1.Este una dintre prezenţele constante în clasamentul favoriţilor la Premiul Nobel pentru literatură din ultimii ani şi, probabil, cel mai cunoscut şi mai de succes scriitor contemporan din Japonia.
2.În limba română, opera sa este tradusă – şi se bucură de o largă apreciere a publicului – la editura Polirom.
Iată fişa de autor a lui Haruki Murakami de pe www.polirom.ro : „s‑a nascut in 1949, la Kyoto. A studiat teatrul la Universitatea Waseda din Tokyo. Experienta de proprietar al unui bar in care se cinta jazz (reflectata in romanul sau din 1992,La sud de granita, la vest de soare) si cea de traducator al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote si Raymond Carver isi vor spune cuvintul in formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un tinut amagitor, lipsit parca de suflet si suflu, al carui spirit stravechi pare sa fi disparut aproape in intregime. Primul sau roman, Asculta cum cinta vintul (1979), i‑a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) si In cautarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma). In 1987 a publicat Padurea norvegiana, bestseller international, tradus in numeroase limbi si vindut in milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokyo si spiritul japonez (1997) si romanele La capatul lumii si in tara aspra a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki), Dans dans dans (1988),Cronica pasarii‑arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul marii (2002), In noapte (2004), 1Q84 (2009‑2010) si Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj (2013), precum si volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a disparut (1993), Dupa cutremur (2000), Salcia oarba, fata adormita (2006),Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga (2007) si Barbati fara femei (2014). A fost nominalizat in repetate rinduri la Premiul Nobel.”
3.Nu are nici o legătură de rudenie cu Ruy Murakani – de asemenea, unul dintre cei mai importanţi scriitori japonezi în viaţă şi, totodată, un regizor cu deja un palmares distinct.
4.Haruki Murakami: „Peste 100 de ani, probabil că toţi oamenii de aici vor fi dispărut de pe suprafaţa pământului şi se vor fi transformat în cenuşă sau praf. Mă cuprinde un sentiment straniu la acest gând. Încep să văd totul ca pe nişte fantasme efemere, gata să se destrame la prima suflare de vânt. Îmi întind mâinile şi le privesc. La ce mă zbat atâta? De ce mă agăţ de viaţă cu atâta disperare?”
5.Unul dintre cele mai reuşite portrete ale lui H. Murakami le face un clasic al călătoriilor, Paul Theroux, în volumul „Trenul-fantomă către Răsărit”. Cartea se găseşte în limba română, tradusă la aceeaşi editură care a mijlocit şi apariţia în limba română a cărţilor lui Haruki Murakami, Polirom.
6.Haruki Murakami: „Am închis ochii şi mi-am cercetat străfundurile sufletului. Când am făcut asta, liniştea din jur s-a aşternut peste mine ca nişte firicele de praf.”
7.Murakami este un scriitor cu o condiţie fizică deosebită: a alergat peste 30 de maratoane, nenumărate triatloane şi a participat la mai multe curse cu întinderea de 100 de kilometri.
8.Haruki Murakami: „Deci ce-am pierdut? O mulţime de lucruri. Dacă ar fi să le aştern pe hârtie, aş umple probabil un caiet studenţesc. Lucruri care la vremea respectivă nu mi s-au părut importante, care mi-au adus necazuri, dar şi reversul lor. Am pierdut oameni, obiecte, sentimente. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aş spune că existenţa mea a fost o gaură simbolică într-un buzunar, pe care nu ştiu cum aş putea-o drege cu acul şi aţa.”
9.Este un scriitor care asumă o condiţie foarte discretă. Refuză, de regulă, să dea interviuri, refuză să apară la televizor. Nu este doar un scriitor ale cărui cărţi au fost traduse, pînă acum, în milioane de exmplare în întreaga lume, ci şi unul dintre foarte harnicii traducători ai unor mari opere în limba japoneză. Pasiunea sa pentru pisici este, de asemenea, notorie.
10.Haruki Murakami: „Şi totuşi, dacă aş fi putut s-o iau de la capăt, eram sigur că aş fi făcut exact la fel, pentru că acela eram eu: omul care pierde totul. Nu aş fi putut fi altul, ale cărui vise frumoase să nu se mai prăbuşească. Cândva mă iluzionam că aş putea face să fiu altcineva, dar întotdeauna sfârşeam prin a mă întoarce la mine. Acesta sunt eu: aşteptând mereu o plecare.”
