1.Într-o anchetă culturală de la finele anilor 90, „Craii de Curte Veche” a fost socotit cel mai bun roman din literatura română.
2.Mateiu I. Caragiale a fost fiul lui Ion – Luca Caragiale şi al Mariei Constantinescu. A fost prozator, poet şi istoric al heraldicii.
3.Nicolae Manolescu despre „Craii de Curte veche”: „ Nu e un roman care se citeşte uşor. Stilul e preţios şi arhaizant iar subiectul nu poate fi povestit în două cuvinte. Lumea descrisă e de mult apusă. Ediţia din urmă are glose mai la fiecare pagină. E adevărat că romanul lui Mateiu I. Caragiale se numără printre cele mai curajoase din epoca în care a apărut sub raportul zugrăvirii moravurilor. Personajele aparţin categoriei libertinilor: se comportă şi vorbesc cât se poate de slobod. Dar e o cale foarte lungă de la standardele în materie din interbelic şi din prezent. Lucruri care odinioară, de exemplu, treceau drept perversiuni sexuale sunt azi practici banale şi admise legal. Cinismul erotic al unui Pirgu nu mai sperie pe nimeni. Nici moartea lui Paşadia în braţele unei ventuze care adora sexul oral, pe numele ei, Raşelica Nachmansohn. În ce o priveşte pe vestita Pena Corcoduşa, ea pare un personaj de-a binelea romantic. ”
4.Cărţile lui Mateiu I. Caragiale: http://www.humanitas.ro/mateiu-i-caragiale
5.”Sub pecetea tainei”, de Mateiu I. Caragiale. Lectura – Marcel Iureş:
6.Krikkor H. Zambaccian: „Mai apărea uneori (la Capşa), fără a lua loc la masă, ci aruncând doar o privire distantă, şi Matei I. Caragiale, îmbrăcat în haine bine croite, însă lustruite şi cam roase de timp şi care purta o pălărie tare denumită „melon”, soioasă de prea multă purtare. Nu-i lipseau nici mănuşile galbene, nici bastonul”
7.„Curţile vechi”, poem de Mateiu I. Caragiale:
De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,
Zac curţi pustii… Acolo tăcerea stăpâneşte
Şi-n verde mantă muşchiul cuprinde şi-nveleşte
Surpata zidărie şi frântele tulpine;
Şi-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,
Sălbătăcita viţă pe stâlpi se-ncolăceşte,
Cu iedera cea neagră ce-n streaşini împleteşte
O lucie cunună uitatelor ruine.
Adânc ca de o vrajă par ele adormite,
Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;
Nu tremură o frunză, nu mişcă fir de iarbă,
Şi-n tăinuita culă, ţintind priviri viclene,
Zâmbesc către domniţe boieri cu lungă barbă,
Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.
8.Mateiu Caragiale, „Negru şi aur”: „E drept că unii – cei tari – coboară cu misterul lor în mormânt; alţii – cei slabi – îl spovedesc în bolboroseli pe patul morţii; dar şi de unii şi de alţii, într-un târziu, ce se mai ştie?”
9.”Craii de Curtea-Veche”, versiunea audio, în lectura lui Andrei Pleşu: http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/craii-de-curtea-veche Andrei Pleşu: „Textul lui Mateiu Caragiale e scris pentru acele momente din viaţa fiecărui om, în care trecutul e mai important decât actualitatea, voluptatea mai importantă decât adevărul, miresmele închipuite sau visate – mai importante decât realul. E o apoteoză a plăcerii, cu extazele şi abisurile ei pline de primejdii.
Am citit acest text pentru a mă bucura, crepuscular, de farmecul irezistibil al lucrurilor care nu există.”
10.Mateiu I. Caragiale, „Remember”: „Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva şi undeva, precum sunt lucruri vieţuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis.”
