Veronica Pavel Lerner: “Oameni pe care i-am cunoscut” – La Gaudeamus

Cartea “Oameni pe care i-am cunoscut” scrisă de Veronica Pavel Lerner va fi la standul editurii Polirom la Târgul Gaudeamus, 18-22 noiembrie. Apariţie cu ocazia centenarului criticului de artǎ Amelia Pavel (1915-2003)

Mai jos prefaţa cărţii scrisă de Ioana Pârvulescu!

Tablouri dintr-o expoziţie afectivă

Ducem cu noi galerii de portrete. Orice om capabil să iasă cât de cât din crusta egotismului şi să privească spre cei din jur îşi adună, de-a lungul vieţii, o colecţie de personaje, de „oameni care au fost”, de prieteni care sunt, şi constată că de la fiecare a luat câte ceva, că fiecare i-a decorat altfel sufletul. Că, până la urmă, omul matur e suma întâlnirilor esenţiale cu ceilalţi, cum bine s-a spus. Hazardul existenţei face ca aceste expoziţii, adesea cu o amprentă stilistică foarte clară, să nu semene unele cu altele. Şi, desigur, acelaşi hazard face ca numai puţini oameni să fie în stare să lase o mărturie despre semenii lor. Iorga, Pompiliu Constantinescu, I. Peltz, Virgil Carianopol, Cezar Petrescu, H. Stahl, Eugeniu Speranţia sunt doar câţiva dintre cei care au scris asemenea evocări.

Cu Veronica Pavel Lerner hazardul de care pomeneam a fost de două ori generos: mai întâi a făcut-o să cunoască nenumăraţi oameni de valoare, artişti plastici, muzicieni, scriitori, actori, virtuozi, oameni de ştiinţă, iar apoi a făcut-o capabilă să-i imortalizeze la iuţeală, din câteva secvenţe.

Unii, rămaşi doar în amintire, sunt prietenii „de ieri”: Nicolae Steinhardt, în postura de musafir frecvent la familia Pavel, actorul Mircea Şeptilici, poetul Ştefan Aug. Doinaş şi soţia lui, balerina Irinel Liciu, dramaturgul Theodor Mazilu (excelent prins, cu felul lui de-a fi, în decorul de la Mogoşoaia), compozitorul şi profesorul Aurel Stroe (cu care autoarea a luat lecţii de muzică), profesorul, eseistul şi scriitorul Matei Călinescu, criticul literar Mircea Iorgulescu, muzicianul Iosif Sava. O altă categorie, la fel de aleasă o reprezintă prietenii „de azi”: prozatoarea Adriana Bittel (şi pisica ei), Profesorul şi scriitorul Mihai Zamfir (cu teii şi teiţele şi romanele lui), pianistul Li Min Qiang, scriitorul Andrei Pleşu (şi şarmul lui), pianistul Dan Grigore (şi mâinile şi munţii lui), cântăreaţa de jazz Aura Urziceanu, poeta Ana Blandiana, savantul şi inventatorul britanic Bruce Wallis (şi laboratorul lui) şi alţii.

Tuturor acestora, oameni cunoscuţi, autoarea le găseşte laturi necunoscute sau reconstituie măcar momente inedite, cu modestia unui martor liniştit: ore împreună, un prânz luat la Paris, o vizită acasă, o plimbare la munte, o carte poştală primită, o vacanţă la „2 Mai”. Totul povestit cu simplitate, fără „efecte speciale”, cu echilibrul omului de ştiinţă care nu-şi greşeşte experimentul (autoarea chiar este om de ştiinţă, specialistă în chimia analitică a gazelor), dar nu fără putere de evocare a atmosferei. Episodul meu favorit este cel de la „2 Mai”, atmosfera de vacanţă, răcirea alimentelor în fântână, eventual în mare, şi cântecele tinerilor bărbaţi despre anul 2000.

Gustul cu care rămâi după citirea cărţii Oameni pe care i-am cunoscut este unul bun. Cartea este scrisă la centenarul naşterii mamei, Amelia Pavel, cunoscut critic de artă şi în memoria ei. Pe Amelia Pavel colegul meu de la România literară, Pavel Şuşară, responsabil cu pagina de artă, a prezentat-o astfel: „Bună cunoscătoare a artei europene şi universale, cu o solidă cultură literară, filosofică şi estetică, dar implicată profund şi în arta românească, în special în cea interbelică, Amelia Pavel şi-a creat, pornind poate tocmai de la acest spaţiu al diversităţii, un mod de a evalua şi de a judeca generos, fără pusee voluntariste şi fără nici cea mai palidă prejudecată”. M-a uimit cât de aproape este acest profil al mamei de al fiicei, Veronica Pavel Lerner, aşa cum rezultă el din cartea Oameni pe care i-am cunoscut. Într-adevăr, din paginile memorialistei ies la iveală aceleaşi calităţi: generozitatea privirii şi a aprecierii, plierea pe model „fără pusee voluntariste” şi lipsa prejudecăţilor. Cu tablourile realizate, expoziţia de portrete a Veronicăi Pavel Lerner asigură un spaţiu cald, aerisit, în care pătrunzi cu bucurie şi vrei să zăboveşti. Să zăboveşti printre oameni. Ce-am putea cere mai mult de la o carte?

CopertaVPL

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *