nu le înţeleg ( toţi au, ei nu)şi ca urmare răceala anotimpului incert când devenim indiferenţi la tot ceea ce ştim şi începem să construim ceea ce am dori… „castele’n spania”
„My urege was to visit my life as it had been. I slipped quietly from bed, dressed în the bathroom, and went down the stairs, walking near to the wall. It did surprise me when I went to the cabinet, unlocked it, and I recognized the rosy mound by touch”… mai totdeauna între realitate şi vis, Ethan se mişcă înainte şi înapoi cu nesiguranţa unui see-saw pe care mintea lui nu-l poate opri.
Seriozitatea incursiunii lui Steinbeck în a explora, a interpreta şi a dezbate tribulaţiile spirituale mereu cenzurate de dorinţi şi intenţii generate de viaţă – cea în care personal şi social se interferează desigur – accentuează de data aceasta greutatea pendulărilor, nesiguranţă deciziilor, dar mai ales credibilitatea apropierii de ceea ce este de fapt esenţial uman; suntem buni, trebuie să fim chiar şi atunci când răul ne răscoleşte şi ne ameţeşte tentant.
„My body was prickly with fear sweat as I lay in the gathering morning light and listened to the slender spindles of malice whining away in the distance. I thought how that sudder was under the skin of everybody in thr world, not in the mind, deep under the skin. It’s not the jets so much as what their purpose is.”…dincolo de intensitatea acţiunii „Winter…”este o răscolire în adâncurile spiritului uman fie gândite, fie simţite.
Interesantă (astăzi?) mi se pare reacţia criticii americane la apariţia romanului şi mai ales la acordarea premiului Nobel. Circumspecte şi chiar dezamăgite vocile specialiştilor epocii acuză o anume detaşare (surprinzătoare pentru ei) de problematica socială caracteristică scrierilor premergătoare şi care l-au impus pe Steinbeck că observator atent, militant chiar al dezmoşteniţilor (vezi The Grapes of Wrath, Of Mice and Man, East of Eaden…) o neaşteptată regrupare în favoarea concluziv moralizatoare a unor vieţi surprinse în păienjenişul nemulţumirilor personale..
Dar procesarea morală a cunoaşterii nu i se pare detaşată şi deloc nelalocul ei lui Saul Bellow:”În this book John Steinbeck returns to the high standard of the Grapes of Wrath and to the social theme that made his early work so impressive.”
Observarea îndeaproape a psihologiei individuale, surprinsă de altfel într-un context social clar reprezentat rezumă un roman în care psihologic omul se simte manevrat conjunctual aşa încât îşi asumă o gândire subordonată ecoului social vrând-nevrând. Ethan mărunţeşte ordinarul vieţii încercând distrugerea lui, se regrupează într-o carcasa de acţiuni deplorabile, dar cum este firesc ( pentru un condei de forţă) intuieşte falsul şi se retrage …
Moral?!
Poate, dar mai ales acceptând limitele umane.
Există, cred o posibilitate de a elimina tangajul atingerii vârstei întrebărilor, nu cele finale sau aproape finale, ci cele care sunt generate de necesitatea de a consuma eficient distanţa aceasta de călătorie impusă ori poate nu neapărat eficient ci justificând-ui ritmicitatea, păşirea.
Steinbeck este unul din scriitorii cărora li se permite parcurgerea neiluzorie a realului din care ni se compune viaţă, Ethan se uită „în viaţa lui cu luciditatea inteligenţei deşi la un moment dat acţionează sub imboldul stărilor emoţionale…moralitatea cântăririi , balansării sub bombardamentul intrebărilo fiind cheia interpretativă a romanului acesta în care parcă nicăieri nu-l simţim pe Steinbeck mai ancorat în real. Acelaşi real care planifică „a bank robbery”, declanşând acest „winter tale” în care lumina şi întunericul se interferează într-un echilibru preferenţial, dar care se redreseaza şi se redirecţionează aşa încât Ethan poate spune: „I had to get back-had to return the talisman to the new owner.
Else another light might go out”
Când am citit „Travels with Charley”(In Search of America a non fiction book) m-am apropiat de Steinbeck altfel decât ştiam, ceva din liniile majore, sculpturale chiar, din care cărţile lui l-au alcătuit, s-au subţiat, au căpătat delicateţea pânzei de paing(cum zige Adrian Munteanu undeva) în care şi-a prins eroii doar pentru a-i putea studia pentru o clipă lăsînd-i apoi să se mişte în voia proprie…intervenţia scriitoricească fiind doar un loc al memoriei cu sau fără winter, cu sau fără discontent.
„A novel may be sayd to be the man wrotw it.” (J.S. April.1957)/
Ştia el!.
*(Richard The Third Act I,scene I,1-4)
