Implicaţii teoretico-culturale ale monografiei despre psihologia românilor

Peabody (1985/2011) publică profilul psihologic al americanilor, britanicilor, germanilor, francezilor, italienilor şi ruşilor, iar Bond (1986, 2000) publică profilul psihologic al chinezilor. Monografia legată de psihologia românilor (David, 2015), pe lângă analiza profilului psihologic al românilor, a deschis direcţii teoretico-culturale noi, identificate ca atare demajoritatea recenzorilor, specialişti de vârf în psihologie (ex. vezi. F. Sava, A. Dobrean, D. Iliescu, sau T. Constantin în RPSS, L. Iacob în Timpul/RPSS, M. Turliuc în RPS, I. Mânzat în TJP, etc.) sau în filosofie/teorii culturale (ex. vezi Al. Baumgarten în România Literară, D. Pop în Observatorul Cultural, etc.).

M-am gândit să sumarizez şi să completez în acest articol aceste direcţii teoretico-culturale noi – aspectele practice au fost discutate într-un număr mare de recenzii şi articole post-monografie -, cu speranţa că adunate laolaltă vor putea avea o utilitate mai mare pentru cei interesaţi de demersuri teoretice şi de cercetare asupra acestei teme.O parte însemnată din activitatea mea ştiinţifică internaţională bine citată este legată de analize/sinteze teoretice şi noi propuneri paradigmatice în domeniu (vezi spre exemplu, David, 2003; David şi Montgomery, 2011) – motiv pentru care sunt implicat ca expert în diverse organizaţii internaţionale care promovează cercetareafundamentală şi de frontieră (ex. European Science Foundation)-,  astfel că inevitabil şi monografia are această componentă teoretico-exploratorie. În acest caz, cred că trei direcţii teoretico-culturale majore pot fi identificate în monografie, dincolo de aspecte teoretice noi asociate diverselor teme specifice din monografie.

Prima direcţie are implicaţii majore mai ales pentru psihologie, unde, prin modelul cognitiv propus, am extins analiza prin modelul ABC cognitiv de la nivel de individ la nivel de ţară/cultură (David, 2015). Simplu spus, modelul ABC cognitiv (Ellis, 1994) ne spune că diversele consecinţe emoţionale şi comportamentale (C – consequences) nu sunt generate de evenimentele de mediu (A – activatingevents), ci de modul în care prelucrăm informaţiile (B – beliefs) despre aceste evenimente. Această dezvoltare teoretică – de la individ la ţară/cultură – a fost anticipată de profesorul american Aaron T. Beck (Beck, 2000), dar, aşa cum a menţionat şi acesta, având iniţial mai mult o componentă teoretică şi generală decât una aplicativă, nu a atras suficiente fonduri pentru a declanşa un program de cercetare pe scară largă. Am reuşit însă în monografie (David, 2015) articularea la nivel de ţară/cultură a modelului cognitiv mai general în forma mai specifică a modelului ABC, astfel că acesta a deveni un program de cercetare internaţional – de psihologie interculturală derulat în peste 30 de ţări -, coordonat de Albert Ellis Institute din New York, SUA, program care reuneşte cercetători de top din întreaga lume (ex. profesorii Aaron T Beck de la Pennsylvania University, JasonRentfrow de la Cambridge University, Antonio Terracciano de la Florida State University, etc.). Este un program de cercetare cu bătaie lungă, ale cărui rezultate vor apărea pe tot parcursul viitorului deceniu (vezi la http://albertellis.org/international-research-program-cognitive-behavioral-theorytherapy-cbt-at-a-countryculturenationsociety-level-the-cognitive-behavioral-national-profile/).

A doua direcţie are implicaţii majore dincolo de psihologie. Practic este un mesaj pentru abordări multi-, inter- şi trans-disciplinare în cultura românească, poate prea mult focalizată încă disciplinar. În lumea modernă, elementele culturale nu mai pot fi înţelese fără relaţionarea lor cu elementele psihologice, genetice şi de ecologie a mediului, într-o logică multinivelară. Spre exemplu, relaţionarea aspectelor genetice, psihologice şi de climă şi/sau patogenie a mediului cu instituţii culturale (ex. autonomie vs. colectivism) este un demers fascinant (vezi pentru detalii David, 2015). Într-un program la European Science Foundation, la care am participa ca iniţiator, s-a propus modelul din Figura 1 de mai jos, ca o potenţială paradigmă integrativă de lucru. Există deja în diaspora ştiinţifică românească (dar şi unele grupuri incipiente în ţară) o generaţie de tineri cercetători care gândesc în această paradigmă şi care, prin studiile empirice publicate, vor marca inevitabil discursul cultural românesc în viitor. Ştiu (de la autorii lor) că şi în ţară, după apariţia monografiei, au debut astfel de cercetări. Este bine să ne pregătim pentru receptarea acestor rezultate, gândind într-o nouă paradigmă.

image

Figura 1. Analiza multinivelară a creierului uman. (Sursa: proiectul European Science Foundation: Humanbrain: fromcelltosociety; vezi aici: http://www.esf.org/index.php?id=9338).

 

Tot la acest nivel cultural amintesc un mesaj teoretico-metodologic important al monografiei: dacă vrem să înţelegem corect aspectele psihoculturale româneşti, atunci nu ne putem baza doar pe analize interne – aşa cum au făcut majoritatea cercetărilor de până acum -, deoarece ceva nu este mare sau mic în sine, ci devine astfel doar prin raportare la un standard de referinţă. Aşadar, o caracteristică psihoculturală a românilor se poate stabili în mod riguros doar printr-un standard de referinţă reprezentat de alte ţări/culturi (sau de un model general acceptat la nivelul ţărilor/culturilor lumii), nu doar prin analiza acesteia în cadrul României. Luând un exemplu ipotetic, prin analize interne am putea afla că 70% dintre români sunt ospitalieri, ceea ce ne-ar sugera concluzia acceptabilă (susţinută şi statistic) că românii în general tind să fie ospitalieri. Dar dacă am raporta acest procent la alte ţări/culturi cu un procent în jur de 90%, atunci am înţelege că ospitalitatea crescută nu trebuie proiectată ca o caracteristică esenţială a românilor. Pentru înţelegerea acestor nuanţe este însă nevoie de o schimbare teoretico-metodologică, schimbare pe care monografia o aduce în discutarea aspectelor psihoculturale româneşti.

A treia direcţie se referă la integrarea teoriilor culturale româneşti clasice, care au şi elemente de psihologie, cu teoriile şi datele empirice din psihologia modernă. Să analizăm ca exemplu, o astfel de potenţială conexiune. În monografie am rezistat (cu greu) analizei comparative cu concluziile lui Lucian Blaga – deşi este unul din autorii români preferaţi de mine, la care am făcut mereu referire în lucrările de specialitate dedicate minţii inconştiente  -, deoarece abordarea lui a fost una de sistem, dincolo de psihologia românilor. Dar acum a venit vremea unui astfel de proiect, a cărui idee generală o prezint succint în continuare.

În teoria culturii a lui Lucian Blaga (vezi Blaga, 1935/1944 – Orizon şi Stil), o cultură este definită paradigmatic prin matricea stilistică,care, la rândul ei,este formată dintr-o serie de categoriiinconştiente ale minţii umane, cu influenţegeoculturale şi istorice, aflate în relaţii şi combinaţii complexe unele cu altele:

  • Spaţiu apare ca un orizont spaţial psihologic,în diverse forme(ex. infinit, plan, mioritic/ondulatoriu, etc.). Acest orizont spaţial psihologic, deşi în relaţie cu peisajul, este diferit de peisaj; în acelaşi peisaj pot apărea orizonturi spaţiale diferite, iar un orizont spaţial se poate manifesta în peisaje diferite.
  • Timpul apare ca un orizon temporal psihologic, în trei forme: (1) havuz (mintea este orientată spre viitor); (2) cascadă (mintea este orientată spre trecut) şi (3) fluviu (mintea este orientată asupra experienţei prezente).
  • Axiologie: (1) pozitivă (de preţuire a orizontului spaţiul-timp) sau(2) negativă (de dispreţuire a orizontului spaţiul-timp).
  • Atitudinea: (1) anabasică (mişcare de înaintare în orizontul spaţiul-timp); (2) catabasică (mişcare de retragere din orizontul spaţiu timp); (3) neutră (de indiferenţă faţă de mişcarea posibilă în orizontul spaţiu-timp),
  • Năzuinţa: (1) individuală (ex. libertatea/unicitate); tipică (ex. tipizantă/prototip); (3) stihială (ex. esenţialistă/elementaristă, dincolo de lumea reală).

Alături de aceste categorii principale, în principiu regăsibile în orice cultură, Blaga (1935/1944) ne spune că există o serie de categorii secundare, mai mult sau mai puţin specifice anumitor culturi. Simplu spus, matricea stilistică românească ar fi reprezentată după Lucian Blaga (vezi Blaga 1936/1944 – Spaţiul Mioritc)de (1) spaţiul mioritic (plaiul ondulatoriu: deal-vale), (2) probabil timpul fluviu (focalizare în prezent), (3) preţuire a spaţiului mioritic şi a timpului fluviu, (4) atitudine anabasicăfaţă de mişcarea în orizontul spaţiu-timp şi (5) năzuinţă de tip stihic. La aceste categorii principale se adaugă categorii secundare între care Blaga (1936/1944) menţionează aprecierea pitorescului, simţul măsurii şi a întregului şi tendinţa spre nuanţă şi discreţie. Aşadar, în principiu orice produs cultural românesc este rezultatul acţiunii inconştiente a acestei matrici stilistice.

În monografia psihologiei românilor (David, 2015) am făcut distincţia între mai multe niveluri de analiză psihologică: (1) „cum am putea să fim”, (2) „cum suntem”, (3) „cum credem că suntem” şi (4) „cum vrem să fim”. „Cum am putea să fim” (profilul psihologic de adâncime) se referă la potenţialul psihologic pe care îl avem. „Cum suntem”  (profilul psihologic de suprafaţă) rezultă din interacţiunea dintre un potenţial psihologic şi o realitate constrângătoare; în funcţie de constrângeri, uneori suntem aşa cum am putea sa fim, alteori nu ne atingem potenţialul. „Cum credem că suntem” (profilul psihologic de suprafaţă) este o construcţie mintală care poate fi influenţată nu doar de informaţiile la care avem acces pentru a ne autoevalua, ci şi de o serie de mecanisme psihologice de apărare; de aceea uneori „cum suntem” corespunde mai mult sau mai puţin cu „cum credem că suntem”, în funcţie de astfel de mecanisme psihologice. „Cum vrem să fim” (proiecţia într-un model cultural-ideal) derivă adesea din proiecţii conştiente, forţate de instituţii psihoculturale de tipul „trebuie să fii aşa”, instituţii care nu au cu necesitate originea în mediul psihocultural românesc, astfel încât să ducă la o congruenţă obligatorie între „cum am putea să fim”, „cum suntem” şi „cum vrem să fim”. Într-adevăr, integrarea noastră în Uniunea Europeană forţează uneori în ţară instituţii psihoculturale (ex. autonomia) diferite de cele existente (ex. colectivismul). Ca un exemplu ce poate ilustra aceste diferenţieri complexe din monografie, să notăm că putem avea potenţial pentru creativitate (cum am putea să fim), pe care îl activăm sau nu în funcţie de educaţia primită, ducând astfel la un anumit nivel de creativitate (cum suntem), creativitate pe care o autopercepem într-un anumit fel (cum credem că suntem) şi pe care a valorizăm sau nu într-o proiecţie cultural-ideală (cum vrem să fim).

Încercând o integrare a acestor analize cu teoria culturii a lui Lucian Blaga, ne putem pune o serie de întrebări importante, care pot genera proiecte noi de cercetare:

  • (1) Cărui nivel de analiză psihologică din monografie corespunde mai bine conceptul de „matrice stilistică”? Sau include matricea stilistică mai multe niveluri de analizăpsihologică combinate?
  • (2) Corespunde distincţia dintre profilul psihologic de adâncime vs. profilul psihologic de suprafaţă din monografie cu distincţia dintre inconștient vs. conştient la Lucian Blaga?
  • (3) Într-o cercetare postmonografie (David şi colab., 2015) am propus un model de structura bipolară şi fractală a personalităţii naţionale a românilor; se integrează asta cu bipolaritatea spiritualităţii (spiritualitatea bipolară) de care vorbeşte Blaga (1936/1944) în „Spaţiul Mioritic”?
  • (4) În vremea de acum, în care putem măsura riguros, cu teste psihologice, diverse atribute psihologice în culturi diferite, există suport empiric pentru atributele psihoculturaleidentificate de Lucian Blaga în cazul românilor? Dar pentru cele pe care le foloseşte ca reper (ex. arabi/chinezi/ indieni/vestici)?
  • (5) Este teoria lui Lucian Blaga o teorie explicativă a produselor culturale româneşti sau este una descriptivă şi reificată apoi ca explicaţie? (în condiţiile în care explicaţia reală ar fi mai degrabă pe dimensiunile psihoculturale descrise în monografie).

Evident, nu îmi propun să fac o astfel de analiză aici pentru a răspunde la astfel de întrebări – aceasta va face obiectul unui articol într-o revistă de  specialitate şi a unor cercetări viitoare -, dar am vrut să semnalizez că o astfel de analiză ar avea un rol integrator, deschizător apoi de noi direcţii de analiză şi cercetare.

 

În concluzie, aşa cum au reliefat atât recenzorii de specialitate (din psihologie sau din mediul cultural), cât şi eu ca autor, monografia despre psihologia românilor are potenţialul de a genera nu doar aplicaţii practice, cât şi dezvoltări teoretico-culturale noi, care să integreze teorii culturale clasice cu dezvoltări de frontieră din ştiinţa modernă.

 

Referinţe

  • Beck, A.T. (2000). Prisoners of hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. Harper Collins: New York.
  • Blaga, L. (1944). Trilogia culturii. Fundaţia pentru Literatură şi Artă: Bucureşti.
  • Bond, M.H. (Ed.) (1986). The Psychology of the Chinese People. Oxford University Press: London.
  • Bond, M.H. (Ed.). (2000). The Oxford Handbook of ChinesePsychology. Oxford University Press: New York: New York.
  • David, D. (2003). Rational Emotive Behavior Therapy (REBT); The view of a cognitive psychologist, In W. Dryden (Ed.), Theoretical developments in REBT. Brunner/Routledge: London.
  • David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi.
  • David, D., Iliescu, D., Matu, S. şiBalaszi, R. (2015). The national psychological/personality profile of Romanians: An in depth analysis of the regional national psychological/personality profile of Romanians. Romanian Journal of Applied Psychology, 17(2), 34-44.
  • David, D. şi Montgomery, G.H. (2011). The scientific status of psychotherapies: A new evaluative framework for evidence-based psychosocial interventions. Clinical Psychology: Science and Practice, 18, 89-99
  • Ellis, A. (1994). Reason and emotion in psychotherapy. Citadel: New York.
  • Peabody, D. (1985/2011). National Characteristics. Cambridge University Press: New York.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *