Nu e în regulă să ne refuzăm bucuriile – mari sau, mult mai dese, mici. Nerefuzate, luate în posesie cu cea mai firească atitudine posibilă, bucuriile dau un ritmbun, poate calm, unei vieți. Iată, pentru mine desigur, cîteva dintre bucuriile culturale ale ultimei luni.
-Mă urmărește cartea Adrianei Babeți despre “bucuriologie”. Cărțile, de fapt – căci sînt două, legate. Prozac I (http://www.polirom.ro/catalog/carte/prozac-101-pastile-pentru-bucuri-3426/ ) & Prozac II (http://www.polirom.ro/catalog/carte/prozac-2-90-de-pastile-impotriva-tristeti-5570/ ). 191 de pastile despre bucurie în total. Îmi plac aceste cărți. Îmi plac și pentru perspectiva luminoasă pe care, obstinant, conștient, o pun în joc aceste două volume. Pentru dozele de bucurie, pentru pildele despre încredere şi spenaţă, pentru parabolele despre lucrurile cu adevărat important (nu neapărat cele care se văd imediat) din viaţă. Ne-a spus-o și în interviul de aici, de la lapunkt – „Văd, ştiu, simt prin toţii porii că nu trăim într-o lume perfectă. Şi totuşi, hai să ne venim în fire. Pentru că ştiu la fel de bine cât de toxic pentru tine şi pentru cei din jur e să fii mereu prost dispus, ulcerat de nemulţumire, apocaliptic, într-o isterie continuă a dezastrului. Şi într-o văicăreală non stop. Adevărul e că nu mi-a fost uşor să-mi găsesc prozacurile. Sau prozacele. Totul a fost o chestiune de vedere clară (deşi eram de-o chioreală maximă; sau poate chiar de aia, pentru că mă bucuram de orice scamă care îmi zâmbea). Şi atunci, terapeutic, am decupat binele, frumosul, tandrul, miraculosul, cum măiestrit spui, din viaţa mea şi a celor din jur.” (http://www.lapunkt.ro/2015/03/10/despre-femei-curajoase-despre-bucuriologie-si-despre-un-nou-roman-interviu-adriana-babeti/ )
-M-a amuzat titlul caietului în care își făcea înseamnări din perioada cotrocenistă Adriana Săftoiu: “Caietul albastru”. Mi-am zis: dacă torpilele din “Cronică de Cotroceni” sînt urmare a notițelor din “Caietul albastru”, atunci o să fie prăpăd dacă apare ceva legat și vreun “TractatusLogico-Philosophicus”.Trebuie să recunosc: din facultate încă, dar și acum, imi place foarte mult Wittgenstein. Și LW I și LW II.
-Am aflat, oarecum întîmplator, că, pînă acum, de la deschidere, la libraria Humanitas de la Cișimigiu au avut loc peste 500 de evenimente. În mai puțin de doi ani. Cifra aceasta este realmente fabuloasă. Să calculăm așa: în media, la fiecare eveniment au fost 100 de oameni (la unele, chiar și peste 300 de oameni). 100X500=50.000. Incredibil! Și încîntător!
-Îmi place că avem o carte dedicată lui Ioan Alexandru. Cred că despre poemul “Lumină lină”inclusivdistinsa doamnă Alina Mungiu-Pippidi ar avea, de data aceasta, perfecta îndreptățire să spună că este impecabil.Cartea despre care vorbesc aici e scrisă de Dan C. Mihăilescu și a apărut de puține zile – http://www.humanitas.ro/humanitas/%E2%80%9Ece-mi-pute%C8%9Bi-face-dac%C4%83-v%C4%83-iubesc%E2%80%9C . “Lumină lină lini lumini / Răsari din codri mari de crini /Lumină lină cuib de ceară/ Scorburi cu miere milenară / De dincolo de lumi venind / Și niciodată poposind / Un răsărit ce nu se mai termină / Lină lumină din lumină lină /Cine te așteaptă te iubește / Iubindu-te nădăjduiește / Că într-o zi lumină lină / Vei poposi la noi deplină…”
-M-am amuzat, dar nu cu răutate, văzînd, la tîrgul de carte din luna mai din București, la standul de la Curtea Veche, că un exemplar din volumul recentissim al lui Klaus Iohannis, “Primul pas”era chiar în vîrful raftului unde stăteau – cu indicatorul de rigoare – cărțile pentru copii. Am surîs și am făcut și vreo 2-3 poze, ca să am dovada :J
-M-a bucurat dubla victorie a conservatorilor în două dintre cele mai importante ţări ale Europei, mai ales că sîntem încă departe de a ieşi din vremuri de mari turbulenţe geopolitice: în Marea Britanie şi în Polonia. M-a amuzat, pînă la un punct (căci mai apoi nu a mai fost deloc funny- am recunoscut rapid tiparul, retorica PC, neomarxistă, stîngist clasică), insistenţa cu care – inclusiv în mass media de la noi – conservatorii, mai ales cei din Polonia, sînt desemnaţi drept „populişti de dreapta”. Eticheta aceasta se explică, în cel mai bun caz, prin ignoranţă; una crasă, adîncă. A propos de conservatori şi de vremuri sumbre, să ne amintim: în anii 80, cînd confruntarea SUA (Vest) – URSS era în toi, de partea bună se aflau: R. Reagan plus M. Thatcher (doi conservatori) şi Papa Ioan Paul al II-lea (un polonez, aşa cum bine se ştie, care le spunea celor ce se luptau împotriva comunismului: „nu vă fie frică”).
-Mi-au plăcut şi aproape că am dezvoltat un fel de dependenţă bună (aşa încît nu ratez nimic, nici un text în materie), comentariile dense, super-quality, cu umor, empatie şi competenţă despre tenis. Mă bucură, am mai semnalat asta aici, pe Lapunkt, faptul că există www.treizecizero.ro Site-ul acesta, acum cu un nou facelift, e un model de bune practici editoriale.
-M-a bucurat să mă intersectez la tîgul de carte din luna mai şi, în acest fel, să mă cunosc cu doamna Diana Moroiu. Eu citesc cărţi în format electronic doar ca ultimă opţiune – dacă e musai, dacă e ceva profesional şi nu am posibilitatea să citesc o carte în format de hîrtie. Rămîn fermecat – probabil iremediabil – de aceste obiecte de hîrtie. Îmi place foşnetul paginilor, îmi place chiar şi mirosul de pagină de carte (nedetronate, într-un top personal, sînt paginile vechi, galbene ale cărţilor, pre-1989, din BPT). Ei bine, doamna Diana Moroiu iubeşte, la rîndul său, cărţile de hîrtie şi, alături de câţiva oameni, scoare cărţi – de hîrtie – minunate la Batoque Books & Arts. Nu ştiam cine e, cum s-ar spune, „în spatele” acestei editorii; acum ştiu şi mă bucur.
-Am reuşit să mai citesc cîteva restanţe care, la „semne de carte” din computerul meu se tot adună. Una dintre aceste restanţe: un interviu minunat cu Ioana Pârvulescu. Mi-a plăcut foarte mult şi finalul său – „Ce planuri de viitor aveţi? Să primesc tot ce mi se întâmplă cu simplitate. S-o ajut pe mama să se vindece. Să nu-mi îngrop talanţii sau ce-o mai fi rămas din ei. În această ordine.” Interviul, tot, aici: http://www.revista22.ro/interviu-cu-scriitoarea-ioana-parvulescu-ma-doare-cel-mai-mult-prostia-oamenilor-inteligenti-53509.html
-M-a bucurat enorm revenirea cu o carte a lui Horia-Roman Patapievici. Deopotrivă: că a revenit cu o carte şi cum a revenit cu o carte. Cred că „Partea nevăzută decide totul” este o carte magnifică, rară. Nu e doar despre ceea ce, cu mare bucurie, am scris într-un text micuţ publicat şi pe lapunkt – e despre mult mai mult(e). E o carte care, încă o dată, semnalează splendoarea unei minţi extraordinare.
-A propos de Horia-Roman Patapievici: la „Înapoi la argument” de la Humanitas de la Cişmigiu din mai, după ce a vorbit, ca în transă, alături de – excelent vorbitor, substanţial, elegant – Radu Vancu, despre pozia lui Ezra Pound, după ce ne-a arătat filmuleţe cu Ezra Pound cum, recitînd propriile poeme, şi le cînta, HRP ne-a spus: poezie se poate cînta; să îndrăznim să o cîntăm. Înregistrarea video a acestei minunate şi, în seria nouă, neobişnuită ediţie de la „Înapoi la argument” se găseşte pe net – merită să fie văzută!
-M-a bucurat reconfirmarea faptului că revista de care sînt afectiv foarte legat îşi menţine cota extraordinară – revista Orizont de la Timişoara. Anume, peste 9.000 de abonamente, tiraj vîndut de peste 12.000 de exemplare. Asta se întîmplă de ani buni. Faţă de alte revista, faţă de majoritatea, cifrele acestea sînt, vă rog să mă credeţi pe cuvînt, fabuloase pentru o publicaţie culturală.
Desigur ca mi-au placut, m-am bucurat, am fost încîntat, m-am amuzat de multe altele. M-am bucurat şi am admirat multe altele. Mai povestesc. Luna viitoare, mai povestesc…
