— Fapt este că în acele timpuri se vorbea pretutindeni din belşug despre venirea apropiată, dacă nu chiar iminentă a lui Mesia, continuă Mehmet Akif. Într-adevăr, pe atunci mulţi oameni, din foarte multe ţări şi regiuni – evrei, creştini şi chiar sufiţi musulmani, deopotrivă oameni de rând, dar şi dintre cei mai străluciţi –, aşteptau şi calculau cu înfrigurare şi speranţă sfârşitul lumii acesteia, sau Mileniul, cum spuneau creştinii – ceea ce însemna fie venirea grabnică a lui Mesia, pentru evrei, fie cea de-a Doua Venire a lui Mesia-Cristos (sau Parusia, cum ziceţi voi, grecii), pentru creştini, sau Ziua Domnului, sau sosirea aşa-numitului Mahdi, pentru musulmanii şiiţi sau unele secte semieretice precum Bektaşi – şi, odată cu aceasta, răsăritul unei epoci de dreptate, armonie şi pace universale. Marele filozof Maimonide scrisese negru pe alb că trebuie să aştepţi venirea lui Mesia „în fiecare zi“, deşi – adăugase el prudent, ca un filozof ce era – „ea ar putea întârzia“. „Ba, acum nu mai durează mult!“ ziceau unii mai puţin filozofi, sau mai sătui de atâta aşteptare. Exista aşadar un teren comun de aşteptare înfrigurată a acestui eveniment excepţional, teren pe care pretenţiile de a fi Mesia ale cuiva ar fi putut, eventual, să fie sădite cu succes, dacă ar fi fost luate în serios, desigur, ceea ce nu era deocamdată cazul cu Şabbatai…
ANDREI CORNEA, “UIMITOAREA ISTORIE A LUI SABBATAI MESSIA”
HUMANITAS , 2015
— Cum aşa? În plină epocă modernă mai puteau avea curs asemenea superstiţii ridicole?
— Ţi-am mai spus că ne aflăm în timpurile Barocului, marcat de contraste şi contradicţii, sau mai exact, având trăsături care nouă ni se par contradictorii, dar care pentru oamenii de atunci păreau concordante. Ce poate fi mai contradictoriu pentru noi decât asocierea fizicii noi, a calculului infinitezimal, a opticii ştiinţifice, a teoriei gravitaţiei universale cu….
— Vorbeşti desigur despre marile descoperiri ale lui Newton?
— …cu ocultismul? Într-adevăr, mă refer la faptul că, după ce a pus pe un nou făgaş fizica şi matematica, după ce a explicat de ce se rotesc planetele, de ce suie mareele şi de ce sunt colorate curcubeiele, marele Newton şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii alchimiei, încercând să obţină preschimbarea plumbului în aur. Pe deasupra, el a încercat să-şi facă drum la aşa-zisa prisca sapientia („înţelepciunea primordială“), zice-se dezvăluită cândva de Dumnezeu celor de dinainte de potop, şi întâi şi ntâi lui Adam însuşi, genitorul tuturor oamenilor, şi cunoscută încă, credea el cu tărie, de personaje a căror simplă asociere, vouă, voltairienilor, vi s-ar părea ridicolă, precum regele Solomon, profeţii Daniel şi Isaia, Isus, Pitagora şi Democrit, dar apoi pierdută aproape în întregime din cauza păcatelor noastre. Mai mult, el a calculat anul Apocalipsei, pentru 2060 (slavă Domnului, noi scăpăm, răsuflă uşurat Autorul!), când toţi păcătoşii vor fi pedepsiţi cumplit, precum a scris el cu aceeaşi convingere cu care a desluşit rosturile căderii corpurilor.
