Despre utilizarea potenţialului intelectual al românilor

DIN SERIA SAPERE AUDE – SĂ NE CUNOAŞTEM PROFILUL PSIHOCULTURAL

DESPRE UTILIZAREA POTENŢIALULUI INTELECTUAL AL ROMÂNILOR(IV)

Reiau acest segment introductiv pentru fiecare articol din serie, pentru a înţelege cadrul său general.

Recent, a apărut la editura Polirom monografia despre „psihologia românilor” (David, 2015). În concluzia generală a monografiei spuneam că dacă am reuşi să creştem încrederea noastră în oameni, asta ar duce la dezvoltarea cooperării între noi, cooperare care ar permite apoi, prin reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism), utilizarea potenţialului bun intelectual şi creativ pe care îl avem, pe fondul de competitivitate care ne caracterizează.

După apariţia monografiei am primit sute de mesaje prin care eram rugat să mergem mai departe: „…Bun, având aceste concluzii, ce putem face cu ele…”? Unele soluţii le-am prezentat în monografie, la un nivel însă general, deoarece scopul meu a fost să ofer cunoaştere psihologică, pe baza acesteia, din dezbateri ulterioare, putând rezulta apoi soluţii diverse. Într-adevăr, cunoaştere psihologică nu este ideologică şi nu favorizează o ideologie şi soluţiile ei faţă de altă ideologie şi soluţiile ei. Dar, fără a intra în aspecte ideologice, totuşi se pot detalia mai bine unele soluţii posibile, în baza cunoştinţelor de psihologie, pentru a contribui la o cultura publică bazată pe cunoaştere (evidence-basedculture).

În consecinţă, la invitaţia revistei LaPunkt, voi scrie în următoarele luni o serie de articole (probabil câte un articol săptămânal sau lunar) de tip „reţetă psihoculturală”, focalizată pe elementele fundamentale identificate în psihologia românilor: (1) dezvoltarea încrederii; (2) dezvoltarea cooperării; (3) reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism); (4) modalităţi de utilizare eficientă a potenţialului intelectual şi de creativitate şi (5) utilizarea inteligentă a competitivităţii românilor; de asemenea, (6) voi aborda rolul religiei în profilul psihocultural al românilor şi modul în care biserica poate contribui mai direct la dezvoltarea culturii româneşti. Articolele vor face parte din seria „Sapere Aude – Să ne cunoaştem profilul psihocultural”. După articolele anterioare Despre construirea încrederii (I), Despre construirea cooperării (II), Despre construirea raţionalităţii şi reducerea exagerărilor: Implicaţii pentru profilul naţional de personalitate al românilor (III), urmează acum articolul Despre utilizarea potenţialului intelectual al românilor (IV).

Despre potenţialului intelectual al românilor. Fundamente

În monografia legată de psihologia românilor (David, 2015) am arătat, printr-o serie de analize complexe, că potenţialul intelectual al românilor este la nivel altor popoare vestice (ex. americani, britanici, francezi, olandezi, etc.). Potenţialul intelectual, evaluat cu teste psihologie complexe şi riguroase, a fost operaţionalizat mai ales prin potenţialul de inteligenţă (ex. potenţialul de a învăţa repede/a rezolva probleme) şi cel de creativitate (ex. potenţialul de a genera produse noi şi valoroase/inovative).

Pe de altă parte, am arătat (David, 2015) că manifestarea acestui potenţial intelectual pe care îl avem în abilităţi cognitive concrete nu este una performantă.  Spre exemplu, în comparaţie cu celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, România nu stă bine nici la nivelul testelor educaţionale internaţionale (ex. testele PISA/TIMSS), nici la nivelul unor indicatori globali de inovare (ex. Global Innovation Index; International Innovation Index). Inteligenţa (fluidă) românilor este echilibrat distribuită în cele 8 zone de dezvoltare ale ţării, fără diferenţe majore între acestea (David şi colab., sub tipar).

Carl şi Billari (2014) au arătat că există o asociere pozitivă între nivelul de încredere generalizată şi nivel de inteligenţă (manifestă) în USA. Şi în ţară, unde, în comparaţie cu SUA (sau alte ţări vestice), nivelul de încredere este mai scăzut, se poate observa această relaţie (vezi David, 2015), ceea ce întăreşte încrederea în concluziile de mai sus cu referire la inteligenţa românilor. De asemenea, Steel şi colab. (2012) arată că, la nivel de ţară/cultură, anumite trăsături de personalitate sunt asociate cu nivelul de inovare al ţării/culturii: cu cât agreabilitatea şi deschiderea sunt mai ridicate – ambele mai scăzute la români decât la americani -,  cu atât inovarea este mai crescută; acest lucru întăreşte încrederea în concluziile de mai sus cu referire la creativitatea românilor.

De ce apare această discrepanţă între „ceea ce am fi capabili să facem” (potenţial) vs. „ceea ce facem” (realizare)? Potenţialul intelectual se exprimă plenar în abilităţi cognitive concrete atunci când este activat/utilizat de instituţii culturale moderne. Relaţia dintre acestea doua este una bidirecţională: instituţiile culturale favorizează exprimarea potenţialului intelectual în abilităţi cognitive (ex. inteligenţă/creativitate), abilităţi care apoi, direct sau indirect, menţin şi întăresc aceste instituţii culturale. Într-adevăr, spre exemplu, oamenii mai inteligenţi tind să se implice în medii mai complexe, ceea ce le stimulează inteligența, intrând astfel într-o relaţie bidirecţională, în care cauza şi efectul îşi schimbă des locul, amplificându-se reciproc (vezi pentru detalii David, 2015).

Din păcate însă, instituţiile culturale din ţară nu sunt suficient de moderne pentru a putea activa potenţialul intelectual bun al românilor. Aşa cum am arătat analizând modelul psihologului olandez Hofstede (apud David, 2015), mediul psihocultural românesc este unul represiv şi de evitare a incertitudinii, astfel încât nu încurajează problematizarea (why/whynot) care poate activa potenţialul intelectual al românilor. Mai mult, nivelul ridicat de concentrare a puterii, nu-l face pe român un partener al organizaţiei din care face parte, ci îl formatează mai ales ca un receptor de informaţie/executant care trebuie să se adapteze sarcinilor şi „şefilor”.

• În mediul educaţional, curriculum educaţional este încă prea mult focalizat pe „ce”(what) şi mai puţin pe „cum” (how). Altfel spus, adesea elevii noştri ştiu multe lucruri, dar nu ştiu să le aplice; de aici performanţa mai scăzută la testele internaţionale PISA! De pildă, folosind un exemplu clasic, mulţi ştiu că cea mai scurtă lună a anului este luna februarie, dar au dificultăţi să aplice această informaţie pentru a rezolva următoarea problemă: „considerând condiţiile constante, în general, în ce lună a anului oameniistau cel mai mult în stare de veghe”?Aşa cum derivă din analiza generală de mai sus, nivelul ridicat de concentrare a puterii, nu-l face pe elev un partener educaţional, ci îl formatează mai ales ca un receptor de informaţie care trebuie să se adapteze el curriculumului şi profesorului, nu invers.
• În organizaţii, modelul psihocultural represiv şi de evitare a incertitudinii poate duce la neîncurajarea inovaţiilor, ceea ce generează nu doar competitivitate scăzută, ci şi insatisfacţie profesională în cazul angajaţilor creativi. Creativitatea presupune diferenţiere şi individualizare a personalităţilor, lucru de asemenea neîncurajat într-un mediu cu o structură mai colectivistă.

Despre utilizarea potenţialului intelectual. O „reţetă psihoculturală”

Pornind de la analiza de mai sus, propunurmătoarea „reţetă psihoculturală” pentru utilizarea mai bună a potenţialului intelectual al românilor:

1. Curriculum educaţional trebuie schimbat în mod fundamental astfel încât, pe lângă atributele clasice ştiute deja din teoriile psihologiei şi ştiinţelor educaţiei (ex. adaptat vârstei, simplu/coerent, etc.):
   1. Să fie suficient de flexibil pentru a se adapta stilului de învăţare al elevilor (nu invers!)
   2. Sub aspectul cunoştinţelor
      1. Să promoveze atât cunoştinţe declarative (what), cât şi cunoştinţe procedurale (how); este bine ca mereu aceste cunoştinţe procedurale să fie relaţionate cu cele declarative, pentru a asigura o flexibilitate şi o generalizare mai bune.
      2. Să promoveze nu doar „ce” (what) şi „cum” (how), dar şi „de ce” (why) şi mai ales „de ce nu” (whynot).
   3. Această schimbare de curriculum poate să fie făcută de oameni care au ei profilul psihocultural vizat prin schimbarea de curriculum, altfel „noul” curriculum va fi tot unul „vechi”! Cine sunt aceştia? Cred că o echipă mixtă formată din experţi din ţară (care au experienţa instituţiilor moderne din ţările cu care vrem să ne comparăm), experţi români din diasporă (din ţările cu care dorim să ne comparăm) şi experţi din străinătate (din ţările cu care dorim să ne comparăm) ar fi echipa de succes.
2. Cultura organizaţională trebuie schimbată astfel încât să încurajăm (a) nivelul de autonomie al elevilor/angajaţilor, autonomie care apoi poate susţine cooperări voluntare performante; (b) participarea reală a acestora la decizii;(c) deschiderea spre schimbare/incertitudine şi nou şi (d) utilizarea recompenselor (nu a pedepselor) ca mijloc de control al comportamentelor. Acest lucru se poate face prin leadership modern, pregătit specific prin training-uri în implementarea acestor aspecte psihoculturale moderne, susţinut instituţional şi legislativ.
3. Fiecare elev/angajat ar trebui să aibă o fişă cu un profil psihologic (ex. ce stil de învăţare are; ce stil de personalitate), astfel încât actual educaţional/organizaţional să fie cât mai personalizat pe acest profil al elevului/angajatului (şi nu invers). În teorie aceste profiluri există – ex. prin lege se face testare psihologică în şcoală şi/sau la angajare – , dar ele nu sunt utilizate în beneficiul elevului/angajatului, pentru a-l ajuta să-şi exprime potenţialul psihologic de inteligenţă/creativitate. Pentru a stimula adaptarea actului educaţional/organizaţional la om (şi nu doar invers), această adaptare ar trebui să fie un indicator de performanţă pentru leadership-ul şcolii/organizaţiei analizate.
4. Programele de educaţie timpurie şi cele de educaţie parentală (parenting) pot activa maximal potenţialul intelectual al românilor din primii ani de viaţă. România stă prost la acest indicator în comparaţie cu alţi membri ai Uniunii Europene; fondurile structurale ar putea fi ghidate de România în această direcţie (dar nu ca formă fără fond pentru „prieteni”, ci ca formă cu conţinut, către experţi).
5. Programele de formare continuă a adulţilor sunt cele care menţin active abilităţile cognitive ale românilor. Şi aici România stă prost la acest indicator în comparaţie cu alţi membri ai Uniunii Europene; în consecinţă, fondurile structurale ar putea fi ghidate şi în această direcţie (dar nu ca formă fără fond pentru „prieteni”, ci ca formă cu conţinut, către experţi).
6. În fine, programe de discriminare pozitivă pentru populaţiile defavorizate trebuie să contracareze efectul negativ al unor condiţii socio-culturale (ex. sărăcie, abandonul şcolar) asupra realizării potenţialului intelectual. Fondurile structurale ar putea fi ghidate şi spre astfel de programe, propuse de reprezentanţii unor astfel de populaţii, în colaborare cu experţi de top din ţară şi străinătate.

Închei spunând că, după mine, neutilizarea acestui potenţial intelectual este o problemă de securitate naţională! Acest potenţial nu este limitat/consumabil, ci nelimitat/regenerativ: cu cât îl exploatăm mai mult, cu atâta se dezvoltă şi generează mai multă valoare. Eu m-am cam săturat să văd România mereu în coada clasamentelor internaţionale la indicatorii de învăţare şi/sau inovare, când ştiu că potenţialul intelectual ne permite altceva. În logica unui patriotism revolut, caleaeste să ignorăm competiţiile internaţionale care nu ne plasează cum vrem noi (sau să le criticăm că sunt conspirativ împotriva noastră) şi/sau să ne inventăm/găsim propriile (pseudo)competiţii în care să obţinem şi noi premii/medalii la învăţare/inovare. În logica unui patriotism modern, calea este să ne confruntăm procesul de autosabotare (nimeni nu ne sabotează atât pe cât ne autosabotăm noi) şi să ne activăm acest potenţial intelectual bun prin reforme moderne, bazate pe înţelegerea contextului psihocultural al ţării, iar apoi să participăm în competiţiile adevărate de „liga campionilor”! Realizarea acestui potenţial intelectual nu este doar un element de mândrie (să stăm mai bine în topuri), ci el vine cu creşterea competitivităţii şi civilizaţiei ţării, cu impact pozitiv asupra calităţii vieţii şi  funcţionării sociale a cetăţenilor.

Referinţe

Carl, N. şi Billari, F.C. (2014).Generalized trust and intelligence in the United States.Plos One, 9(3),e91786.

David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi.

David, D. şi colab. (sub tipar). Profilul psihologic al inteligenţei românilor. Transylvanian Journal of Psychology.

Steel, G.D. şicolab.(2012). Personality, nations, and innovations: Relationshipsbetween personality traits and national innovation scores. Cross‑Cultural Research, 46(1), 3‑30.