Despre religiozitatea românilor

DIN SERIA SAPERE AUDE – SĂ NE CUNOAŞTEM PROFILUL PSIHOCULTURAL

DESPRE RELIGIOZITATEA ROMÂNILOR(VI)

Reiau acest segment introductiv pentru fiecare articol din serie, pentru a înţelege cadrul său general.

Recent, a apărut la editura Polirom monografia despre „psihologia românilor” (David, 2015). În concluzia generală a monografiei spuneam că dacă am reuşi să creştem încrederea noastră în oameni, asta ar duce la dezvoltarea cooperării între noi, cooperare care ar permite apoi, prin reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism), utilizarea potenţialului bun intelectual şi creativ pe care îl avem, pe fondul de competitivitate care ne caracterizează.

După apariţia monografiei am primit sute de mesaje prin care eram rugat să mergem mai departe: „…Bun, având aceste concluzii, ce putem face cu ele…”? Unele soluţii le-am prezentat în monografie, la un nivel însă general, deoarece scopul meu a fost să ofer cunoaştere psihologică, pe baza acesteia, din dezbateri ulterioare, putând rezulta apoi soluţii diverse. Într-adevăr, cunoaştere psihologică nu este ideologică şi nu favorizează o ideologie şi soluţiile ei faţă de altă ideologie şi soluţiile ei. Dar, fără a intra în aspecte ideologice, totuşi se pot detalia mai bine unele soluţii posibile, în baza cunoştinţelor de psihologie, pentru a contribui la o cultura publică bazată pe cunoaştere (evidence-basedculture).

În consecinţă, la invitaţia revistei LaPunkt, voi scrie în următoarele luni o serie de articole (probabil câte un articol săptămânal sau lunar) de tip „reţetă psihoculturală”, focalizată pe elementele fundamentale identificate în psihologia românilor: (1) dezvoltarea încrederii; (2) dezvoltarea cooperării; (3) reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism); (4) modalităţi de utilizare eficientă a potenţialului intelectual şi de creativitate şi (5) utilizarea inteligentă a competitivităţii românilor; de asemenea, (6) voi aborda rolul religiei în profilul psihocultural al românilor şi modul în care biserica poate contribui mai direct la dezvoltarea culturii româneşti. Articolele vor face parte din seria „Sapere Aude – Să ne cunoaştem profilul psihocultural”. După articolele anterioare, e Despre construirea încrederii (I), Despre construirea cooperării (II), Despre construirea raţionalităţii şi reducerea exagerărilor: Implicaţii pentru profilul naţional de personalitate al românilor (III)şi Despre utilizarea potenţialului intelectual al românilor (IV), şi Despre utilizarea competitivităţii românilor (V), urmează acum ultimul articol din serie şi anume Despre religiozitatea românilor (VI).

 

 

 

 

 

Despre religiozitate şi religiozitatea românilor. Fundamente

 

Oamenii au nevoie de cunoştinţe care să le ofere sens/ semnificaţie pentru a-şisatisface nevoia înnăscută de predictibilitate.  Lipsa unor astfel de cunoştinţe generează stres psihologic, cu consecinţe psihologice şi medicale severe – chiar moartale -pe termen mediu/lung. Fără a intra în dispute definiţionale, ca definiţie de lucru spun că prin cunoştinţe înţeleg aici informaţii cărora le asignăm în mod corect valoarea de adevăr. Dacă cunoştinţele oferă sens/semnificaţie, nu tot ce oferă sens/semnificaţie reprezintă cunoaştere; uneori pseudocunoaşterea– informaţii cărora le asignăm în mod incorect valoare de adevăr -, derivată din pseudoştiinţă, poate oferi sens/semnificaţie. Dar, deşi atât cunoaşterea cât şi pseudocunoaşterea pot oferi sens/semnificaţie, doar cunoaşterea este sursă de progres şi dezvoltare, pseudocunoaşeterea cantonându-ne în situaţia prezentă.

Cunoştinţele au diverse surse, dintre care cele mai importante sunt: (1) simţul comun, prin experienţa de viaţă; (2) religia, adese aprin revelaţie şi (3) ştiinţa, prin cercetare. Simţul comun se pare că oferă cunoaştere psihologică veritabilă mai ales în registrul relaţiilor interpersonale, nu atât în înţelegerea minţii individului şi/sau a grupurilor. Fără a fi exclusive, trebuie spus că dacă ştiinţa oferă mai ales cunoaştere pentru rezolvarea unor probleme teoretice şi/sau practice, religia oferă mai ales « cunoaştere axiologică »în forma valorilor; aşadar, în această înţelegere, ştiinţa şi religiapot fi foarte bine complementare.

Un element sensibil când vorbim despre religie este cel legat de relaţia dintre religiozitate şi inteligenţă. Acest aspect bine studiat în ştiinţă este adesea comentat exagerat şi distorsionat în spaţiul public. Cred că este cazul să-l înţelegem corect. Într-adevăr, o serie de cercetări recente au reliefat, atât la nivel de ţară/cultură, cât şi la nivel de individ, o corelaţie inversă între inteligenţă şi religiozitate (vezi Ganzach şi Gitlibovski, 2013; Zuckerman şi colab., 2013). Asta i-a făcut pe mulţi să trâmbiţeze imediat şi necritic că cei mai inteligenţi nu devin religioşi sau că cei mai religioşi sunt aşa pentru că sunt mai puţin inteligenţi! Lucrurile însă, pentru oamenii inteligenţi (sic!), trebuie să fie mai nuanţate. Aşadar, sunt cei mai inteligenţi mai puţin religioşi sau cei mai religioşi sunt mai puţin inteligenţi? Răspunsul tentativ este că da, dar imediat trebuie precizat că diferenţele la nivel de individ sunt în registru mic/mediu, mai mari poate la nivel de ţară/cultură. Spre exemplu, la nivel individual, doar 5-6% din varianţa în religiozitate este predictibilă prin inteligenţă (vezi Zuckerman şi colab., 2013); altfel spus, alţi factori au o contribuţie importantă la predictibilitatea religiozităţii, dincolo de inteligenţă. Mai mult, recunoscând această relaţie, trebuie imediat adăugat că explicaţia nu se reduce automat la o relaţie cauzală directă – inteligenţa cauzează nivelul de religiozitate -, ci la mecanisme mediatoare şi interrelaţionatecomplexe. Spre exemplu (vezi Zuckerman şi colab., 2013), astfel de relaţii ar putea să fie explicate de faptul că în societatea modernă se promovează prin educaţia formală un stil cognitiv analitico-sintetic, în dauna celui intuitiv. Acest lucru duce simultan atât la creşterea inteligenţei (care este măsurată însă prin teste psihologice bazate tot pe raţionamente analitic/sintetice), cât şi la scăderea religiozităţii care în principiu este favorizată mai mult de un stil cognitiv intuitiv. Într-adevăr, nedezvoltarea unui stil cognitiv intuitiv prin educaţie poate defavoriza asimilarea credinţelor religioase, a căror funcţie psihologică (ex. de a satisface nevoia de predictibilitate prin cunoştinţe care să ofere sens/semnificaţie) este preluată apoi tocmai de inteligenţa dezvoltată pe un stil cognitiv analitico-sintetic. Congruent şi complementar acestei ipoteze,Ganzach şi Gitlibovski (2013) găsesc că cei mai inteligenţi accesează mai multă educaţie, iar cunoştinţele dobândite prin educaţie reduc astfel nivelul de religiozitate. În acest context nu cred că se poate afirma atât simplu că cei mai inteligenţi nu devin religioşi sau că cei mai religioşi sunt aşa pentru că sunt mai puţin inteligenţi; cu siguranţa asta nu se aplică potenţialului de inteligenţă! Dar şi în cazul inteligenţei manifeste relaţia nu pare să fie directă, ci avem cel puţin o variabilă mascată – tipul de educaţie primită – care poate media această asociere. Mai mult, în cazurile analizelor la nivel de individ relaţia chiar când există nu este puternică din punctul de vedere al mărimii efectului, alte variabile fiind probabil mai importante în predicţia religiozităţii.

 

Ce ştim despre religiozitatea românilor?(în baza World Values Surveyapud David, 2015)

Notă: toate analizele de mai jos se bazează pe datele World ValuesSurvey (http://www.worldvaluessurvey.org/wvs.jsp), culese pe eşantioane reprezentative naţional pentru populaţia adultă (peste 18 ani).

  • Românii au un nivel foarte crescut de religiozitate, atât în forma religiozităţii personale (ex. România 81.4% vs. SUA 67%) şi credinţei în D-zeu (ex. 92.3% vs. SUA 87.7%), cât şi în forma importanţei religiei în viaţă (ex. România 50.5% vs. SUA 40.4%). De asemenea, România are unul din cele mai mici procente de atei (1.1.%) în comparaţie cu alte ţări/culturi din spaţiul vestic (ex. SUA 4.4%).
  • Religiozitatea românilor (ca a altor ţări/culturi) nu are însă o încărcătură teologică suficient de puternică. Spre exemplu, românii aleg predominant semnificaţia religiei ca „a face bine oamenilor” faţă de „normă/ceremonie religioasă” (72.1% vs. 22.4%); aceste valori în alte ţări arată astfel: China 45.4% vs. 11.2%; Germania 40.9% vs. 53.5%; Japonia 35.8% vs. 15.6%; Polonia 70.5% vs. 23.5%; Rusia 70.9% vs. 17.2%; Spania 84.3% vs. 9.6%; Turcia 33.1% vs. 64.3%; Ucraina 83.7% vs. 16.3% şi SUA 77.1% vs. 20.6%.De asemenea, românii aleg predominant semnificaţia religiei ca „să facă sens în viaţa actuală” faţă de „să facă sens pentru viaţa după moarte” (72.7% vs. 16.4%); aceste valori în alte ţări arată astfel: China 24.5% vs. 10.1%; Germania 70.6% vs. 22.1%; Japonia 47.7% vs. 9.7%; Polonia 62.6% vs. 25.8%; Rusia 71.2% vs. 12.8%; Spania 70.8% vs. 16.1%; Turcia 22.1% vs. 74%; Ucraina 83.3% vs. 16.7% şi SUA 68.9% vs. 28.5%.
  • Românii au mai mică încredere în oameni de altă religie (70.1%) în comparaţie cu alte ţări (ex. SUA-29.4%) şi preferă (19.1%) mai mult ca alte ţări (ex. SUA-3.4%) să nu aibă vecini de altă religie.De asemenea, la itemul „singura religie acceptabilă este religia mea” românii tind să fie de acord într-o proporţie (43.3%) mai mare decât alte ţări (ex. SUA-21.2%). Interesant însă, românii sunt în majoritatea lor (71.7%) de acord cu ideea că „oamenii de altă religie sunt probabil la fel de morali ca cei din religia mea”, cu scoruri similare cu alte ţări (ex. SUA-79.8%). Acest lucru sugerează o toleranţa religioasă a românilor, neîncrederea legată de oameni sau vecini de altă religienefiind intrinsecă religiei românilor, ci făcând parte din neîncrederea mai generală a românilor în oameni.
  • Jumătate dintre români (50.2%) consideră că dacă ştiinţa şi religia vin în opoziţie, religia este corectă. Acest procent este mai mare decât în China (4.9%), Germania (14.1%), Japonia (3.7%), Polonia (25.5%), Rusia (22.55), Spania (26%), Ucraina (26.2%) şi SUA (38.9%), dar mai scăzut decât în Turcia (70.3%).

 

Desprereligiozitatearomânilor. O reţetă “psihoculturală”

Ştiind aceste informaţii despre religiozitatea românilor, propunem următoarea „reţetă psihoculturală”:

  • Pentru cei cu religiozitate crescută, biserica trebuie să aibă un rol mai activ pentru educaţie teologică. Altfel, religiozitatea crescută, pe un fond de educaţie teologică redusă, va aduce nu atât valori, cât pseudocunoaştere. Într-adevăr, religiozitatea crescută pe un fond superstiţios ne face spre exemplu să nu înţelegem că opţiunea creştină este incompatibilă cu astrologia sau vrăjitoria.
  • Religiozitatea face parte din fondul psihocultural al unui popor. România începe să aibă un fond psihocultural mixt. Într-adevăr, în România, fondul tradiţional – caracterizat prin colectivism (indivizi reuniţi în grup pe bază de rudenie/cunoştinţe), concentrarea puterii (puţini conduc mulţi), represia noului/evitarea incertitudinii, controlul comportamentului prin pedepse, etc. – există deja alături de un fond modern – caracterizat prin indivizi autonom reuniţi în comunităţi pe bază de valori comune, descentralizarea puterii, căutarea noului/schimbării, controlul comportamentului prin recompense, etc. Aşadar, biserica trebuie să vină în întâmpinarea religiozităţii indivizilor cu modele şi traiectorii diferite, adaptate – în cadrul permis de dogme – profilurilorpsihoculturale diferite. Altfel biserica va rămâne ancorată doar de profilul psihocultural tradiţional şi îşi va pierde treptat relaţia cu generaţiile mai tinere care au dezvoltat deja un profil psihocultural modern (probabil un fenomen similar a avut deja loc în multe ţări vestice). Într-o lume modernă, biserica are un rol dificil, trebuind să fie atât o alternativă, cât şi o prezenţă în lumea modernă. Integrând dialectic aceste roluri, biserica poate deveniastfel locul în care oamenii – indiferent că se identifică sau nu cu lumea modernă – se regăsesc mereu; asta este o provocare la care biserica trebui să facă faţă cu înţelepciune.
  • Pentru cei cu religiozitate scăzută sau atei, practicile religioase pot fi promovate şi pot servi ca modele culturale din care să fie derivate apoi chiar valori (cunoaştere axiologică). Aşa cum am spus, dacă ştiinţa este vârful de lance în achiziţia de noi cunoştinţe, religiarămâne sursa principală de valori. Abordările seculare nu au reuşit până acum să propună opţiuni axiologice de anvergura celor aduse de religie.

 

Referinţe selective

David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi.

Ganzach, Y. şi Gotlibovski, C. (2013).Intelligence and religiosity: Within families and over time. Intelligence, 41 (5), 546‑552.

Zuckerman, M., Silberman, J. şiHall, J.A. (2013). The relation between intelligence and religiosity: A meta‑analysis and some proposed explanations.Personality and Social Psychology Review, 17 (4), 325‑354.

3 Comentarii

  1. Articolul este pus in pagina ca si cum ar fi un fragment dintr-o cercetare serioasa, dar cititorul este contrariat de la bun inceput prin verbozitatea pseudostiintifica a unor fraze precum:

    – Cunoştinţele au diverse surse, dintre care cele mai importante sunt: (1) simţul comun, prin experienţa de viaţă; (2) religia, adese aprin revelaţie şi (3) ştiinţa, prin cercetare.

    Sursa de cunoastere este procesul de invatare, atat la omul primitiv cat si la omul actual; se invata prin acumulare sau transmitere de experienta sau prin educatie sistematica. Revelatia nu e legata doar de religie. Fraza citata pare o traducere din text de lb engleza, de secol XIX ! Numai atunci se vehiculau dihotonomiile „common sense”, „science”,”religion”. Cum poate cineva initiat in psihologie sa vorbeasca despre „revelatie” /vs/ „cercetare” in aceasta paradigma ???

    – Simţul comun se pare că oferă cunoaştere psihologică veritabilă….
    Autorul se joaca cu terminologia, inventeaza o „cunoastere psihologica” (???) de mai multe feluri, una fiind cea… „veritabila”… Rizibil !!

    – Alta expresie care pare tradusa din engleza : ” înţelegerea minţii individului şi/sau a grupurilor” Nu am intalnit in nici un tratat de psihologie conceptul de „minte a grupurilor”; este o flagranta utilizare incorecta a cuvantul engl. mind care nu se traduce doar prin „minte”. E vorba de „GANDIREA individuala si a grupurilor”.

    – Fără a fi exclusive, trebuie spus că dacă ştiinţa oferă mai ales cunoaştere pentru rezolvarea unor probleme teoretice şi/sau practice, religia oferă mai ales « cunoaştere axiologică » în forma valorilor; aşadar, în această înţelegere, ştiinţa şi religiapot fi foarte bine complementare.

    Si aici e vorba de o teoretizare veche, care se mai gaseste doar in eseuri de secol XIX.

  2. Domnule Daniel David,
    intradevar lipsa de cunostiinte este problema romanilor.Spuneam ca filozofia este esentiala, pentru ca din ea provin toate celelalte stiinte.Fara ea ,practic nu poti sa intelegi nimic.Cultura ,in general este necesara si pentru credinciosi.Cultura si credinta nu sunt opuse, ele sunt complementare.Nadajduiesc ca preoti si credinciosi vor pune in practica acest lucru, atunci si modul de formare a
    credinciosilor va fi adecvat pentru fiecare in parte.
    Articolul Dvs. este foarte realist si folositor.Va multumesc.

  3. Domnule Daniel David,
    din punctul de vedere al psihologului aveti dreptate, numai ca stiinta vietii este filozofia, pe care o cunosc prea putin, din pacate.Se spune ca este filozof, cine este liber, are o gandire creatoare proprie.Teolog este cel care il cunoaste pe Dumnezeu, are Harul lui.Teologia ,fara. filozofie nu duce la Dumnezeu, care tot liberi vrea sa devenim.Prin credinta si cultura putem deveni liberi.Atunci vom intelege ca trebuie sa ne. respectam unii altora credintele, caci fiecare religie, diferita de celelalte duce la acelasi Dumnezeu,fiecare om se mantuieste in religia lui.Din dragoste pentruDumnezeu si pentru oameni, e esential sa fim toleranti.Numai prin rugaciunea tuturor popoarelor si a formarii culturii. specifice si universale putem obtine pacea pe pamant.Personal gandesc ca numai in tari cu sistem liberal se poate realiza acest lucru, ma gandesc la cultura ,singura tara in care poate avea incredere Romania ,este S.U.A.insa din punct de vedre religios ,entru rugaciunile tuturor oamenilor echilibrati din toata lumea se mentine pacea.si acum.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *