1.” Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.” & “Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.”
2.La Școala de Ucenici din Craiova, devine repede cunoscut inclusiv prin faptul că, din materiale găsite în prăvălie, construiește singur o vioară.
3.
4.Denumirea originară a “Coloanei infinitului” era “Coloana Recunștinței fără sfîrșit”. Edificiul are aproape 30 de metri și cîntărește 3 tone. Despre această operă, sculptorul a spus – „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească”.
5.Henry Moore: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”. Constantin Brâncuși este socotit cel mai mare sculptor român și, pe bună dreptate, unul dintre cei mai mari ai lumii în secolul al XX-lea.
6.Unfoarte bun site în limba română dedicat personalității și operei lui Constantin Brâncuși: http://centrulbrancusi.ro/
7.Imagini rare cu Constantin Brâncuși:
8.La moartea sa, survenită în 1957, statul român nu a vrut să primească moștenirea pe care C. Brâncuși a lăsat-o: atelierul său pariazian. Motivul invocat de autoritățile comuniste? Uriașul artist era considerat de către comuniștii români un reprezentant al artei burgheze decadente – cu care, desigur, “progresiștii” comuniști nu doreau să aibe de-a face. Atelierul a revenit, în cele din urmă, statului francez.
9.Brâncuși despre Maria Tănase, una dintre iubirile sale: “Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nțelegi?”
10.„O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea – căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor…” & „Nu mai sunt demult al acestei lumi; sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup – mă aflu printre lucrurile esenţiale”
