Ia-mi tot
ia-mi tot,
îneacă-mă în potopul păsărilor ce plâng discret,
apune marea în a soarelui pocal geros
şi ridică-mi inima incet
ia-mi tot
învie fluturi vechi, comori ascunse în insectare,
acoperă-mi tăcerile ecoului pustiu
şi sufletu-mi cu-o floare
ia-mi tot
sub stele înfloreşte ursita unui miez de noapte,
trezeşte aceasi lună plină ce-ndrăgostiţi culege
şi du-mi zilele departe
ia-mi tot
înveleşte-mi duminica în vant şi-n fum de brad,
fă o sfântă piruetă în mintea mea
şi lasa-mă în mine să cad
ia-mi tot te rog,
dar lasă-mi, Doamne, pustiul eternităţii mele!
De ce?
Îmi bate-n suflet vântul,
În gând plouă mărunt
De ce atâta ploaie?
De ce atâta vânt?
Cad frunze şi cad păsări,
Tot cerul e pustiu,
Pământul, cândva verde,
E roşu ruginiu
Copacii goi, uscaţi
Aşteaptă trişti sentinţa
Să vină iarăşi moartea,
Să vină umilinţa
Nedreaptă nemurire,
Ce viaţa, moartea ţii,
Aşezi natura-n moarte
Şi-apoi o reînvii
Cu taină te privesc
În fiecare an,
Dai toamnei mii de vieţi,
Iar eu doar una am
O moarte şi o viaţă,
Un suflet, un cuvânt,
de asta plouă-n gându-mi
şi-n suflet este vânt…
