Singur

Stau singur.

Sunt departe

atât de departe

de bolta de vie

de copacii

copilăriei mele

de florile de rostopască

ce-mi creșteau lângă garduri

de aerul răcoros de sub streașină

departe de mine…

departe de tine…

departe de tot

ceea ce cândva

țineam atât de strâns în mână

să nu-mi scape cumva.

Pretutindeni

în toate colțurile zării

își întinde

brațele lungi

seara.

Se-adună norii

se-ntunecă cerul

acoperind stelele

cu o manta de tăcere.

La apus văd explozii

pe cer.

La zenit

norii negrii

mă-mbracă

în întuneric

iar ploaia o să-mi cadă

încet peste creștet

să mă spele

să mă curețe

de tot ceea ce nu am fost în stare

să fac până acum.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *