Ultimul lustragiu şi porcul lui Kusturica

“Unchiul Mišo, cum îi spunea lumea, cel mai faimos şi ultimul dintre lustragii capitalei bosniace, a murit luni, la 83 de ani. A lucrat în branşă 60 de ani, devenind un adevărat simbol al oraşului. A fost martorul măririi şi decăderii Sarajevoului. Politicienii, foşti şi actuali, îl salutau cu respect când se plimbau pe strada Tito, un soi de axis mundi al oraşului, unde lustragiul, îmbrăcat mereu elegant, cu pălărie, îşi aştepta clienţii. Mišo nu şi-a întrerupt activitatea nici în timpul război iugoslav de la începutul anilor 1990, şi, se spune, nici măcar în perioada cât oraşul a fost sub cruntul asediu. Marţi însă, n-a mai fost acolo…

Cika  Mišo, ţigan din Kosovo, pe numele său adevărat Husein Hasani, s-a născut pe 22 decembrie 1931. A ajuns la Sarajevo după Al Doilea Război Mondial, pe când avea 15 ani. „Prăvălia” a preluat-o de la tatăl său, la 21 de ani, şi a devenit în scurt timp cel mai popular lustragiu din oraş. Cel mai chipeş, glumea el, abia în ultimii ani. Pentru consecvenţa şi dăruirea sa a fost decorat de administraţia locală, iar în 2009 a primit şi un apartament. Dar nu s-a lăsat de meserie nici după aceea, deşi mulţi n-au prea înţeles de ce. Mišo le spunea doar că meseria e în sufletul lui şi o să moară pe scaunul său de văcsuitor.

„Locul de muncă” era instalat în faţa unui McDonald’s de pe cunoscuta stradă centrală. Mišo s-a temut, însă, că simbolul globalizării, odată deschis, îi va face viaţa imposbilă, că nu-l vor mai lăsa să lucreze acolo. David şi Goliat. Aşa că i-a cerut proprietarului francizei McDonald’s din Sarajevo, Haris Ihtijarevic, să semneze un document prin care va garanta că nu-i va fi distrus „locul de muncă” şi nu va îngroşa, astfel, rândurile şomerilor. Doleanţa i-a fost ascultată. „Oamenii îmi dau să mănânc de toate: sandvişuri, hamburgeri, cartofi prăjiţi. Sunt foarte fericit!“, spunea, după mica bătălie câştigată, legendarul lustragiu.

La numai o zi după moartea sa, a fost lansată pe Facebook o petiţie pentru construirea unui memorial. Iniţiativa se adresează administraţiei locale şi guvernamentale şi a fost deja semnată de sute de cetăţeni. E nevoie, însă, de 100.000 de semnături pentru ca peste un an, la comemorarea primului an de la moartea Unchiului Mišo, monumentul dedicat lui să poată fi amplasat acolo unde a lucrat, zi de zi, atâţia ani” (România liberă, 9 ianuarie 2014).

Toţi cei care au văzut Pisica albă, pisica neagră îşi amintesc de porcul care devora metodic un Trabant. Probabil că mulţi dintre ei s-au întrebat ce s-a întîmplat cu nostimul rîmător după terminarea filmărilor. Unii critici de film au pretins că porcul ar fi fost mîncat de echipa lui Kusturica pentru a sărbători încheierea proiectului. Alţii au susţinut că Gogol, aşa cum fusese poreclit grăsunul, ar fi fost oferit unui azil de bătrîni de la Belgrad, care l-ar fi vîndut imediat unui conte italian pentru 15 000 de dolari. Au mai existat şi unii comentatori care au insistat, fără probe prea consistente, că porcul ar fi ajuns în proprietatea lui Liz Taylor, ţinîndu-i de urît după despărţirea de cel de al şaptelea soţ, Larry Fortensky. Abia după moartea lui Cika Mišo s-a aflat că, de fapt, Gogol i-a fost dăruit simpaticului lustragiu, rămînînd singurul lui prieten timp de aproape zece ani. Se pare că Cika Mišo îl socotea cel mai înţelept animal de pe faţa pămîntului, îi citea în fiecare seară cîteva pagini din ziarul lui sportiv preferat, îi dădea să mănînce cuburi de zahăr din palmă şi îi cerea sfatul cînd se credea la ananghie. Înainte de culcare, Cika Mišo îşi pornea vechiul aparat video adus din RFG de un prieten albanez în 1986 şi privea alături de Gogol secvenţele din Pisica albă, pisica neagră care îl făcuseră pe acesta din urmă cel mai celebru porc din întreaga lume. Vecinii le-au spus reporterilor veniţi să afle amănunte despre viaţa lui Cika Mišo că în fiecare seară se auzeau hohote de rîs venind dinspre apartamentul lui şi pretindeau că nu doar lustragiul rîdea, ci şi porcul, lucru pe care, desigur, ziariştii l-au socotit o pură invenţie şi nu l-au amintit în articolele scrise la moartea bătrînului. S-a mai aflat că Cika Mišo a încercat de cîteva ori să-şi ia porcul cu el la lucru, dar, văzînd că în zilele respective a cam fost ocolit de clienţi, a trebuit să renunţe, lăsîndu-l pe Gogol să se uite la televizor şi să mănînce pungi mari de popcorn. Cînd Gogol a împlinit zece ani, Cika Mišo i-a cumpărat o pălărie de paie pe care rîtanul a mîncat-o după doar trei zile, întristîndu-l pe lustragiu. Supărarea i-a trecut însă de îndată ce l-a văzut pe Gogol aducîndu-i un calendar cu echipa lui de fotbal preferată, Željezničar Sarajevo. Vecinii povesteau că singurele neînţelegeri dintre Cika Mišo şi Gogol izbucneau în urma unor meciuri de fotbal, căci Cika Mišo ţinea cu Željezničar, iar Gogol – cu Crvena Zvezda. Cînd cei doi erau îmbufnaţi, nu se mai auzeau timp de două-trei zile hohote de rîs dinspre apartamentul lustragiului, semn evident că prietenii nu mai aveau chef să se uite la celebra casetă cu Pisica albă, pisica neagră

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *