Editura Publica este o editură specializată în lucrări de economie şi afaceri, creatoarea şi promotoarea unui ciclu de conferinţe Meet the Thinkers. Titluri legate de istorie sau memorialistică nu ar trebui să-şi găsească locul în portofoliul său; şi cu toate astea, ele există. Viaţa acestui băiat este exemplul care îndrumă cititorul spre America anilor ’50-’60, redescoperită prin prisma unui copil aflat la începutul adolescenţei. Referinţele culturale (artă, cinema, muzică etc.) te însoţesc la tot pasul şi astfel, la finalul lecturii, rămâi nu numai cu povestea unui om, dar şi cu imaginea unei epoci.
Căsătorie, familie şi relaţia părinte-copil
Viaţa acestui băiat spune istoria unui copil dintr-o familie destrămată, separat de fratele său, Geoffrey, care a crescut alături de tată, în timp ce el, Tobias, a rămas alături de mamă. Făurindu-şi viaţa fiecare în alt stat, relaţia celor doi băieţi s-a fracturat până într-atât încât lipsa oricărei comunicări l-a determinat pe mezin să concluzioneze spre finalul cărţii, când legătura se reia:
,,Din cele mai multe puncte de vedere, eram doi străini. Dar, pentru mine, important era că era fratele meu şi se pare că şi pentru el asta conta.” (p. 232).
Tobias este martorul relaţiei furtunoase şi violente a mamei sale cu Ray, de care fug în Salt Lake City. De fapt, aşa şi începe cartea. Cu fuga de un bărbat posesiv, ce declanşează experienţe şi aventuri şi îi îndreaptă spre formarea unei noi familii. Pentru că a fi mamă singură, după cum era Rosemary Hutchins, nu era un lucru uşor, siguranţa personală şi oportunităţile de angajare depinzând şi de acest statut. Ce slujbă putea alege? Cu cine lăsa copilul cât timp lucra? Acestea sunt doar câteva întrebări de tip practic, la care trebuie adăugată presiunea socială, compătimirea, încercările de peţit ale cunoscuţilor şi tentantivele ieftine de ”agăţare”. Două probleme se desprind de aici, legate de refacerea vieţii personale şi de găsire a unei slujbe. Cum poţi să cucereşti o mamă singură şi aproape lefteră? Simplu: prin a-l cuceri pe copil, a-i oferi acestuia tot ceea ce-şi doreşte pe moment. Aşa face şi Gil, unul dintre pretendenţi care-l ademeneşte pe Tobias cu cumpărarea mult doritei biciclete, hamburgeri (plăcerea oricărui băiat) şi visul de a avea un tată. Însă, chiar dacă respectă ”schema”, Gil eşuează pentru că, în esenţa sa, el semăna prea mult cu Ray pentru a putea fi acceptat. Violenţa fusese parte a cotidianului feminin, şi în copilărie şi la maturitate (p. 75-76), iar Rosemary nu mai dorea perpetuarea ei. În această căutare conştientizată, băiatul a văzut toată succesiunea de pretendenţi până la descoperirea noului soţ (p. 79). Dwight, tată a trei copii, nu corespundea nici unui ideal, ci reprezintă o idee de siguranţă şi normalitate. Prudenţa a îndemnat-o pe mamă să nu accepte imediat cererea în căsătorie, ci să mai aştepte câteva luni, timp în care Tobias a locuit cu tatăl şi fraţii vitregi, într-o încercare de acomodare. Iar femeia şi-a continuat slujba separat, într-un oraş apropiat. Traiul în comun, de probă, oferea posibilitatea semnalării oricăror probleme şi reprezenta o alternativă şi pentru astfel de familii lărgite în care era importantă nu numai înţelegerea în cuplu, ci şi între copii şi noii părinţi. Rosemary Hutchins nu era hotărâtă şi a plasat o parte din responsabilitatea luării deciziei fiului. Ambii doreau sfârşitul căutării şi o stabilitate comună, dar mai presus de toate un mai bine pentru celălalt. De aceea, se sacrifică reciproc pentru ,,ultima minciună pe care o spunem înainte să ne aruncăm în prăpastie” (p. 124). Şi prăpastie a fost. Dwight s-a dovedit a fi misogin, alcoolic şi ceea ce americanii numesc ,,a bully”. Tobias ajunge băiatul cu ziarele, dar nu primeşte niciun ban din această slujbă a sa: tatăl vitreg îi păstrează pe toţi. Curăţă castane zilnic pentru ca Dwight să le pună în pod, devine o slugă a celorlalţi, iar bătaia şi umilinţa verbală completează tabloul familial. În cele din urmă, mama sa divorțează după ce băiatul reușește să intre la școala de băieți Hill. Însă, aici e o altă poveste.
Școală și anturaj
Tobias nu este un elev model și după ce se mută cu Dwight în orașul Concrete urmează cursurile liceului din localitate, la fel ca și frații săi vitregi. Notele sunt mediocre, relația cu profesorii – la un nivel scăzut și intră într-o gașcă de băieți cu probleme, ,,cu adevărat răi’’, dar are dorința de a își crea o aparență și, indiferent de situațiile dificile în care intră, conștiința lui se trezește și regretă, vede răul produs. Alături de Taylor, Silver, dar mai ales Chuck, Tobias se schimbă. Minte, sparge geamuri, vandalizează, fură și, în cele din urmă, își falsifică dosarul și recomandările pentru a intra la școala Hill. Trei sunt motivele care par a-l împinge spre această ultimă acțiune. În primul rând, nevoia pe care o simte, inconștient, de a fi asemeni fratelui Geoffrey, care scrie și urmează să devină absolvent Princeton. Ideea falsificării unei aplicații prinde contur în perioada în care se reia legătura între cei doi și în care fratele, în mod nevinovat, îi vorbește de trei școli bune: Hill, Andover și Exeter (p. 231-241). În al doilea rând, prietenia cu Chuck și viața acestuia, care are o personalitate oarecum duală, intră în tot felul de buclucuri, însă are darul de a trezi în Tobias nevoia de a avea un ideal. În momentul în care Chuck este amenințat cu închisoarea de șerif dacă nu se căsătorește cu Tina Flood (care afirma că o lăsase însărcinată), îi mărturisește prietenului său motivul refuzului:
,,Își dorea o viață bună. Viața bună la care se gândea pentru el era la fel de convențională ca cea la care mă gândeam eu pentru mine, chiar dacă fără pretențiile lui epice. Și Chuck încă mai avea credință într-a lui, în timp ce eu mi-o pierdeam’’ (p. 292).
Nu în ultimul rând, Tobias vrea să plece din micul oraș Concrete, care nu-i oferă perspective. Cu ajutorul domnului Howard, fost absolvent Hill, și al dosarului prelucrat, el intră la școala dorită. Reușește să se ‘’târâie’’ pentru a capitula fără drept de apel în ultimul an, moment în care mama sa îi mărturisește că nu se aștepta să reziste nici măcar atât.
Tobias își dă seama că prieteniile sale transformă unele acte reprobabile într-o banalitate a cotidianului, dar la momentul adolescenței sale nu era îngrijorat. Chiar școala considera spartul geamurilor sau încăierările ca pe niște acțiuni ale unor copii ,,insipizi și liniștiți’’ (p.77-78) față de alte situații în care profesorii erau implicați. Apoi, părerea generală era că un copil care se plictisește este un copil leneș (p. 85) și doar pe această filieră apar problemele. Cu atât mai mult cu cât adolescența se definește și prin dorința pe care o resimte spiritul de a se împotrivi regulilor, de a face orice este interzis. Iar cum răul poate provoca plăcere, consecvența în acțiuni care-l cuprind este explicabilă. Când apare repetabilitatea în act se nasc întrebările, crește interesul, apare pedeapsa. Un director se poate lesne enerva în fața unui elev indisciplinat, dar nu poate să corijeze prin bătaie, ci prin suspendare. (p. 95-100).
Viața acestui băiat oferă și alte teme de gândire. Norma, sora vitregă, este pretextul pentru a vorbi de de căsătoriile mixte; amintirea unui ucigaș ciung, o trimiterea la criminalii în serie; consumul de marijuana, de a atinge problema traficului de droguri. Experiențele din armată nu sunt nici ele uitate, iar visul fiecărui personaj este urmărit pentru a se descoperi finalitatea lui. Și pentru cei care vor parcurge cartea vor afla că nici unul nu ajunge ceea ce se aștepta.
Cartea lui Tobias Wolff este o incursiune mai mult decât reușită, dar pentru a completa perspectiva ar fi indicat să fie citită în tandem cu cea a fratelui său, Geoffrey. Peste ani, în 1979, el a scris The Duke of Deception: Memories of My Father, oferind posibilitatea unei priviri în oglindă. Ambii frați au ajuns scriitori de succes, dar cel mai frumos demers public pe care l-au oferit a fost acest „dialog” în cuvinte asupra copilăriei și adolescenței lor.
Tobias Wolff, Viaţa acestui băiat: memorii, trad. Paul Slayer Grigoriu, Bucureşti, Publica, 2015, 326 p.
