1.Ioan Petru Culianu: „A cunoaşte nu înseamnă să devii conştient de libertate, ci de propriile-ţi limite: înseamnă să afli ceea ce este deja prestabilit.”
2.La editura Polirom, de aproape două decenii, este publicată impresionanta operă a unuia dintre cei mai originali gînditori pe care i-a dat România. Aici găsiţi lista cărţilor apărute în româneşte pînă acum: http://www.polirom.ro/catalog/autori/culianu-ioan-petru/
3.Cărţile publicate la editura Polirom apar în seria „Biblioteca Ioan Petru Culianu”, o serie care este coordonată chiar de sora marelui savant, Tereza Culianu-Petrescu
4.Horia-Roman Patapievici, autorul unei excelente cărţi dedicate lui Ioan Petru Culianu, „Ultimul Culianu”: „Apariţia lui Culianu printre noi a fost un miracol; părea că exemplul său ne poate face mai buni, mai profunzi, mai îndrăzneţi, mai temeinici. Dispariţia sa a fost o catastrofă; fără emulaţia stârnită de extraordinara sa reuşită, am redevenit ce eram, şi chiar mai puţin decât atât. O cultură nu trăieşte (numai) din buchiseală, ci (mai ales) din străpungeri şi iluminări. După entuziasmul stârnit de revelaţiile lui Mircea Eliade, a urmat emoţia stârnită de revelaţiile lui Ioan Petru Culianu. Primul ne-a arătat că absolutul filozofiei se trage din existenţa ontologiilor arhaice, iar acestora le-a redat actualitatea. Al doilea ne-a iniţiat în absolutul cunoaşterilor revolute şi viitoare, cărora le-a etalat epistemologia. Amândoi s-au ocupat de religii şi au căutat realul absolut în toate formele de realitate cotidiană. Amândoi au biruit lumea, ajungând mari savanţi recunoscuţi de toţi; şi amândoi au încercat să realizeze în mod subversiv absolutul -unul cu îndrazneala savantului universal, celălalt cu străfulgerarea geniului revoluţionar. Descoperirile lor ar fi putut schimba din temelii o cultură. Dar după dispariţia lor nu a urmat nimic. Străpungerile şi iluminările prilejuite de creaţia lor au rămas, în ţările care le-au dat naştere, lipsite de orice consecinţe. Odată ei plecaţi, noi am recăzut în întuneric. Bâjbâim, complet lipsiţi de geniu.“
5.Ioan Petru Culianu: „Nu există Putere bună. Dar există putere proastă. Există o putere care nu vede decât la doi paşi în faţa ei, neputincioasă a prevedea viitorul apropiat, prinsă în capcana propriei sale lipse de inteligenţă. Or, chiar în acest lucru există o consolare.”
6.Andrei Oişteanu despre asasinarea lui Ioan Petru Culianu: „Mai toţi comentatorii asasinării lui I.P. Culianu consideră că „fosta“ Securitate română (sau o fracţiune a ei ultranaţionalistă, scăpată de sub control) nu ar fi străină de acest asasinat, executat într-o perioadă politică extrem de fluidă şi de tulbure a societăţii româneşti (începutul anilor ´90). Singurii care au celebrat asasinatul imediat după producerea lui au fost cei de la partidul şi revista România Mare. Nu este exclusă complicitatea securiştilor cu o organizaţie legionaroidă româno-americană. În studiile şi articolele sale, Ioan Petru Culianu era foarte sarcastic la adresa „Mişcării Legionare“, pe care o numea „Garda de Lemn“ sau „Ku Klux Klan ortodox“ sau „sminteala legionară“, definită ca fiind „un fenomen tipic de fundamentalism în interiorul religiei ortodoxe“. Spre lauda lui, Culianu era un democrat, avea faţă de ambele extreme, de stânga şi de dreapta, aceeaşi repulsie. Integral, aici: http://www.revista22.ro/asasinarea-lui-culianu-dup259-20-de-ani-10579.html
7.Imagini rare cu Ioan Petru Culianu:
8.Ioan Petru Culianu: „Comunismul coincide cu totala stagnare a ideilor, ca şi orice altă formă de utopism revoluţionar, ca de exemplu nazismul. Stagnarea ideilor e o altă modalitate verbală a genocidului cultural, a păcatului împotriva Spiritului.”
9.O biografie a lui Ioan Petru Culianu, aici: http://www.observatorcultural.ro/articol/o-biografie/
10.Ioan Petru Culianu, „Pergamentul diafan”: „Presimt că nu voi mai întârzia prea mult s-o întâlnesc, iar mângâierile ei dulci au acum ceva febril. Îmi place să cred că e nerăbdătoare să mă revadă faţă către faţă, să mă ia de mână şi să mă ducă pe acel tăpşan care înfloreşte sub pasu-i uşor şi pe care-l binecuvântează cu mâna ridicată. Căci o viaţă e scurtă, dar o iubire credincioasă e lungă şi merită o răsplată pe care numai Zeiţa e în stare s-o acorde.”
