Până la 3 martie 1962 – anul 1962 fiind aparent ultimul an de troc – un raport al Direcţiei I a Securităţii (DGIE) menţiona că pentru un număr de 474 de familii obţinuse 1.579.594 de dolari, 500 de taurine, 257 de ovine, 584 de porcine, 11 autoturisme şi diverse instalaţii agricole şi maşini industriale. La data raportului plecaseră din ţară în urma „combinaţiilor DGIE Jakober” 409 familii de evrei, 21 de familii de germani, 35 de familii de români, urmând să mai plece în contul ultimului transport de vite 80 de familii4. Unele dintre autoturismele menţionate în acest raport erau folosite de conducerea MAI. Alexandru Drăghici era văzut în Bucureşti la începutul anilor ’60 într un imens Jaguar de culoare gri. Era foarte probabil Jaguarul de 3.4 litri Sallon Mark II cu transmisie automată pentru care Jakober plătise 1.294 de lire sterline. În aceeaşi perioadă, adjunctul ministrului de Interne, generalul Vasile Negrea, primea spre folosinţă de la DGIE, cu aprobarea lui Drăghici, un Humber în şase cilindri. Şi acest autoturism era un „cadou” de la Jakober5.
Secretul „combinaţiilor” DGIE Jakober era greu de asigurat atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Direcţia I a Securităţii ţinea o evidenţă strictă a ofiţerilor care cunoşteau „combinaţiile” efectuate cu Jakober în perioada 1958 1961. Aceştia erau coloneii Nicolae Doicaru, Adalbert Iszac, locotenent colonelul Ştefan Deutch, maiorii Ilie Sînceleanu, Vlad Frangulea, Dumitru Diaconescu, Gheorghe Ichim şi Ilie, căpitanii Gheorghe Marcu, Stelian Maier, Duma, locotenentul major Ştefan Burca şi lucrătorii „H” din Centrală6. Securitatea internă, mai precis Direcţia a IV a (Contrasabotaj) fusese sesizată încă din luna iulie a anului 1960 că la întreprinderea de comerţ exterior Prodexport soseau telegrame de la Londra adresate lui Gheoghe Marcu, „consilier economic al Legaţiei R.P.R. din Londra”, aflat în perioada respectivă la Bucureşti, şi care se referau la emigrarea unor evrei. Sursa „Brateş” informa pe căpitanul Iosif Banu că nimeni la Prodexport nu cunoaşte astfel de operaţiuni7. În 1964 – data exactă a apariţiei materialului nu a fost stabilită –, un articol din Sunday Telegraph dădea detalii relativ precise despre vânzarea de către România comunistă a cetăţenilor săi. Un articol similar apăruse un an mai târziu în presa americană8. În acelaşi an, la 18 aprilie 1967, ca reacţie la un material primit de la ambasada RPR din Rio de Janeiro prin care se propunea reglementarea financiară contra cost sub egida ONT Carpaţi a emigraţiei din România, UM 0123/I răspundea oficial menţionând că „problemele semnalate nu intră în preocuparea unităţii noastre”. Exact în aceeaşi perioadă, maiorul Gheorghe Marcu deconta gustări oferite lui Jakober în casa conspirativă „Roma” a aceleiaşi UM 0123/I.
Radu Ioanid, editor,Securitatea şi vânzarea evreilor.Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel.
Editura Polirom, Iaşi, 2015
La data de 20 decembrie 1965, un membru al delegaţiei culturale RPR care vizitase Franţa între 17 noiembrie şi 4 decembrie, informatorul „Tebe”, raporta Securităţii interne asupra unei „organizaţii” conduse de Jakober care „se ocupă cu strângerea unor bani, pe baza unui anumit tarif în dolari, devize care se depun în Elveţia, afirmând că se pot obţine plecarea în străinătate din ţara noastră a evreilor sau chiar a românilor”3.
La 10 octombrie 1965, un alt informator al Securităţii care lucra la Prodexport sesiza din nou faptul că telexul întreprinderii este utilizat în corespondenţa cu Jakober şi Marcu. Informatorul se plângea că este forţat să ţină legătura cu două „linii” ale Securităţii, dar acelaşi ofiţer Banu i a spus că este vorba „de o legătură cu o Direcţie specială şi superioară”4. Ca răspuns la memoriul Securităţii interne (Direcţia a II a Contraspionaj) semnat de Aristotel Stamatoiu şi trimis colonelului Neagu Cosma, generalul Doicaru cerea ca Jakober să fie urmărit în continuare, dar specifica faptul că legaturile direcţiei sale „cu acest element nu sunt sub nici o formă de natură de a i da lui posibilitatea de a aduce daune economiei statului nostru sau de a se informa”5. Încurajarea dată de Doicaru contraspionajului de a l urmări pe Jakober era o figură de stil: Jakober era urmărit în permanenţă atât timp cât se afla în România. La fel şi contactele lui6. Filajul marca uneori şi pe ofiţerii DGIE care se întâlneau cu Jakober, dar fără să le menţioneze numele, semnalându i sub denumiri codificate ca: „translator”, „domnul” sau „persoană cunoscută”.
Printr o notă olografă considerată de Securitate „angajamentul original dat de Jakober”, acesta promitea la 18 mai 1961 „să facă paşii necesari ca niciunul din cei care ies de aici prin intervenţia mea să nu vorbească sau să nu acţioneze niciodată împotriva intereselor sau prestigiului Statului Român”. O altă notă similară era semnată de Jakober la jumătatea anului 19637.
[…]
[Document olograf]
4 mai 1965 [6 aprilie 1960]. Notă a căpitanului Stancu de la UM 0123 conform căreia în schimbul unor persoane care au părăsit ţara au fost importate un număr de vite, oi şi porci de rasă. Nota se referă la rezultatul combinaţiilor cu Henry Jakober până la data de 6 aprilie 1960.
M40
mai 1965
Strict Secret
Ex. unic
NOTĂ
Toate persoanele aprobate pentru plecare definitivă din ţară conform referatului nr. 00527 din 6.IV.1960 au părăsit ţara, fiind aduse în schimb următoarele:
10 vaci „Jersey” (februarie 1960)
30 porci „Landrace” (februarie 1960)
100 oi „Corriedale” (iunie1960)
17 vaci „Jersey” (mai 1960)
2 tauri „ZeBu” (aprilie 1962)
3 vaci „Friză” (mai 1960)
Cpt. Stancu Semnătură
► ACNSAS, Fond OVS, dosar nr. 2871, vol. XIII, p. 5.
