Stefan Zweig, „Frica. Scrisoare de la o necunoscută” (2)

Voia să i prezinte, doar ei, în exclusivitate, cea mai nouă piesă compusă de el – o inițiativă destul de decentă, poate, pentru scopul ei, dar care se transformă repede în sărutări și, la final, în dăruirea ei neașteptată. Prima ei reacție a fost să se sperie de turnura asta a relației lor către plăcerile carnale. Frisonul misterios care o înconjura se disipase dintr odată, iar când conștiința a înțepat o pentru comiterea acestui act nepremedi¬tat de adulter, durerea îi fu alinată doar parțial de sentimentul usturător al vanității generat de primul ei act de sfidare a lumii burgheze în care trăia – o decizie pe care credea că o luase singură, de bună¬voie. Groaza pe care i o stârnise propria i răutate și care o neliniștise în primele zile deveni o sursă de mândrie crescândă. Sub suprafață, instinctele ei îl respingeau pe acest bărbat și, mai ales, tot ce era nou la el, alteritatea aceea care îi trezise, de fapt, curio¬zitatea. Extravaganța hainelor lui, stilul lui de viață boem, situația lui financiară instabilă, pendularea lui perpetuă între risipă și strâmtoare, toate acestea i se păreau complet antipatice minții ei burgheze. Ca majoritatea femeilor, și ar fi dorit să l privească pe artist de undeva de departe, cumva romantic, să l considere extrem de manierat în relațiile lui perso¬nale și, în același timp, un animal de pradă extrava¬gant, dar încuiat după gratiile de fier ale moralității.

Colecţia Biblioteca Polirom
Seria ESENŢIAL

Stefan Zweig
Frica. Scrisoare de la o necunoscută
Traducere din limba germană de Gabriella Eftimie

Pasiunea pe care o simțise când l a auzit cântând la pian o stânjenea atunci când erau împreună ; nu i prea plăceau îmbrățișările lui bruște, studiate și com¬para mereu cruzimea lor îndărătnică, instinctivă, cu ardoarea mai blândă a soțului ei, care era în conti¬nuare reținut și respectuos față de ea, chiar și după atâția ani de căsnicie. Dar după ce a comis adulterul, pentru prima oară în viață, a continuat să se ducă la amant fără să se simtă împlinită sau dezamăgită în vreun fel, ci mai degrabă dintr un simț al datoriei și împinsă de apatia rutinei. Era genul de femeie – gen care se regăseşte des chiar și în rândul celor mai nechibzuite și mai ușuratice femei infidele – ale cărei porniri burgheze erau atât de puternice, încât îi impu¬neau un simț al ordinii chiar și în actul infidelității ; genul de femeie care își domesticea până și această îndepărtare de la drumul îngust și drept, încercând să și transforme, sub masca răbdării, chiar și cele mai nefirești sentimente într un soi de rutină zilnică. După câteva săptămâni, reuși să i găsească tânărului iubit un loc firesc în viața ei, rezervându i o zi pe săptămână, la fel cum făcuse și cu socrii. Această nouă relație nu o obligase să renunțe la rânduiala din viața ei, ci doar o făcu să mai adauge ceva la ea. În curând, amantul ajunse să nu i mai perturbe cu nimic rutina confortabilă a existenței și deveni o sursă suplimentară de fericire moderată, cam ca ideea unui al treilea copil sau achiziționarea unui automo¬bil și, în scurt timp, aventura aceasta i se păru la fel de comună și banală ca plăcerile legitime.

Frica

Iar acum când, pentru prima dată, cineva îi atrăgea atenția că trebuie să plătească prețul just pentru peri¬colul acestei aventuri, Irene începu să i cântărească valoarea cu minuțiozitate. Răsfățată de soartă și cocoloșită de familie, fără să aibă ceva de dorit în ceea ce priveşte situația financiară, sentimentul inițial al jenei i se păru aproape insuportabil. Hotărî numai¬decât să nu și sacrifice libertatea de dragul anxietății și se simți chiar pregătită să renunțe la amantul ei în favoarea liniștii sufletești.

Tags: , ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *