Îi auzeam…

Îi auzeam în gând pe cei plecaţi,
Rugându-mã sã stau cu ei puţin,
Afarã se-nnopta, dar înãuntru
Vedeam cu ochii-nchişi cum mã albeam
De liniştea curatã ca zãpada,
Pe care ei, venind, o rãspândeau.

Aveam atâtea sã ne povestim,
Deşi pãrea cã totul era spus,
Mai rãmânea sã ne privim pierduţi
Ca-ntr-o oglindã-n care nu distingi
Unde eşti tu şi unde-i celãlalt.

Un timp, nelãmurirea ne-ntregea,
Tãmãduind prin ştergere conturul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *