Nicolae Breban la ICR- vitalitatea resentimentului şi restauraţia culturală

Există, în istoria ICR din epoca ce a urmat mutilarii de către USL a acestei instituţii, o culminaţie a grotescului şi imposturii. Redus la o o anexă politică, traficat cu nonşalanţă de către guverne cu detaşarea cu care se negociază o sinecură oarecare, asaltat de barocul imund al lui Andrei Marga şi anesteziat sub bagheta lui Lilian Zamfiroiu, ICR intră, de ieri, 5 mai 2015, sub zodia geamănă a lui Radu Boroianu şi Nicolae Breban.

O conducere bicefală, în aparenţă, prezentată publicului sub forma întronizării lui Nicolae Breban ca preşedinte al Consiliului Consultativ al ICR- în definitiv,o demnitate neînsemnată pentru cel care a preferat să se compare, mereu, cu Thomas Mann şi cu Dostoievski. Dincolo de umbra celui care a fost romancierul Breban se distinge spectrul, sordid şi teribil, al celui care a fost partenerul de conversaţii al generalului Pleşită, patriotul preocupat să servească Republica prin delaţiuni entuziaste.

Investit de către preşedintele ICR cu misiunea de a restabili reperele subminate de agenţii dictaturii “ băsiste “ din mandatul lui Horia- Roman Patapievici, Nicolae Breban a îmbrăcat, în alocuţiunea sa incontinentă, mantia profetului ce îşi educă naţiunea, denunţând inamicul ce atentează la puritatea geniului românesc. Restauraţia culturală de la ICR este acum, deplină. Vitalitatea resentimentului este atotputernică şi nimeni nu i se mai poate opune.

În diatriba lui Breban se poate citi, printre rânduri, un program intelectual aşezat sub semnul naţionalismului autarhic. Este un gen de strategie pe care regimul din Ungaria lui Viktor Orban l-ar saluta ca autentic patriotic. Elogiul lui Andrei Marga, cel care a prezidat la castrarea ICR, este cât se poate de natural. Ca şi Marga, Nicolae Breban este bântuit de această fascinaţie a grandomaniei pedagogice. Solidaritatea lui Nicolae Breban cu programul lui Andrei Marga este un semn al vremurilor de astăzi.

„George Soros, in America, acest mare speculant financiar, impreuna cu amicii sai din Romania, Mircea Mihaies, (Gabriel, n.r.) Liiceanu, (Horia Roman, n.r.) Patapievici si altii care considera ca nu mai este nevoie de statul roman, ca Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, ca noi, astia mai in varsta, care am creat opera, suntem depasiti, ca totul este depasit, Eminescu este depasit, ca Ion Barbu este depasit, ca Iorga este depasit, ca Cantemir este depasit si a inceput literatura asta de p..a, de p…a, de c.r (…), de prostitutie, imaginea asta de mizerabilism”, a spus Nicolae Breban”. ( hotnews)

Naraţiunea lui Nicolae Breban este previzibilă în fobiile ei. O dată cu înlăturarea lui Augustin Buzura , forţele dedicate distrugerii spiritului românesc au intrat în acţiune. Însuşi George Soros a intervenit pentru a sprijini, prin lacheii săi, o direcţie cosmopolită şi nihilistă. În retorica lui Breban, numele lui Horia- Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş sunt cele ale unor trădători de neam. În vecinătatea lor se află cei care, din umbră, conspiră la nimicirea demnităţii naţionale- Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu sunt înscrişi şi ei în acest lot denunţat cu energia unui raport către Securitate.

Declin al culturii, avans al mizerabilismului (adversitatea faţă de Pintilie şi Cristian Mungiu este şi ea semnificativă), , degradare a moralei- peisajul conturat de Nicolae Breban este unul al apocalipsei. Soluţia este, natural, întoarcerea la valorile pe care propria sa carieră intelectuală, impecabil etic, le ilustrează. ICR este în avangarda acestui proces de misionariat în slujba naţiunii.

ICR recade în evul beţiei de cuvinte şi al păşunismului agresiv. Spiritul lui Andrei Marga revine, purtat de verbul resentimentar al lui Nicolae Breban. Abandonat politicii, devastat şi pustiit, ICR revine la matricea ceauşismului târziu. Mutilarea sa continuă, implacabil.